Clovnii

Viaţa era din ce în ce mai toxică,

Toţi oamenii trăiau altceva,

O parodie a propriei existenţe,

În care ei îşi luaseră la revedere

De la ei înşişi. Alegând să le facă altcineva cinste

Cu o altă viaţă, cu o realitate copleşitoare, de spectacol.

Toţi trăiau în pielea actorilor pe care îi jucau,

Fără detaşare, rolurile li s-au prins pe faţă,

De suflet, neştiind că evenimentele curente

Sunt trecătoare, curente şi evenimenţiale,

Trăind cu vina propriei lor încercări

De a supravieţui zilei de mâine,

Doar mâinele curgându-le prin vene,

Aservindu-i, ca să nu-i ucidă foamea,

Nu mai există idei, doar umilinţe,

Nu mai există duetul, tangoul cu soarta,

Nici zurbagii deranjanţi,

Ci numai oi unice,

Gata să dea pastramă

Din turma aceasta,

Sperând că nu e rândul ei.

Bine că a mai rămas ceva,

Deşi e clar,

Asta nu este viaţă !