Iubito, am să plec în ploaie, să caut un câine într-un parc,
Ca să călcăm cu îndurerare prin frunzele care ne ard,
Apărător al limbului de frunze, m-oi revărsa în duh şi apoi în lucruri,
Să iederez dintre cenuşi, flori noi de iască toamna-n labirinturi,
Ca să avem cum scăpăra prin noaptea grea, prin lumea rea.
De voi da de-un paznic groaznic, rupt la o ureche,
De-oi risipi cu droaia mişelii, să-mi pui pe la bărbie păpădii,
Ce le înjugă de călcâi arome, bătute-n cârciumi arămii,
Cu ele să înjunghii nepăsarea copilei ce-ai fost şi nu mai vrei să fii,
Apoi voi pune mere-n vinul roşu, în prag de toamnă să miroasă a deal,
Să îmi despice sufletul cocoşul, să ieşi tu, Ană, smeadă de sub var,
Iubirea ta, prinsă-n furtuna sorţii, e-o zdreanţă-n diamantele solemne,
Ce egalează-n frumuseţe crinii, pe care Domnul îi alintă: Semne!
Un comentariu:
Versurile astea imi inspira tristete...!Chiar imi place sa te citesc>:D<
Trimiteți un comentariu