Castele de nisip

M-am înrolat cu o-ntrebare din paiul lumii cel exact
Să sorb pahar după pahare de nectar răsturnat în pat,
Lumina să-mi coboare lin printr-un bob de crin,
Iar toamna mucedă de afară să-mi dea vin,
Am privit totul ca din acceleratul spre
Ciulniţa încet, cu măsură, ta - ta - ta - ta,
Până am rămas surd de lumina lăptoasă, băloasă
A frigului rumegător de oase tinere,
Până am fugit să bârfesc zilele sprintene,
Am ascultat zorii cu radio la maxim,
Am râs şi am băut iaurt, ca apoi să pot povesti.

M-am înrolat pe scara maşinii de butelii cu gaz
Să aduc libertatea purtând tricolorul pe braţ
Şi cartuşul de kent pentru medici în sacoşă,
N-am dat în viaţa mea şpagă prea lată
Care să rodească din cer până în izvoarele mâinelui,
Doar lacustrul oraş din lacustra ţară ne dădea pe dinafară,
Parcă dorindu-ne viaţa să se rupă de noi.

Cei bogaţi rămâneau în România doar să ia,
Beizadelele lor să-şi facă şcoli şi situaţii în Anglia,
Să ne râdă apoi în nas cu dichis de la Paris,
Pardon!, de la Bruxelles, ce dracu!
Vai şi amar de noi, săracele fiinte cu păr,
Uitate din reţetele de bine şi prinse-n discurs,
Uitaţi-vă la noi ca la morţi, ca la urs!
Căci ne-am înrolat în oastea pieirii degeaba.