Expoziţie de panificaţie

Limba mea voia să iasă într-o expoziţie solitară,
Sâsâită, stingheră, ruşinoasă, sprinţară,
De care să se audă chiar şi pe întuneric,
Iar oameni zgribuliţi să vină-n teleferic.

Eu nu voiam s-o las pe ea în lumina ce trece,
Chiar de-ar fi locuit într-un loc mult mai rece,
Dar aşa,  în nici un caz,  nu îi dădeam pace,
Plutind spre ochiul vertical, rotund, ce tace.

Ea insista să-şi facă expoziţia la Istria,
Eu,  histrionic, îi povesteam de alde Toboso,
Care hăhăia tot cam mătăsos aşa,
Să-l vindece pe bătrân un pic modo grosso.

Ea îmi spunea că gândeşte un cuvânt,
Iar eu, mereu sigur de cel care sunt,
Am închis gura şi am pus-o la brâu,
Să o am ca pe seceră la timpul de grâu.