Oh, timpul acesta, trecut-petrecut,
Mă împunge cu limba clepsidrei în coloana.
Mă impinge înainte spre ceea ce sunt
Eu pe verticală.
Mă trage de mână, mă impinge râzând
Lacrima aspră a vieţii fecundă
Şi-mi face şi curte subtila secundă,
Să-mi treacă iar ora trăind-netrăind.
Departe de lume, departe de ziuă,
Tramvaiul cu cai ruginește în câmp,
Trecutul a fost demult pus într-o piuă
Şi-l trece pistilu-amintirii nătâng.
Oh, timpul acesta trecut-petrecut,
Răsuflă o viţă ascunsă în mine,
De-aş vrea să se pună clipelor scut
Să sparg rutina. Nu pot. Deci cu bine!
3 comentarii:
Splendid, minunat poem !
Poate că ne vom întâlni într-o vară să reparăm clepsidre stricate, într-un străvechi tramvai cu cai...
Ha, ha! Poate în vara aceasta, dar să începem cu reparaţia vechilor amfore din insulă, ca să ne păstrăm în ordinea creşterii descoperirilor ştiinţifice...
Mulţumesc mult pentru comentariu!
Tenho página no orkut, tem um álbum em meu perfil em sua homenagem.
Te admiro muito, abraços
Augusta
Trimiteți un comentariu