sâmbătă, februarie 12, 2011
PREA PUŢIN…
Noi prea puţin ştiam că banii costă,
Noi prea puţin ne mai legam la cap,
Din veacuri moartea violentă-i mostră,
Pentru poveşti cu strigi şi cu harap.
Noi prea puţin prindeam în cărţi terestre
Vânzarea sufletului pentru un ban în plus,
Din cereri facem paranoi ecvestre
Şi nu ne spune nimeni că nu e de ajuns.
Degeaba strigă oglinzile nebune,
Noi prea puţin ne mai privim pe noi,
În inimă chiar poate să ne tune
Tăcuţi ne chinuim, căci suntem goi.
Prea permeabil, molipsit aiurea
De boli de piele, tatuaje arse,
Noi prea puţin cunoaştem lumea,
Chiar dacă ea ne strigă-n oase.
Pe orbita jalei obligaţi să ţinem
Înfricoşarea cinicului timp
Noi prea puţin ştiam să râdem,
Eu prea puţin ştiam să mint...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Beaucoup de vérités absolues dans ce poème..
e adevarat ca desi avem lumea in oase, o cunoastem atat de putin, ca nu stim sa râdem...
Un poem trist ca vremurile noastre...
Vă rog să mă credeţi că nu am vrut să fie trist, eu însumi sunt un om vesel, dar gravitatea vine din jur, aşa cum bine aţi sesizat.
Trimiteți un comentariu