Mi-a povestit că nimeni nu vine să cânte,
Dar din boschetul din colţul casei a ieşit un cobzar
Animat de dorul iubitei iubiri şi a cântat
Lumina stinsă peste pata de cafea şi cana de lapte,
Trăirea intensă a muntelui din piatră de capre
Sânii tăi lăsaţi de mama natură de-a dura
Crailâcul din mintea mirelui mirat de cosaş
Lanţul de la gât, de aur, strălucind gura,
Râsul de gardă la drapelul unităţii, Ostaş,
Foaia aceasta şi berea căpruie s-o bem aldămaș!
Apoi s-a oprit, a luat un gât, a verificat struna.
Zâmbetul i-a îngheţat în colţul ochiului şi a plâns.
Boaba de rouă din poetul prins, s-a desprins.
Afară era seară şi cerul risipit a tot nins.
Noi ne prindeam în clenci şi alunecam în beci
Şi ne-am uns cu praf demult nepătruns
De privire de om.
Hanul a căpătat culoare
Sub atingerea pielii tale.
A crescut linear şi bizar cu cupola ca un dom
Din ai cărui pereţi ochi semeţi şi cuminţi
Plângeau scurs cu igrasie.
Eu mă feream să-mi las nepăsarea de abanos
Pătrunsă şi măsurată.
Sunt un om serios !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu