12 Februarie, 2011
Liberalii au sarbatorit sambata, la Palatul Parlamentului, 135 de ani de la infiintarea primei organizatii de tineret, intr-un spectacol de trei ore, cu discursuri, sfaturi, momente comice, bancuri si epigrame, dar si premii.
Gala TNL a debutat cu prezentarea unui documentar despre prima organizatie a tinerilor liberali, infiintata in anul 1876 si cu un moment de reculegere inchinat liderului liberal Horia Rusu, la 10 ani trecuti de la disparitia acestuia.
Unul dintre liderii tineretului liberal de dupa al doilea Razboi Mondial, Dinu Zamfirescu, actualul presedinte al Senatului PNL, a declarat, emotionat, ca a participat la acest documentar de care este impresionat pentru ca era vorba despre o parte din viata sa. El a relatat ca tinerii luptau pe vremea sa impotriva rusificarii, avand ca simbol mentinerea Regelui Mihai ca si continuitate a identtiatii statale. "Asta ne-a adus noua o serie de neplaceri. Generatia noastra, trebuie sa o spun astazi, nu a avut tinerete. Ne-am petrecut mult timp fie in tot felul de activitati politice, fie prin inchisori, fie ascunsi, fugiti, iar unii dintre noi am fost nevoiti sa alegem calea exilului, eu fiind unul dintre ei. Am fost exilat in occident timp de 20 de ani", a amintit Zamfirescu.
A urmat inmanarea premiilor. Astfel, premiul "Cel mai bun partener" a fost acordat Fundatiei Friedrich Naumann, de catre vicepresedintele PNL Norica Nicolai, care a fost prezentata de moderatori drept "doamna de fier", care a marturisit ca ar fi preferat "un metal mai moale". EA a spus, de altfel, ca in politica femeile trebuie sa aiba si "o componenta soft", daca vor sa fie liberale.
Premiul "Nascut liber" a fost oferit ambasadorului SUA, Mark Gitenstein, de catre Cristian Adomnitei, fostul lider al TNL.
Gitenstein le-a multumit presedintelui PNL, Crin Antonescu, si "prietenului" sau, fostul prim-ministru Calin Popescu Tariceanu, precizand ca e onorat de primirea acestui premiu. "Suntem aici pentru ca partidul dumneavoastra si aceasta tara impartasesc valorile Americii, valorile democratiei, libertatii individuale si ale pietelor libere", a spus Gitenstein. El a amintit ca acum 20 de ani tinerii din Romania si-au dat viata pentru aceste valori si a facut o paralela cu ceea ce se intampla acum in Egipt. "Noi cei din SUA suntem alaturi si impartasim dorinta dumneavoastra de a transpune in realitate aceste valori, de a construi o democratie mai buna si mai durabila si piete libere aici in Romania. Sustinem fiecare formatiune politica care doreste acest rezultat. Dumnezeu sa va binecuvanteze", a mai spus Mark Gitenstein.
Premiul "Cel mai bun blog al TNL", acordat lui Razvan Pop, din Sibiu, a fost inmanat de liderul PNL Varujan Vosganian, care a fost introdus in scena printr-o epigrama: "Un lobby la Paris ne-ar da dreptate / Ca-n Schengen sa intram din acest an / Mai facem astazi o minoritate / uniunea de francezi cu Varujan".
Vosganian a declarat ca nu va vorbi acum despre poezie, precizand ca are tot timpul sa faca asta in Parlament, ci despre tinerii liberalii din anii '90, enumerandu-i pe liberalii care au fost tineri ai PNL acum 20 de ani, precum Calin Popescu Tariceanu, Dinu Patriciu, Andrei Chiliman, Crin Antonescu, Laurentiu Priceputu, Dorin Pantis, Mihai Ionita, Ioan Ghise, Stefan Augustin Doinas, Alexandru Paleologu, Stelian Tanase, Nicolae Manolescu. "Ce au in comun toti acesti tineri ai PNL? Niciunul dintre ei nu a plecat din transeele liberale. Unii au plecat in vesnicie, altii s-au retras din politica, insa au ramas cu spiritul impreuna cu noi, daca nu sunt deja in primele randuri ale partidului nostru. In politica exista marele risc al fotografiei de grup, si s-ar putea ca uneori chipul tau sa fie judecat dupa ale celorlalti. Dar ascultati staful unui om cu experienta in politica: daca stai drept, sa nu-ti pese niciodata ca altii te judeca stramb si ca uneori mielul tau bolnav e mai bun decat lupul lor sanatos", a spus Vosganian.
Fostul presedinte al PNL Calin Popescu Tariceanu a inmanat premiul "Cea mai activa filiala locala" reprezentantilor TNL Timisoara. Fostul premier a fost invitat pe scenta tot printr-o epigrama: "L-am vazut pe Tariceanu / Acum un an cu motoreta / Se pare ca repeta anul / Azi era cu trotineta". El a mentionat ca pentru tinerii de astazi politcienii trebuie sa depuna toate eforturile, care se pot face prin lupta politica la care tinerii devind din ce in ce mai buni. "Si acesta e motivul meu de bucurie si de mandrie ca astazi fac parte dintr-un partid de care stiu sigur ca are un viitor asigurat prin voi. Va felicit", a adaugat Tariceanu.
Fostul ministru al Administratiei si Internelor Cristian David a inmanat premiul "Cel mai bun site", tinerilor de la TNL Sector 3 si TNL Vrancea.
Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a inmanat premiul "Cel mai important eveniment local" pentru "Ora pamantului"- TNL Alba si "135 de ani de istorie liberala"-TNL Ilfov. El a precizat ca in cei doi ani de cand a preluat conducerea PNL Bucuresti a reusit sa faca din organizatiile TNL de sector "niste masini de razboi redutabile", tinand sa anunte ca in Bucuresti PNL ocupa prima pozitie in sondaje.
Premiul "Cea mai buna campanie pentru comunitate" a fost acordat filailei TNL Hunedoara pentru campania "Traiti bine?", de catre eroparlamentarul PNL Renate Weber.
Purtatorul de cuvant al PNL, Mihai Voicu, a inmanat tinerilor de la Cluj premiul "Cea mai mediatizata filiala".
Vicepresedintele PNL Raducu Filipescu a inmanat premiul "Cea mai activa filiala a TNL", tinerilor din Calarasi. El a spus ca "cine n-are batrani sa si-i cumpere, iar cine n-are tineri sa si-i caute, sa ii apropie, sa-i sfatuiasca, sa-i arunce in lupta, sa aiba grija de ei". "Cred ca noi, liberalii, i-am gasit, e sala plina", a adaugat el.
Premiul "Cea mai buna actiune de campanie electorala" a fost inmanat de catre presedintele PNL sector1, Vlad Moiescu, tinerilor de la TNL sector 1.
Liberalul Adrian Stef a primit premiul "Cel mai activ tanar liberal", iar Cristi Ancuta premiul "Cel mai bun material de campanie".
Europarlamentarul Cristian Busoi a acordat premiul "Cel mai bun eveniment cultural" tineretului de la Iasi pentru actiunea "Seri de film", iar vicepresedintele PNL Daniel Chitoiu a inmanat premiul "Cel mai important eveniment national" tinerilor de la Constanta pentru organizarea Scolii de vara a TNL 2010.
Premiul "Cel mai bun tanar in administratia locala" a fost inmanat de fostul prim-vicepresedinte Ludovic Orban, liberalilor Cornel Poterasu - TNL Sector 4 si Adrian Damian - TNL Caras-Severin. Si Orban a fost prezentat printr-o epigrama: "De regula, eu cant dupa ureche / La mandolina si in Fa diez/ Dar am asa o pana-a mea mai veche/ Cand doar de plictiseala asfaltez".
Vicepresedintele PNL Rares Manescu a acordat premiul "Mereu tanar" deputatului de Hunedoara Mariana Campeanu.
La randul sau, presedintele TNL, Florin Alexe, a inmanat premiul special "Nascut liber" liberalilor Razvan Avramescu si Bogdan Bratianu, dar si filialei TNL Brasov pentru organizarea Congresului Lymeck, la Sinaia. El a prezentat si premiul "2012 pentru 2012" acordat TNL Brasov.
Ultimul invitat care a urcat pe scena Galei TNL, presedintele Crin Antonescu, a fost invitat de moderatori tot printr-o epigrama care ar fi fost scrisa de admiratoarele acestuia: "Crin in sus si Crin in jos/ Doamne cat e de frumos/ L-as smulge cu fulgi cu tot/ He love's me, He love's me not".
El a tinut sa mentioneze ca nu doreste sa le dea sfaturi tinerilor si doar sa le faca urari, spunand ca este mandru de tinerii liberali. "Ca presedinte al PNL sunt mandru si onorat sa va fiu coleg. Nu vreau sa va dau sfaturi, am pentru voi trei urari: sa fiti mereu si din ce in ce mai puternici, sa reusiti sa fiti si generosi; sa fiti mereu o comunitate, sa nu deveniti o secta si sa vorbiti, aratati si comportati ca o elita. Sunteti o elita si sa nu uitati ca adevaratele elite au smerenia slujirii pentru semenii lor si pentru tara lor", a spus Antonescu.
El a aratat ca sunt vremuri in care multi "deplang ipocrit" disparitia PNL si pierderea identitatii sale, dar a aratat ca nu are nici cea mai mica teama cu oameni ca tinerii liberali ca acest lucru s-ar intampla.
"Fiii si fiicele mele, declar inchise lucrarile acestei intruniri", a spus Antonescu in finalul evenimentului care s-a desfasurat pe parcursul a aproximativ trei ore.
Material de Nicoleta Nicolae, nicoleta.nicolae@mediafax.ro.
Sursa: MEDIAFAX
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu