dedic aceasta poezie unui barbat: tatalui meu
Născut cu-n dar de-a lumina tot locul,
Pe care-l celebrează poftit sau nepoftit,
Îşi are-n neodihnă tot norocul
Şi-n viforoase zbateri purcede neostenit.
Ca pomii de Rusalii, zâmbind când eu mă scol,
Arată încă verde cu sufletul lui cald,
O spaimă şi-o îndoială, iertare, foc şi viscol,
Cer bântuit de nouri de cositor ce ard.
Bea cu venin din Câlnişti izvoarele divine
Ce-nseninează stele, polare ca şi noi,
Poveşti despre triumfuri şi Iele orfeline,
Jucând sub cerul liber, ne beau pe amândoi.
I-am cunoscut genunchii şi palmele muncite,
Când ridicat din abur copilul a hălăduit,
Cu arcul de mistere prin codrii risipite,
Vânând fantasmele care ne-au bântuit.
