sâmbătă, iulie 27, 2013

Cuvintele



























Cuvintele nu se azvârl pe pagină, nici măcar pe fereastră,
nici măcar nu se potrivesc, nu se me
șteșugesc, nu se meșteresc,
ele nu se judecă, nici nu se rumegă, nu se fumează cuvintele,
Ele trebuie așezate sfios,
lăsate sa se foiască încă,
sa se mi
ște,  sa susure, sa foșgăie,
sa-si limpezească, sa-si traiască, singure sensurile.

Cuvintele trebuie tratate cu rabdare,
cu solu
ții speciale, scoase din istorii personale,
culturale, senzoriale, individuale,
Ele se pipăie 
și uneori se dau de la Domnul.
Alteori vin din legume, soare si apa,
din aer - eterice sau din pamant - sferice.

Cuvintele nu se zgândăresc si nu se zădăra,
cuvintele tactil se aluneca pe lângă corp,
cuvintele se fo
șnesc, dar nu ca paginile, nu ca banii,
ci ca sensurile pline ale obiectelor, ale lucrurilor,
cu ale lor senza
ții nocturne,
cand î
și trosnesc oasele de aer si sticla
prin toate ungherele caselor, ca ni
ște mistere.

Cuvintele se visează ziua, uneori pe tocuri,
și se dumiresc noaptea, când ele te vizitează,
în timp ce tu 
ți le aşterni in liniște si-n anvergura lor,
in amintirea cutelor săpate la ochi, la gura, la frunte.

Cuvintele se strecoară prin semnele de punctua
ție,
cum strecura prin sedila bunica brânza:
Asta la om, asta la paseri, asta la porci!
Cuvintele nu-s de aur au de platina,
cuvântul aur fiind atât de scurt,
cât si apa, cât si cer, cât 
și aer,
iar cuvântul diamant fiind 
șlefuit,
ca de aer pasarea zburătoare,
nu zburătăcitoare,
ci cea coborâtoare din soare.

În clepsidrele noastre fo
șnind a clipe
la timpul trecut,
cuvintele obi
șnuite se duc,
cele importante trecând
nu în viitor,
ci prin ziceri 
și combinații
de alte si alte mâini genera
ț
ii. 

sâmbătă, iulie 20, 2013

Albumul de poze neclare

Amintiţi-vă ce cuvânt aţi strigat la venire,
Ce anume aţi privit prima oară,
Privirea tâmpă a tatălui de odinioară,
A mamei era obosit solidară.

Amintiţi-vă ce cuvânt aţi strigat la plecare,
Cum aţi căzut din picioare,
Un pic sofisticat, un pic ciudat,
Fiindcă era veritabila ieşire şi ultimul act.

Amintiţi-vă ce i-aţi spus în primul vis,
Ce cuvânt solemn în iubire aţi deschis,
Cum un anotimp aţi ales cuvinte ce nu mint
Şi cum, atunci când le-ţi găsit, era totul sfârşit.

Amintiţi-vă prima seară de vară,
Cuvântul acela spus de voi pe afară,
În gura marii bucurii copilăreşti,
Că puteţi face lucruri ştrengăreşti.

Amintiţi-vă cuvântul spus la altar,
Privirile din jur, ce-n ochii de jar
Aveau şi refuz şi mândrie şi stele,
Iar  voi nu aveaţi nici măcar timp de ele.

Amintiţi-vă cândva-ul din cuvântul cuvânt
Şi pielea şi oasele şi stelele şi cerul şi când
Aţi făcut acea poză a cuvântului dor,
Fiindcă-n amintire se păstrează uşor.

joi, iulie 18, 2013

PRINŢUL MERSULUI PE AER

Fiecare poet are teroarea lui personală,
Boala lui născătoare de idoli,
Dialectul lui de patimă şi ostilitate
În care vrea să prindă infinitul.

Neştiind că refugiul cuvântului este gol,
Prinţul mersului pe aer îşi apropie eternitatea
Trucată, dăunătoare şi lirică
Într-un glob de lacrimă prin care curge clipa.

Fiecare poet îşi are cătuşele legate de ceea ce vine,
De virgula istoriei revendicative,
Care, atunci când nu trece nepăsătoare,
Te loveşte obscur dându-ţi viziuni de orizonturi pale.

Sugrumat de imagini livide, copilul norilor
Proclamă fantomele mângâioase drept îngeri,
Îmbogăţeşte alchimia infernului cu stelele,
Călătorind între conştiinţă şi naufragiu.

vineri, iulie 12, 2013

Comoara de la marginea curcubeului





















Tu mergi pe vârfuri pe marginea sufletului meu,
Mă laşi să văd îngeri la margine de curcubeu,
Te temi de propria-mi singurătate, ca de tăcerile tale,
Aici sunt limpezi repere şi sfere neafectate de zale.

Pe străzi atât de aspre cu pietre din cetate,
Călcăm cum se cuvine, adesea rupţi în coate,
Ne uităm demni la soare, ne dăm în căluşei,
Sperând să reînviem din vise iar scântei.

Atât de stearpă-i viaţa, nu-ţi dă decât o şansă,
Când trenul acesta pleacă, te urcă sau visează,
Dar dacă ţii la vis, fă-l chiar şi pe picioare,
Măcar atât să simţi, că nu e o  întâmplare.

Te luptă cu destinul, alege-ţi propriul drum,
Să mergi prin întuneric, prin ceaţă sau prin fum,
Prin soare sau la umbră, dar fă ceea ce vrei,
Aşa cum steaua îşi croieşte alinierea ei.

Să crezi mereu în tine, să crezi în steaua ta,
Să îţi forţezi destinul, cadouri nu accepta,
Fiindcă ţi se va cere chiar mâine însutit
Şi nimeni nu te iartă în viaţă de-ai greşit!

Dar nu uita de cer, de lebede, de stele,
Cu sufletul tău bun priveşte-le pe ele,
Iar de va ninge iar cu sfârcuri de zăpadă,
E toamnă, nu e iarnă, e ploaie, nu paradă.

Priveşte-mă în suflet, când calci aşa desculţă,
E strada rătăcirii, cu rouă, vin,  sămânţă,
Vei vedea catedrale, palate de cristal,
Fântâni de alabastru cu ape de cleştar.


Dar nu le lua în seamă, nici nu dansa prin cer,
Nu te întrece cu vântul, cu serile  ce pier,
Căci fiecare are dobânda lui de timp,
Iar timpul nu ne iartă şi clipele nu mint!


Aşa că îţi dau voie să înoţi în al meu suflet,
Ca să te speli cu stele şi florile de nuferi,
Căci ziua mea de ieri şi vorba ta de apoi,
Ne duc pe drumul nostru mereu pe amândoi.

miercuri, iulie 03, 2013

Tectonica antiruină...



Avem cu toţii un loc pe Pământ,
Castele visăm să ridicăm din ruină,
Fericiţi ne dorim să fim, ca în cânt,
Primăvara o aşteptăm ca  să vină.

Dă-mi mâna prietene, fii lângă mine,
Aşa putem trece de ziua de mâine,
Fiecare are graţia lui, ce ne ţine,
Să facem să n-avem viaţă de câine.

Eu ştiu să zâmbesc zorilor somnoroase,
Tu ştii să citeşti formaţiunile norocoase,
O urmă în nisip lăsăm fiecare,
Din soare până la primul val de mare.


Ia-ţi speranţele de mână şi hai la drum,
Să pornim în viaţa care ne e dată,
Spectacol de soare să luăm ce e bun,
Roua şi luna, izvoare îndată.

Ştiu. Şi tu şi eu avem un loc pe Pământ,
Fiecare lasă propria lui urmă,
Fiecare zi ne strecoară în trecut,
Te aştept să punem timpului frână.

Vino să fim piraţii propriei vieţi,
Să ne recuperăm comorile jefuite,
Tinereţea pierdută şi clipele jertfite,
Mândrii să fim de propriile tinereţi.

Strigăm lunii să deschidă ochii cuminte,
Să ne privească frumoasele dorinţe,
Aici Oceanul, aici cerul, ne invită înainte,
Să construim castele de eterice fiinţe.

Dar încă odată spun, furtunile nu ne opresc,
Fiindcă avem vise puternice şi propria urmă,
Să sfarmăm tăcerea, fiindcă nu mă sfiesc,
Să te îndemn să luptăm ... antiruină.

Armă exotică-sufletul


M-am trezit dintr-un vis zgomotos,
Aşezat cu faţa în soare,
Acolo unde stelele nu au culoare
Şi unde dimineţile înfloresc frumos.

Râdea toamna în mine, smintind din coate,
Mi se întindeau fructe de-atâta bunătate,
Cu ducă de dor, de fecioare şi de seamă,
Prin suflet vinuri, mânji să-mi cearnă.

Mă zugrăvea beleaua ca pe-o oaie căzută din prinţ,
Semeaţa uimire tulburând de-a berbeleacul,
Cu buze de rodii, cearcăne de nisip ameninţi,
Când din istorii, fântâni şi-ating veacul.

Şi atunci dau răgaz tainelor cu sensuri,
Să-mi izbească faţa întru noi demersuri,
Ce să-mi logodească umerii de stele,
Cu rostogolirea lumii întregi în  ele.

De ai putea

Să ții cu tine sufletul aproape, Să-l bucuri cu pădure și cu ape, Cu flori să îl dezmierzi în orice vis Și-n inimă să-ți faci un paradis....