Postări

Se afișează postări din februarie, 2013

Martisorul - origine si semnificatie

Imagine
In vechime, pe data de 1 martie, martisorul se daruia inainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor - fete si baieti deopotriva. Snurul de martisor, alcatuit din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric. Snurul era fie legat la mana, fie purtat in piept. El se purta de la 1 martie pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se aude cucul cantand, infloresc ciresii, vin berzele sau randunelele. Atunci, martisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc, fie era aruncat in directia de unde veneau pasarile calatoare, rostindu-se: "Ia-mi negretele si da-mi albetele".

Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte.

Cu timpul, la acest snur s-a adaugat o moneda de argint. Moneda era asociata soarelui. Martisorul ajunge sa fie un simbol al fo…

Ofrande în cuvinte

Imagine
Scriu la un ciorap sau la o pâine,
Unul pe faţă, cu gust de mâine,
Una pe dos, cu gust de azi,
Cu gust eteric cules din brazi.

Scriu ca ofrandă adusă Ţie,
Doamne de oameni în dor şi glie,
Cum Ţi se aduce mielul cel gras
Sau spicul plin, dau versul ars.

Dau sentimente, dau şi idei,
Puse-n cuptoare, după temei,
Pus  lângă naos sau la icoane,
Poeme tari, cu gust de  carne.

Nu scriu vreun Psalm, ba nici o Odă,
Nu sunt etern ca David, sobră
Nu-mi este zisa atât de crudă,
Chiar de e coaptă în nopţi şi trudă.

Dau ca un cânt al nesomnului viu
Acest cuvânt , ce acum ţi-l scriu,
Eteric şi ferm, rănind fantasme,
Fiindcă ce scriu nu-s deloc basme.

E un cânt de vise şi lunatice zbateri,
Aprinse clipe, dulci şi prelungi patimi,
Una pe faţă, unul pe dos,
Ca măduva întoarsă în os.
Imagine
"A venit toamna, când luna căpruie catifelează genele aurii ale frunzelor şi un dor de Nicolae Labiş mă cuprinde; şi din nou la masa mea pun un pahar plin cu vin roşu, mai mult. Cine ştie? Dacă i-o fi sete şi va veni să îl bea?".  Nichita Stănescu

Prin zăpezile pure ale copilăriei

Nu  ştiu de ce atunci când am primit invitaţia de a scrie despre iarna, m-am gândit imediat la mituri, ca la vehiculele ce au umplut spaţii socio-culturale întregi cu poveşti care au avut mai ales rolul de a transmite o serie de legende, practici tradiţionale şi chiar oprelişti ce se puneau în comportamentul omului în vreme de sărbătoare, dar mai ales în timp de post. Sacralitatea evenimentelor la care se face referire adesea ne-a fost transmisă fie direct, fie subtil, nu doar prin obiceiuri, prin »aici faci aşa, aici faci aşa », că aşa spune cultura şi tradiţia, dar mai ales prin cântecele ritualice sau de colindă, prin aluzii fine, bătrâneşti (doar bunicii ştiu să rezolve toate problemele nepoţilor, fără să îi supere deloc !). Reale sau imaginare, povestind despre oameni sau entităţi supranaturale, istoriile noastre personale ne trimit ele însele în timpurile mântuirii şi ale începutului fiinţei noastre, când mici fiind şi foarte cucernici, ne închinam la toate icoanele şi beam aghe…

Prins

Imagine
Dacă aş fi blocat într-o boabă de rouă,
Mi-aş duce rostogolirea până în mare, Iubind luna, ferindu-mă de soare, Ca să mă maturizez într-o perlă nouă.
Dacă aş fi blocat într-o petală de floare, M-aş rupe la primul vânt şi aş zbura ceresc, Până la orizontul câmpiilor plin de culoare, Îndrăgostiţilor să las imparul lui te iubesc.
Dacă aş fi blocat în al meu sufletul meu, M-aş rupe de mine însumi la primul curcubeu, Ca să pot asculta, înţelege poveştile lumii, Ca apoi să îi trec în legende pe unii.
Dacă aş fi o boabă de rouă pe o petală de trandafir, Scos din sufletul meu nu aş fi, pe-o pală de zefir, Cerul, orizontul, curcubeul, marea în el s-ar rostogoli, Uşor ca întrebarea mă iubeşte, nu mă iubeşte, de-aş fi?

De Drago bete

Imagine
Cum doamnelor acelea, din ierni demult apuse,
Eu nu le-am fost nici carpen, nici tintele rapuse,
Raman l-acea idee care s-a enuntat,
Ca sunt pe lume patimi mai lungi decat un pat.

Pitagora eternul sau sincerul Socrate,
Au tot vorbit in cifre, cu vorbe si cu date,
Aristotel desigur stiintele le-a pus,
'naintea mortii sale, atat de sus, mai sus.

O proza izbitoare despre Giordano Bruno
Ne tinteste si astazi cu textele-i din urma,
Iar trestia galileica a unui Blaise Pascal
Se sinucide astazi abjurand dupa val...

Ne tine deci de foame un Blasco Ibanez,
Cand hexagonul Zola se transforma-n trapez,
Din realismul aspru cu nuci si cu migdale,
Lasand ades prin aer arome otomane.

Pendulul lui Umberto soptit catre Kadare,
Cetatii da puteri de Scaune Ionesciane,
Ca sa le intelegem un pic pe langa Brecht,
Cand asteptam sa vina Godot al  lui Beckett.

Acelor doamne, astazi, un joc secund pe creste,
Nadir latent!taceri apuse-n zapaciri ecvestre,
Din care cresc in Tabii-albete Isarlak,
Sa ne amintim prin veacuri de-al Doa…

De pe blogul Karinei - Copacul din tabloul cu îngeri - Ionel Muscalu

Imagine
În seara aceasta Andrei mi-a spus: Tati, hai să ne uităm spre stele în sus ! Să vezi şi tu golul din cerurile grele, Prin care Dumnezeu luminează de ele.
Nu, Dumnezeu nu aprinde stelele, Nici nu ne întunecă nopţile, Ci stelele sunt găuri de sus Prin care harul Domnului s-a adus.
Pe acolo coboară în fiecare seară, Diafană, strălucitoare şi clară- o scară. E scara cerului adevărată Cu trepte după fiecare faptă.
Uite, nicio seară n-a fost mai frumoasă, Decât seara asta, când tu ai stat acasă! Nici o stea nu a mai luminat aşa, Ca noaptea aceasta de îngeri grea.
Eu m-am uitat în sus şi n-am văzut stele, Cu atât mai puţin scările spre ele, Ba şi cerul mi s-a părut posac, De parcă şi-ar ţine zăpezi în hamac.

-Uite, acolo, Dumnezeu pictează icoane pe sticlă, Înmoaie stelele într-un cer plin de har şi de frică! Simţeam în aer miros de mir şi gust de tămâie, Ce peren îmi stăteau în gât, ca pumnul de cuie.
Îngerii se învârteau pe lângă Creator, Agili, sprinteni, de ajutor şi uşor, Aveau bidoane…
Imagine
Expoziţie de panificaţie
Limba mea voia să iasă într-o expoziţie solitară,
Sâsâită, stingheră, ruşinoasă, sprinţară,
De care să se audă chiar şi pe întuneric,
Iar oameni zgribuliţi să vină-n teleferic.

Eu nu voiam s-o las pe ea în lumina ce trece,
Chiar de-ar fi locuit într-un loc mult mai rece,
Dar aşa,  în nici un caz,  nu îi dădeam pace,
Plutind spre ochiul vertical, rotund, ce tace.

Ea insista să-şi facă expoziţia la Istria,
Eu,  histrionic, îi povesteam de alde Toboso,
Care hăhăia tot cam mătăsos aşa,
Să-l vindece pe bătrân un pic modo grosso.

Ea îmi spunea că gândeşte un cuvânt,
Iar eu, mereu sigur de cel care sunt,
Am închis gura şi am pus-o la brâu,
Să o am ca pe seceră la timpul de grâu.

DE PRIN VII…

Imagine
Vorbind astăzi despre ieri, fulguind a primăveri, Printre blestemate zboruri împăiate de prigorii, Adun fapte prinse-n şoaptă lângă mâna mea cea dreaptă Şi rup ceasuri ce scâncesc dulci secunde armenesc La mijloc de nopţi bogate-n curcubee diamantate. Taina visului armonic bând cucuta teutonic. O port ca pe verighetă pusă pe deget cochetă. Iluzoriu ca o glumă ce se leagănă-n picioare, Împletind cu fantezie rugăciuni întâmplătoare, Vând potire de Ostrov cu fineţuri de albastru Şi mă legăn ca un cal din galop în trap buiastru. Vorbind astăzi despre ieri, răsărit simțit de tauri, Potopesc podgorii dragi aruncând din frunte lauri, Cu paharul de cleştar tot moşesc la berze sfinte, Adunând de prin Cotnar poama dulce şi cuminte, Ca să strâng în vine soare de Pietroasă-ntăritoare, Iară vis aborigen prind dintr-un Jidvei peren, Biciuit ca grâu-n raze Drăgăşaniul pus în vase, Strânse-n vesela-mi figură. Mă trăiesc doar cu căldură.

Grădini,livezi, livresc ne cresc

Imagine
Afară ninge, ninge,
În mine cresc grădini,
Se nasc în ceruri geruri,
În crivăţ bem din  vini.

Grădinile iubirii ce cu temei ceresc,
Zăpezile din ceruri de azur le învelesc,
Năvale marte-n suflet cu ghiocei din vis,
Afară ninge, ninge, tot cerul înadins.

Acum cresc albe gânduri, aripi de păsări rare,
Îmi stau în cerul gurii luminile polare,
Zăpezi şi iceberguri, din pură nea de sus,
Pornite de departe, din ziua ce a apus.

Tresar, căci mi se pare că drumul e închis,
Omătul e de floare prea dulce de cais,
Afară ninge, ninge, în mine cresc livezi,
Femeie ce  topeşti şi oameni şi zăpezi!

... îngerească

Imagine
Durerea face şi ea parte din anii mei,
Aşa cum viaţa face parte din destinul nostru,
Doar trecerea timpului lasă loc
Uitării şi amintirilor cu soare.
Oamenii uitării răsar în gând
Înaintea morţii, ca un solo de chitară,
Dansând perdelele echilibrului până la pericol,
Numărate cu cifrele arabe, semănând cu virgule şi puncte,
Ce ne despart adesea vieţile, destinele,
Deşertăciunile cu viaţă şi sânge.
Eu cred că uitările au fost create de îngeri,
Iar numerele de diavol inventate,
Ca unităţi pentru păcate,
Fiindcă îngerii aveau săbii de foc
Şi dracul doar aripi de mizantrop.

Iarnă târzie

Imagine
Ninge uşor, aducător de semne,
Cu fulgii luaţi din voalul de mirese,
Prin sânge ne colindă cu blesteme,
Această iarnă prinsă-n după-amieze.

Ninge tăcut, încet trecând prin oameni,
Ca apa unei Dunări recompuse-n cer,
Ne mineralizează topirea unei cremeni
Din fulgi căzuţi de înger, ca-n mister.

Ne curg pe gene, ni se scurg în suflet,
Cu amintiri din vechea noastră viaţă,
Se răsucesc, prin aer fac balet,
Cu praf de stele, copiii ne răsfaţă.

Ninge cu plumb, cu respirări de soartă,
Ursuz ca goarna care anunţă moartea,
Mă uit în zare, să găsesc o poartă
Şi nepăsarea ochiului îmi strânge zarea .

Ninge pribeag pe turle de biserici,
Iar clopotele vaiere ne-mpart,
Cocleala din statui topesc isterici,
Aceiași oameni ce destine ard.

Ninge păgân, că ne-am pierdut speranţa,
Aici şi moartea pare ca într-o nuntă,
Se scurg tristeţi, în fum ne trece viaţa,
Rămâne doar zăpada prinsă de-o ulucă.



HRISOV

Imagine
Dat în cetatea noastră Giurgiu
Acest hrisov de dragoste tăcută,
Hotarul de lumină şi refugiu
În care-am asaltat trăiri o sută.
Dat cu surâs şi maxim de plăcere
Cetăţii ce-n dispute-şi rupe timpul,
Căci avansez cu ea, cu precădere,
Când ample stări petrec cu anotimpul.
Dat zilei calde, pline de verdeaţă,
Fiinţei ce ne leagă şi e dragă,
Acelei mame sau neveste – viaţă,
De care tot ce-i bun acum ne leagă.
Dat dor din dor şi rugă – Maică Sfântă,
Pentr-un întreg norod, neprihănit,
Vă fie bine tuturor – osândă:
S-aveţi lumină-n clipa ce-am hrănit!
Iar celor care vin, le fie dat
Mult mai puţine rele, sănătate,
Că mult au mai avut de îndurat,
Toţi care azi trudesc în asta parte!




Plebiscit cotidian

Imagine
Amplă publicitate în agitata agora a timpului nostru
Dă agenda setting cu opţiuni calificate după avantaje,
Neîndoielnic, zilnic, suficient de importante,
Cât să dea de lucru chimiştilor, fizicienilor,
Politicienilor, agronomilor, renilor, dupa sezon, iepurilor
(au şi ei treaba lor),
Celor care se ocupă de înarmări multinaţionale,
Rebelilor, teroriştilor, neapărat medicilor,
Avocaţilor, ziariştilor, neamurilor, dincolo de Hebron,
În rest, păpuşarul reînoieşte, ca o modalitate firească
Mijloacele tehnice.

LIBERTATE NUDĂ

Imagine
Să-mi repari pantofii cu cuneiforme,

să-mi pictezi odaia doar în hieroglife,

să-mi aduci meniul doar cu pictograme

şi reţete  inca, in noduri permise,

să îmi ţii balanţa doar cu crestături

puse ordinar pe un biet răboj,

numai către seară când ieşi din călduri

să îmi dai un vin şi să nu miroşi.

Să mă spurci cu vorbe scrise de-o hindusă

când la pat eu voi cădea bolnav,

aşternut de vite să îmi dai puhav

unde să-noptez cu spurcaţii stropşiţi.

Viaţă răpciugoasă, când tu nu vomiţi,
zgaibele să-mi vindeci fără prea mult clei
ori de vreo pomană pentru mine vrei,
doar atât te rog: să nu-mi dai averi!

Poem scris de mine în luna dragostei între Valentine's Day şi Dragobete

Imagine
Pe dragoste, în principiu, o doare în cot,
Nu e ca dreptatea, oarbă,
Ci bezmetică de-a dreptul,
Dă, uite aşa, buzna!
Şi ţine o vreme,
Cam până apar rudele de dinainte sau de pe urmă,
Uneori, cele din urmă sau prietenii de după,
Nu e ca minciuna, cu picioare scurte, dragostea,
De obicei are picioare lungi şi forme pe măsură,
Dar, mai ales ea este amar de dulce,
Ca mierea cea mai bună din cea mai multă floare,
Până la lehamite şi până la înserat,
După care din ea se fac medicamente
Antistres, antimers, antiriduri, antirăzboi,
Anticocoaşe, anticocoloaşe, anticelulită,
Ba uneori se fac şi petale şi tulpini,
Iar uneori se fac şi seminţe din dragoste,
Destul de deştept, fiindcă şi atunci
Pe dragoste o doare în cot,
Fiindcă dincolo de falange
Se termină viaţa!