Postări

Se afișează postări din aprilie, 2013

Tectonica antiruină...

Imagine
Avem cu toţii un loc pe Pământ,
Castele visăm să ridicăm din ruină,
Fericiţi ne dorim să fim, ca în cânt,
Primăvara o aşteptăm ca  să vină.

Dă-mi mâna prietene, fii lângă mine,
Aşa putem trece de ziua de mâine,
Fiecare are graţia lui, ce ne ţine,
Să facem să n-avem viaţă de câine.

Eu ştiu să zâmbesc zorilor somnoroase,
Tu şti să citeşti formaţiunile norocoase,
O urmă în nisip lăsăm fiecare,
Din soare până la primul val de mare.


Ia-ţi speranţele de mână şi hai la drum,
Să pornim în viaţa care ne e dată,
Spectacol de soare să luăm ce e bun,
Roua şi luna, izvoare îndată.

Ştiu. Şi tu şi eu avem un loc pe Pământ,
Fiecare lasă propria lui urmă,
Fiecare zi ne strecoară în trecut,
Te aştept să punem timpului frână.

Vino să fim piraţii propriei vieţi,
Să ne recuperăm comorile jefuite,
Tinereţea pierdută şi clipele jertfite,
Mândrii să fim de propriile tinereţi.

Strigăm lunii să deschidă ochii cuminte,
Să ne privească frumoasele dorinţe,
Aici Oceanul, aici cerul, ne invită înainte,
Să construim castele de eterice fiinţe.

De fapt, poeţii nu dorm vreodată

CULTURAby InfoPRESS Atunci când poeţii nu dorm, în afară de faptul că scriu despre trezirea lor, îi ajută şi pe alţi asemenea creatori de frumos să lase în urmă poezie. Aşa s-a întâmplat şi cu scriitorul Ion Gaghii, cel care a refuzat să „doarmă” şi a reuşit astfel să organizeze un dublu eveniment, miercuri 1 iunie, la Biblioteca Judeţeană „I.A. Bassarabescu”. Instituţia de cultură a găzduit Gala Laureaţilor Concursului Naţional de Creaţie Literară „Petre Ghelmez”, dar şi lansarea a două volume, unul dintre acestea aparţinând chiar lui Ion Gaghii.Elevi, profesorii lor, oameni de cultură şi reprezentanţi ai autorităţilor giurgiuvene. Zeci de persoane au mers miercurea trecută la bibliotecă pentru a participa la o amplă acţiune. Aşadar, a avut loc Gala Laureaţilor concursului menţionat, dar şi lansarea volumului de poezii „Lumea dintre lacrimi”, semnat Ion Gaghii. În plus, a fost lansată şi cartea în care sunt adunate toate lucrările tinerilor care s-au înscris la competiţia literară. Au…

Certificate de identitate

Imagine
Eu sunt făcut din pâini,
Cerneală şi minuni,
Răsărit în aprilul cel iute,
Când învaţă să zboare pâraiele-n  munte.


Ea e făcută din flori, soare, culoare,
Din fructe de mai roşii-n înserare,
Făcută din teorii ferme
Ale posesiei de nectar şi polene.

El e crescut într-o floare de portocală,
Culeasă de mă-sa în prierul roman,
De la Capitoliu spre Veneţia solară,
Că şi ochii de-i râd, pare sticlă de Murano.

Secunde sociale

Imagine
Bine, fac eu cinste cu două secunde,
Dar ţineţi-le bine de elitre, că-s fecunde,
Se învârt imediat, scapă şi se înmulţesc,
De nu mai găsiţi drumul spre înaltul ceresc,
Rămâneţi veşnici aici pe pământ
În mijlocul aspru al cuvântului sunt!
Apoi, paranoia, amiciţii, creioane etere,
Rufe întinse pe diamante, smaralde sau perle,
Vi se vor naşte restaurate pe terase şi cârciumi,
Printre facsimile de stoarse poveşti cu nebuni,
Atestați în exemplare de lux şi agende,
Confirmând existenţa clipelor sterpe,
Care te fac să nu mai crezi în minuni,
O doină se naşte în linul de must,
Plauzibil destin, cules după gust,
La margini de soartă, în mijloc de lume,
Dar ţineţi-le bine, înainte să evadeze pe bune!

Giurgiu

Imagine

Viitorul ca o amintire

Imagine
Folosim adesea stereotipuri,
Până şi cititul este o fotografie a amintirilor noastre,
Nimic nou sub soarele trecerii,
Iar atunci când apare noul, speriem
Sau ne speriem de el, fiindcă niciun Galilei
Nu trebuie să scape nepedepsit,
Niciun Homer nu are voie să umble
Altfel decât orb prin această lume,
Pe care dacă ar vedea-o,
Ar spune-o altfel,
Fiind şi el vehement
Suspect de erezie împotriva stereotipurilor,
Aşa că nu-mi fac iluzii,
Tocmai mi-am luat pantofii cei vechi,
Ca să le bat niște cuneiforme pe branțuri,
Să plec în câmpul formelor fără sens,
Să mai culeg câteva pentru voi,
Iubitorii de amintiri exacte,
Căci voi nu vă vedeţi viitorul,
Decât prin împlinirea trecutului.

Derivă...

Imagine
Călătoria se întâmpla de la sine,
Căci marinarul cu un singur ochi şi patru braţe
Se chinuia cu al şaselea braţ, ce îi ieşea din al cincilea
Şi găsea cu greu cârma, ba chiar şi portavocea,
Devreme ce caracatiţimea sa nu era obişnuită cu aşa ceva,
Iar fluturele popândău de lângă radar
Se ardea odată pe zi măcar
La flacăra incandescentă a becului,
Răspândind un miros de aripi arse,
Care se lăsa jegos peste case,
Încât oamenii de la ţărm
Voiau fiecare câte un ponton,
Pe care să evadaze
Sau să înveţe singuri să navigheze,
Numai femeia tânără cu piele de pluş
Îşi fâlfâia pielea de bebeluş
Şi îşi zgâria blugii cu unghiile,
Ca să le întărească şi să le ascută,
Fiindcă aşa corăbii nu se suportă ca absolută
Povară,
Mai ales că urma să apară
Un uragan pentru fiecare căpitan,
Iar ţara ar fi fost înecată, potopită de-a încetul,
Ca să lase să rodească focile, balenele şi sextetul...

Dimineaţă cu orbire

Imagine
Mă trezesc în dimineaţa aceasta orb
Şi nu văd unde-mi sunt lucrurile pe care le ştiu,
Unde îmi sunt cărţile, unde pianul,
Unde este baia şi unde să-mi găsesc viitorul,
Totul e-n ceaţă,
Ca şi când soarele a răsărit prea devreme,
După o noapte rece de ploaie,
Până la urmă piticii aceia au învins,
Ei care nu fac nimic altceva
Decât să dea în clocot frunzele
Şi să pună pe jar seva din tulpini,
Chiar piticul ceacâr învârtea la cazan,
Iar piticul albastru fâlfâia din frunze de lipan,
Văd procesul, dar nu văd lucrurile,
De parcă ele ar fi plecat de lângă mine
Într-o lume mai bună a lucrurilor,
Lăsându-mă pe mine să redesenez lumea
După ce-mi trece prin faţa ochilor morţi,
Boabe de rouă limpezite cu petale albe
De flori de măr, de zarzăr şi de cireş,
Dând în roz pe alocuri...
Dau din mâini, inventând repere,
Dar ştiu că nimeni nu vede
Ceea ce văd eu.

"Scrisoare către Rafail"

"Scrisoare către Rafail" a apărut acum 45 de ani, în revista "Prodromos", numărul 8-9 din 1968, editată în Germania şi în Franţa, şi cuprinde mesajul emoţionant al lui Constantin Noica adresat fiului său, în momentul în care Rafail s-a călugărit.

"Ce poate fi în lumea voastră, dragul meu, că te-ai gândit să pleci din ea? Şi sunt mulţi - mi se spune - care se despart de ea, chiar dacă nu intră în ordin, ca tine. V-a mâhnit peste măsură lumea de azi? Aţi găsit că o puteţi sluji de dincolo de ea? (.) În limba ta există o vorbă a trecutului care-mi pare, într-un fel, mai adevărată astăzi decât oricare alta.

Este cea a lui Augustin, "iubeşte şi fă ce vrei". Căci dacă iubeşti cu adevărat - s-a spus - nu mai faci aceea ce vrei, doar ce trebuie. Poate că lumea de azi e uneori smintită pentru că a despărţit pe de . Ea şi-a luat toate libertăţile şi face tot ce-i place, dar nu iubeşte întotdeauna. (.) S-a sfârşit cu lumea aproapelui; este o lume a departelui nos…

Magazia de praf şi zânele din ierbar Ionel Muscalu

Imagine
Magazia de praf şi zânele din ierbar
Ionel Muscalu

Când Handac făcea lacăte pentru magazia de praf, eu mă gândeam că nimic nu mai e nou sub soare şi că, dacă întâlneşti vreun deştept care a citit mai mult şi a şi reţinut tot ce a citit, vizionat, ascultat, atunci mai bine te întorci la Protagoras din Abdera cu “omul e măsura tuturor lucrurilor, a celor ce sunt, întrucât sunt şi a celor ce nu sunt întrucât nu sunt” sau şi mai bine la oracolul din Delphi cu a sa : «Cunoaşte-te pe tine însuţi ! ».
Atunci mi-am amintit brusc de clasa a V-a şi de ierbarul meu din cartea de Basme a lui Vladimir Colin, apărută în 1979 la Editura Ion Creangă şi umplută de mine cu ierburi în ’84, adică acum 27 de ani, fiindcă mi s-a părut robustă şi gata să treacă în nemurire orice « medicinală ».
Basmele mi le cumpărasem cu 16,50 lei de la o librărie volantă, al cărei client fidel eram şi de unde mi-am luat şi cadoul de 9 ani, DEX-ul verde, şi aşa am aflat la cei 10 ani ai mei că thagar este unul care merită să f…

Ispăşind cu ei trecutul...

Imagine
Planurile mele pentru Sfârşitul Lumii
erau aproape gata,
Simţeam cum mi se dezintegra Calea Lactee,
deși știam de la o țigancă femeie
Că nu asa se va întâmpla ,
Ci vântul va trece prin hacienda mea,
Oprindu-se în gardul de uluci.
De aceea fac unii mereu bulbuci,
Că ăia de mi-l fură, nu știu
că aleargă spre pieire candriu,
De parcă din lipsă de educaţie,
ar urmări un altfel de decoraţie!
La revedere lapte şi miere,
Nici corn şi nici măcar o mângâiere!
Aşa că eu îl pun mereu la loc,
Fi-mi-ar îngerul străjer -
Poloboc!
Habar nu aveţi  ce gândiţi,
La stânga tăceţi,
La dreapta arvuniţi,
Aşa că aveţi grijă la gard,
Aici sunt cei care nu ard,
Dar mai jos sunt cei ce aşteaptă
 Să urce şi ei cu o treaptă,
Aşa că, dacă tot o să daţi
Dureri de cap celor din Munţii Carpaţi,
Nu vă lăsaţi impresionaţi
De Traistă Goală,
Fiindcă el încearcă mereu să vi se bage în oală!
Chiar dacă noi avem cereale naturale,
Iar ei ne dau din alea cu zahăr pe oloi,
Nu vă lăsaţi amăgiţi de popularii strigoi,
Sunt acum -alandala- la modă,
Scârțâi-rar în…

13 aprilie este ziua mea de naştere

Imagine
Mereu m-am gândit că ziua mea trebuie  să fie una specială,
Să aibă acel echilibru perfect între dramă şi tramă,
Între zbor, vis şi realismul perfect al săbiilor în teacă,
Dar să fie în acelaşi timp una a responsabilităţii,
A loialităţii faţă de primăvară şi a fidelităţii faţă de viitorul rod,
Doar m-am născut în luna înfloririi maxime,
Când demnitatea fluturelui întâlneşte responsabilitatea albinei,
Iar standardele furnicii sunt corectate de nevoia de siguranţă a muşuroiului,
Păstrând respectul pentru iarba verde, florile curcubeului şi lună,
Ca şi pentru picătura de rouă, raza soarelui şi orizontul pufos al norilor.
Mereu m-am gândit că ziua mea trebuie să fie funcţională
Ca o Catedrală ce slujeşte scopurilor comune ale unui popor,
Fiindcă m-am născut din mijlocul atâtor oameni credincioşi,
Ce ştiau să se gâdile cu aripi de înger şi râdeau curat cu Dumnezeu,
Atunci când El îi aşeza încă odată la masa Sa, servindu-i cu trupul Său,
Cinstindu-i cu sângele Său, chiar dacă încă odată unul Îl va trăda,

Când rătăcim pe cai umblate

Imagine
Când rătăcim pe cai umblate,
Tot cautând un sens în plus,
Gândiți-va c-odată-i Paste,
Pe care Domnul L-a adus.
Si chiar de v-ați pierdut speranța,
Ori de așteptați încă ceva,
Creștinilor, voi iubiți viata,
Pe Cel ce ne-a dat-o pe-a Sa.
Creștinilor ce iubiți viata,
Cu sufletele intre sorti, Pe-o raza va clădiți speranța,
Hristos a Înviat din morți!

Anul trecut am primit două poezii minunate de la colegii mei mai tineri de la Colegiul National Ion Maiorescu, anul acesta se pregatesc de lucruri importante, in care le urez succes!

Imagine
Vise izgonite
Vise izgonite de vechi amintiri – Anii mei zboară-n nopţile de primăvară Spre adâncul nemuririi, luând gândurile iară.
Icoana anilor trecuţi, Prin neantul de-ntuneric Se tot duce spre o rază, Care-n marea depărtată, Tot încearcă să se zbată.
Amintiri din viitor Trezind vocile tăcerii… Ducând vise ne-mplinite Spre o rază de lumină Răsărită-n depărtare.
Vise..împlinite.
Lacrimi de ploaie
Plouă.. Picură din cer lacrimi de ploaie.. Din văzduh către pământ Cad apoi şiroaie.
Plouă.. Şi printre lacrimi de argint Străbate până-n suflet povestea primăverii.
Plouă.. Totuşi printre lacrimi răzbate curcubeul, o dungă de viaţă, întinzând spre pământ o undă de speranţă.. ghiocelul.
Nu-i nimic pierdut.. Nu-i vreme de regrete.. E doar vestirea primăverii.

Cosmina Stroescu clasa XI C

Omul care l-a văzut pe Dumnezeu

Imagine

Mai vedem noi...

Imagine
Mă dor ochii de atâta iarnă,
Mă doare călcâiul frumos,
Mă doare cenuşiul din toamnă,
Mă doare un prinţ somnoros,
Tăcerea este o taină,
Iubirea este o  şoaptă,
Prea doamnă mă doare în scrum,
Atâtea flori ar fi spus că e clar,
Dar eu îţi repet, e păgân,
Deasupra se miros lumi de fân,
La dreapta  stă o floare de adevăr,
Dar dedesubt stă lacrima sărată
A celui mai iubit desigur dor  din stelar,
La marginea lumii încă găsim puterea
Şi mai luptăm aşa, ca să vă îngrozim,
Fiindcă deasupra stă doar mângâierea
Că am putea să supravieţuim !

El recibimiento de la poesía Domnul Andrei Langa mi-a facut marea onoare de a-mi traduce o poezie in limba spaniola. Ii multumesc cu aleasa pretuire! Poem de Ionel Muscalu in traducerea domnului Andrei Langa

Imagine
El recibimiento de la poesía


Perezoso, como cualquier otro misterio, yo tiraría piedras hacia atrás
Con tu suave mano, por supuesto, mujer maravillosa,
Para que tu rastro pueda dar a luz sólo mujeres
Y para que el Parnasse te estirare sus brazos de hierba verde,
Llenos de sol, Pirra, tu, mujer agradecida,
Que extiendes a tu espalda mi harén de rayos,
Y sólo el Parnasse te cumple tus tigres del paraíso
Deducido de los finos atentados ante el movimiento
Y que las águilas locas de polvorín resintonizan su aleteo
Con el ruido de la niebla.
Ayúdame, cortejado del castigo,
A exponerme a la luz junto con tus ojos grandes!


Întâmpinarea poeziei


Leneş, ca orice mister, aş arunca în urmă pietre
Cu mâna ta, desigur, femeie minunată,
Ca urma ta să nască doar femei,
Parnasul sa-ţi întindă verzi braţele de iarbă,
De soare, Pyrrha, tu, femeia mulţumitoare,
Sa întinzi în urma-ţi haremul meu de raze,
Doar Parnasul sa-ţi împlinească tigrii paradisului
Dedus din atentatele uşoare la adresa mişcării
Şi vu…

Incendiu de alb

Imagine
Orașu-i alb si ninge către cer
Cu flori de mar si corcoduș pe case,
Pe străzi se lasă albul de mister,
Incendiind privirile abstrase.

E atâta alb în aer și-n retină,
Că nu mai crezi că e posibil răul,
Dar oamenii trec prin a lor rutină,
Nemaivăzând nimic, aşa ca boul.

Şi cad din stele albe acum şi ele
Gânduri de dor și dragoste curată,
Fiindcă în primăverile acestea eterne,
Se lasă peste oameni lumea toată.

O simt pe umeri și în suflet am suit,
Pe tălpi și-n braţe o duc tot înainte,
Dar oamenii pentru care as fi murit,
M-au omorât demult în a lor minte.

E jar de alb acuma peste case,
Mă uit la florile astea deschise,
Aerul e pur si inima mi-e caldă,
De Dumnezeu lumea nu e uitată!

Mai sper, gândindu-ma la viitor,
Deși e clar, ne e prezentul sumbru,
Aş defila sub nori de flori de dor,
Dar n-am cu cine și nu mai sunt mândru!

Rotunda moarte

Imagine
Rotunda moarte se înmoaie în oase
Şi râde a stea şi a praf, şi-a salcâm,
Din avaluri de Styx şi lumini glorioase,
Mă-mbată cu lacrimi lihnite de drum,
Trupul meu în piatră, moaşa mi-l descoase,
Mi-l coboară-n soclul apei celei repezi,
Strigătul din urmă e oftat de coase
Pe Aţa vieţii mele pe recile lespezi.
Nu-i trist nimic în noaptea cu pricina,
Când voi muri, eu voi muri în somn,
Neruşinat de viaţă, eu voi cunoaşte mila
Celui ce-n veci e luminatul Domn.
Şi ruginit de patemi, şi-atins de sfânta spaimă,
Originară-n suflet şi-n iarba mea de-a fi,
Mă voi întinde-n umbra de argint să mă adoarmă,
Promis topirii-ncete din verbul aceasta a fi.

Toamnă în ţara lui Haplea

Imagine
Dormim înghesuiţi în corp, Ne strângem ca o frunză-n toamnă, Lăsând pe suflet o petală, Să râgâie pustiu a mort.
Urmăm măriri mereu prefigurate, În noapte ne deschidem mereu Anul, Îmbătrânim interpretând mânate, De dor de avut în cântece doar banul.
Trecem alaiuri la nunţi şi înmormântări, La naştere venim doar câte unul, Aşteptăm magi  de zahăr şi ursitori, Cum am venit, ne terminăm şi drumul.
Urâm Irozii şi clipa ce se scurge, Iubim atâta doar cât ne este bine, Ni se preling pe tâmple urmele de sânge Şi mâinile se spală-n zori de Sine.
De atâta dor de noi, atingi panglice, Joc tontoroiul, ca un pui de urs, Tresar din nopţi femeile antice, Să mă ridic de moarte mai presus.
Şi aici unde-i ţara cu Păcuiul lui Soare, Poporul o ţine într-o sărbătoare, Cu doi mici şi cu o bere la pet, C-au belit mielul mioritic şi drept.