vineri, septembrie 30, 2011

Statuile visului





















Bat clopotele, tare ca Soarta,
Ne doare clipa, ne doare moartea,
Ne lunecă viaţa la marginea lunii,
Vântul din sânge ni-l doresc unii.


Ne dor vertebre, ne dor falange,
Ne cresc în lacrimi din suflet, alge,
Nu mai întoarcem, nu mai sperăm,
Patima-n suflet, cetina-n somn.


Visăm iubirea şi libertatea,
Urâm tăcerea şi urâm noaptea,
Tăinuim crezuri, sperăm-speranţe,
Sămânţa-i seacă de atâtea gloanţe.


În nopţi de taine, ce nu le dorm,
Vise-n statui - clasic le torn,
Clopote bat, tare ca Soarta,
Ne doare clipa, ne doare moartea.

joi, septembrie 29, 2011

Umbre pe trandafiri


























Pe umeri îşi pictase îngeri,
În suflet aduna cocori,
Pe buze avea râs ce-l sângeri
Şi tot stătea cu capul în nori.

Cu toamna striga primăvara
Dintr-un etaj de porţelan,
Pe inimă asculta   vioara,
Plângând avidă de-un pian.

La capăt de etaj stam eu,
Cu rană la genunchi, nu-n suflet,
Cu roze căuta un zeu,
Eu pe-un genunchi răgeam în umblet.

Mă învolbura apa în ulcioare,
Cascade cad din cărţi  licoare,
Ea îmi fuma starea de anxietate,
Şi-mi trântea  toamna, oglinda-n cetate.

Prin bibliotecă văd cum zbori prin carte,
Neavând răbdare să-ţi sărut cea parte,
De zână în surâs, potrivit de sare,
Trandafir pe lamă, emanând răbdare.

Pe umeri purta picturile cu îngeri,
Prin suflet îi zburau cocori,
Se alăpta cu flori de nuferi
Şi cu ghirlandele de primăveri.

Untdelemn de cretă cerată







































Poetul nu vinde fantasme, nu face decoruri de sticlă,
Îşi strânge în suflet puterea şi norii pe cer îi ridică,
Poetul nu împuşcă cetatea, deşi o dărâmă într-o zi,
Căci cine îi stă împotrivă, când oamenii prind a vorbi?

Poetul e strajă sau popă, e slugă şi uneori vânător,
Aduce din veacuri misterul cuvintelor ce încă nu dorm,
Poetul îţi dă sau îţi ia, aşa cum îi e datul - năluche,
Homer l-a salvat pe Ulysse, Elena a sfârşit pe Leuke.

La Byron avem încă un Cain, Borges domolea câte un tigru,
Pe nisipul cel alb şi Tagore înflorea muritor infinitul,
Iubind poezia cu spaimă, aşteptări de amazon licăreau,
Îeşind din ape făpturi ce Llosa şi Marquez aşteptau.

Poetul avea nasul mare, pe spate o togă de împrumut,
Trimis de atâţia împăraţi în Pontul acela pierdut,
Exilat la marginea lumii  ca Dante, Rabelais sau Oscar
Când vor să facă paradă, e bun de onor  şi-i bizar.

Poetul e acela ce moare, neuitând să-şi plătească un cocoş,
Cucuta pentru el nu-i o taină, funia e un şal mai soios,
Villon într-o iarnă grumazul şi-l vindea-n oglinzi de Murano,
În timp ce scriam foaia aceasta într-o barcă pe lacul Lugano.

miercuri, septembrie 28, 2011

Culori

















Eu sunt schimbat în tine ca de ploaie,
lăsat încet şi moale din sărut,
prea modelat de somn, ca şi de lut,
trezit doar pentru a primi culoare
de albastru, verde, galben, început.

Sunt o iluzie în propria-mi oglindă,
o coală de hârtie arsă în şemineu,
un om şi atât, ascuns de grindă
în fluturii zugravi de becul tău,
ascuns ca o scrisoare prin sertare.

Să nu mă simtă ploaia, nici gândul să mi-l ude
şi reîntors prin gineceu în florile fecunde,
mă las pictat pe suflet, pe oase şi pe oale,
adus cocoş de roşu în muzici şi ulcioare,
ca să-ţi repet în cântec de roşu părul tău.

Potcoavă de inorog
























Bine, vechi prieten, din cartea de citire,
Trecem la fel prin viaţă, avem aceeaşi fire,
Ne îmbătăm de ceruri, ne rupem pana-n drum,
Ne scârţâie o cumpănă de îngeri în parfum,
Ne lasă fără grai oricare suferinţă,
Pe care o strigăm pe foi pân' la nefiinţă,
Ne adăpăm din viscole  o viaţă de credinţă,
Ne arde tâmpla-n stele duplicitar magnolii,
Căci văzduhuri de ghiață ne latră-n nas begonii,
Cu mirodenii arse pe munții cei mai reci,
E-un strigăt poezia, tezaur de azteci,
Arhipelag de vorbe, cuvinte impregnate
De propria cultură au forţă de armate,
Dar, drag coleg de carte, de cartea de citiri,
Poemul nu-i momentul, ci istoria firii,
În care înclinăm balanţa-n dimineţi,
Fiinţă androgină- băieţi-fete-băieţi.
Cu haine de martor, cu sâmburi de fragi,
Intrăm în proverbe şi-n basmele dragi
Şi-ţi chem un taxi spre eternitate,
Să batem din taine umilinţele toate,
Singuri în lume având acest noroc,
Aruncăm peste umăr potcoava de inorog,
Înfrunzim spade, înflorim rachete în vers de rapsod,
Să câştigăm războaie cu vorbe neuitate ,
Rămânem în citire, cât timp suntem citate.

Metode Moderne De Ocupare

Zăpezi de azur

Z

Când tu deschizi fereastra,
În mine curg zăpezi,
Albastre, înverşunate,
Ca apele repezi.

Dragă femeie, în ierni patriarhale,
Zăpezile-s în mine şi toamnele în vane,
De aceea nu deschide, parfumul tău doboară,
Prin lumea anodină trufia-mi de ocară.

Şi-n ospicii de nea, bucoavne se-nvechesc,
Miroase şi pământul a vechi hrisov domnesc,
Chiar de deschizi fereastra, ca pe-o poruncă nouă,
Să scotocesc chinovii prin boabele de rouă.

Priveşte-mi întristarea, zâmbind a mântuire,
Lumina strălucească  pe faţa ta, de tremur,
Iară dogoarea vorbei, n-o lăsa să respire,
Zăpezile sihastre ale vreunui cutremur!

Renasc aicea pricini, când tu deschizi fereastra,
De aceea încă odată, cu  cerul te conjur,
Priveşte-mă prin sticla-i, îngăduie şi, basta,
Să curgă-n mine repezi, zăpezile de azur!

marți, septembrie 27, 2011

Comoara de la marginea curcubeului




















Tu mergi pe vârfuri pe marginea sufletului meu,
Mă laşi să văd îngeri la margine de curcubeu,
Te temi de propria-mi singurătate, ca de tăcerile tale,
Aici sunt limpezi repere şi sfere neafectate de zale.

Pe străzi atât de aspre cu pietre din cetate,
Călcăm cum se cuvine, adesea rupţi în coate,
Ne uităm demni la soare, ne dăm în căluşei,
Sperând să reînviem din vise iar scântei.

Atât de stearpă-i viaţa, nu-ţi dă decât o şansă,
Când trenul acesta pleacă, te urcă sau visează,
Dar dacă ţii la vis, fă-l chiar şi pe picioare,
Măcar atât să simţi, că nu e o  întâmplare.

Te luptă cu destinul, alege-ţi propriul drum,
Să mergi prin întuneric, prin ceaţă sau prin fum,
Prin soare sau la umbră, dar fă ceea ce vrei,
Aşa cum steaua îşi croieşte alinierea ei.

Să crezi mereu în tine, să crezi în steaua ta,
Să îţi forţezi destinul, cadouri nu accepta,
Fiindcă ţi se va cere chiar mâine însutit
Şi nimeni nu te iartă în viaţă de-ai greşit!

Dar nu uita de cer, de lebede, de stele,
Cu sufletul tău bun priveşte-le pe ele,
Iar de va ninge iar cu sfârcuri de zăpadă,
E toamnă, nu e iarnă, e ploaie, nu paradă.

Priveşte-mă în suflet, când calci aşa desculţă,
E strada rătăcirii, cu rouă, vin,  sămânţă,
Vei vedea catedrale, palate de cristal,
Fântâni de alabastru cu ape de cleştar.


Dar nu le lua în seamă, nici nu dansa prin cer,
Nu te întrece cu vântul, cu serile  ce pier,
Căci fiecare are dobânda lui de timp,
Iar timpul nu ne iartă şi clipele nu mint!


Aşa că îţi dau voie să înoţi în al meu suflet,
Ca să te speli cu stele şi florile de nuferi,
Căci ziua mea de ieri şi vorba ta de apoi,
Ne duc pe drumul nostru mereu pe amândoi.


luni, septembrie 26, 2011

De ziua bărbatului


Stimaţi ascultători ai verbului a fi,
Întoarceţi-vă faţa şi gândul vostru gri
La vajnica speranţă, prea-migălită-n an, 
Pe care cu ofrande o umpleţi de molan,
Ca s-o drângiţi din fleică, din ceafă sau pastramă,
Condeie de principii, organizări, sarmale,
Mici îngânaţi de vise, muştar extenuat,
Traşi dintr-un sfinx albastru sau cal înaripat,
Talere de disecţii, festina lente echer,
Pe care îngânai:"mai du-mă, măi, şofer!"
Relaţie univocă, centrifugată-n vers,
O halbă şi un ţoi băute la demers,
Ca sânii voluptoasei poveşti realitate,
Cu obiceiuri ample şi gânduri deocheate,
Adus german acasă de Dama cu camelii,
Să iasă Traviata din florile sinelii ,
Cinând pe bulevarde, apatic visătoare,
Cu felurite vinuri, la feluri de mâncare.
Stimați trăitori ai verbului a vrea, 
Prindeţi-vă ţigarea ori ceaiul sau cafea,
Trăzniţi-vă-n nelinişti speranţele solare,
Băute azi cu sete din patruj' de pahare,
Cunoaşte-ţi dar iubirea, aşa cum este ea,
C-apoi realitatea v-o prinde şi v-o bea!

sâmbătă, septembrie 24, 2011

Omul care l-a văzut pe Dumnezeu

Dragostea este mai mult decât fluturi în stomac,
Este mai presus chiar de viaţă,
Nu-i ajunge tot oxigenul să se ardă
Şi se arde pe sine dragostea,
De obicei ea sculptează, pictează, scrie,
Găteşte, zâmbeşte copiilor,
Naşte noi lumi, întinereşte universul,
Face stelele să cânte şi irumpe în frunze noi,
În nopţi atât de albastre de ger,
Dragostea nu dă direcţia,
Se plimbă aşa pe sub stele, se strigă în noapte aşa cum
Cocoşii de fiecare dată îşi arată atingerea cu eternitatea
Adevărului că Dumnezeu există şi că El este uitat, trădat, minţit,
Căci cântatul cocoşilor este mai cunoscut decât o mie de înţelepţi,
Dragostea este cea care ne sălvează
Şi pocneşte pe alocuri cu gheaţă la mal,
Dar limpezeşte întotdeauna vârstele omenirii,
Înflorind cei mai promiţători muguri,
Aşa cum Dumnezeu ni L-a arătat pe Dumnezeu,
Prin Omul acela plin de dragoste!

vineri, septembrie 23, 2011

LIBERTATE NUDĂ





Să-mi repari pantofii cu cuneiforme,

să-mi pictezi odaia doar în hieroglife,

să-mi aduci meniul doar cu pictograme

şi reţete  inca, cu noduri permise,

să îmi ţii balanţa doar cu crestături

puse ordinar pe un biet răboj,

numai către seară când ieşi din călduri

să îmi dai un vin şi să nu miroşi.

Să mă spurci cu vorbe scrise de-o hindusă

când la pat eu voi cădea bolnav,

aşternut de vite să îmi dai puhav

unde să-noptez cu spurcaţii stropşiţi.

Viaţă răpciugoasă, când tu nu vomiţi,

zgaibele să-mi vindeci fără prea mult clei

ori de vreo pomană pentru mine vrei,

doar atât te rog: să nu-mi dai averi!

Vremuri de câine



Vremuri de câine, cu mitul nutrit al calului cu corn,

Ale stelelor fluturând prefăcut sub acelaşi pavilion,

Nu luna este răspunsul suprem, ea este aproape,

Iar ele, oameni, mai mari şi mai interesaţi, aproape se văd,

Pajiştile înzăpezite ale nourilor, scrişi în boabe de orez,

Alăptează Pegaşi pentru a ne da nouă noi pene de scris ceresc,

De a ne reaminti prin ploi că nu avem dreptul la sărăcie,

Prin ninsori, că nu avem dreptul la seceta imaginaţiei,

Prin curcubee, mon amour, că nu avem dreptul la frică,

Iar prin pornirile lor giganteşti că avem drept

La exprimare în stil propriu şi la viziuni

Cu îngeri din al şaptelea cer, agili şi curioşi,

Din care fiecare se închină cu trâmbiţa sa Dumnezeului lui,

Aşa că, hai să uităm de starea de vreme de câine,

Incepând de mâine !

joi, septembrie 22, 2011

Că...



de Ionel Muscalu
Dedicat tuturor celor maziliţi sau exilaţi politic


Că mai urcăm sau coborâm  o treaptă,
Că ne mai amintim din cînd în când de noi,
Că mai purtăm o mască îndurerată,
Că înotăm prin zenit şi noroi,
Că obscur prindem viaţa în rânduială,
Că jalnic încercăm să punem ordine în idei,
Că tumultuos mai tragem câte o yală,
Că existenţa îşi bate amarnic joc de noi,
Că linii drepte pun între minciuni mahării,
Că-n rătăciri de stil ne pierdem uneori,
Că vinul pesimismului se dă îmbinării,
Că sensul nu e cel pe care îl credem noi,

Te întrebi uitându-te în sus, spre Domnul,
De ce ne îmbeţi, Mărite, cu lacrimi şi gunoi!?

Alexandru Ioan Chiru- Avocatul pasionat de fotografie

Alexandru Ioan Chiru- Avocatul pasionat de fotografie

PASTEL DE TOAMNĂ




Fugea în grabă valea către casă
În bustul gol stăteau găinile la soare
Ploi frământau fântânile în cale
Pe snopul de coceni noi ne făcusem masă.

Din coastele-i diforme mai foşgăia şi dealul
În brânci se aruncau capre neglijente
Pe-o foaie de nuc toamna-şi scria sumarul
Ploşniţe grase dansau jegos, otrepe.

Scrâşnea din dinţi câmpia
Orăcăia şi balta,
Melci mari creşteau în via
Bărbatului cu dalta.

Şi-n bubuitul serii,
Pe-o coală neglijentă,
Trecea domnia verii
În toamna iminentă.

miercuri, septembrie 21, 2011

RETRODIS






Bunilor mei

Trecut tărâm pe unde Domnul calcă,
Lărgind cărarea pentru voievozi,
Rămâi copil de spice până-n poartă,
Că sunt bătrâni bunicii tăi rapsozi.

Ei au visat învolburate ape,
Ce se vărsau în trupul de stejar,
Nepotolit şi însetat de fapte,
Al micului copil cu ochi de jar.

Şi când credeau că-i tristă toamna care vine
De atâta aur prins între capcane,
Prin poloboace bătea gust de şine,
Trecând furtunele din buţi în vane.

Treceau şi trenuri ca pe lună plină
Prin sângele acum accelerat,
În debandadă bătea cea inimă
Şi cântecul pornea antedatat.

În crama răcoroasă te-nvăluia pelinul
De îmbrumate fresce decoltate,
Copilului i-era ruşine să-şi facă plinul,
De atâtea glume deochiate.

Şi întreba de-i tristă toamna în capcane,
Când pline stau pocalele de vin,
De ape fermecate îşi doresc în vane
Sau serenada lor să le-o închin.

COSMOS PE VERTICALĂ



















Oh, timpul acesta, trecut-petrecut,
Mă împunge cu limba clepsidrei în coloana.
Mă impinge înainte spre ceea ce sunt
Eu pe verticală.

Mă trage de mână, mă impinge râzând
Lacrima aspră a vieţii fecundă
Şi-mi face şi curte subtila secundă,
Să-mi treacă iar ora trăind-netrăind.

Departe de lume, departe de ziuă,
Tramvaiul cu cai ruginește în câmp,
Trecutul a fost demult pus într-o piuă
Şi-l trece pistilu-amintirii nătâng.

Oh, timpul acesta trecut-petrecut,
Răsuflă o viţă ascunsă în mine,
De-aş vrea să se pună clipelor scut
Să sparg rutina. Nu pot. Deci cu bine!


marți, septembrie 20, 2011

Statuile visului




















Bat clopotele, tare ca Soarta,
Ne doare clipa, ne doare moartea,
Ne lunecă viaţa la marginea lunii,
Vântul din sânge ni-l doresc unii.

Ne dor vertebre, ne dor falange,
Ne cresc în lacrimi din suflete, alge,
Nu mai întoarcem, nu mai sperăm,
Patima-n suflet, cetina-n somn.

Visăm iubirea şi libertatea,
Urâm tăcerea şi urâm noaptea,
Tăinuim crezuri, sperăm-speranţe,
Sămânţa-i seacă de atâtea gloanţe.

În nopţi de taine, ce nu le dorm,
Vise-n statui - clasic le torn,
Clopote bat, tare ca Soarta,
Ne doare clipa, ne doare moartea,

Principele Radu al României şi-a lansat şi la Giurgiu volumul de carte „Provizoratul istoric”.

Alteţa Sa Regală Principele Radu al României a efectuat vineri o nouă vizită în municipiul Giurgiu, prilej cu care, în prezenţa a câteva sute de persoane,  şi-a lansat şi cel mai nou volum de publicistică intitulat „Provizoratul istoric”.
Lansarea de carte a avut loc în sala mare a Ateneului „Nicolae Bălănescu”, începând cu ora 11,30 şi a reunit oficialităţi locale şi judeţene, oameni de cultură, cadre didactice, elevi şi jurnalişti.
Cartea “Provizoratul istoric” cuprinde articole, eseuri, declaraţii şi conferinţe din anii 2007-2010 şi arată de ce nu avem încă un stat cu instituţii profesioniste, care să lucreze complementar, în contextul dezvoltării statale din ultimul secol şi jumătate.
După ce, în deschidere, directorul Muzeului Judeţean “Teohari Antonescu”, Traian Popa, şi directorul adjunct al acestei instituţii, Emil Păunescu, au vorbit despre monarhie şi rolul Casei Regale în istoria României, cartea a fost prezentată pe scurt de Ionel Muscalu. La rândul său, Alteţa Sa Regală Principele Radu al României a ţinut să spună celor prezenţi: “Eu nu sunt un scriitor şi nici nu voi fi vreodată. Toate problemele pe care le-am adus spre lectură sunt un fel de expresie a datoriei pe care o am, de a le povesti oamenilor despre experienţele pe care am avut norocul să le trăiesc în aceşti 15 ani de când sunt membru al familiei regale”.
De asemenea, Principele Radu a făcut o amplă expunere a rolului pe care ar trebui să-l aibă instituţiile statului, politicienii şi formatorii de opinie pentru ca România să-şi ocupe în viitor rolul pe care-l merită printre democraţiile consolidate din Europa, arătând că în prezent nu faptele antisociale pe care le comit unii români peste graniţă afectează grav imaginea României în marile cancelarii europene, ci tocmai comportamentul iresponsabil şi nedemocratic al celor din conducerea ţării aduce grave prejudicii ţării.
Nu în ultimul rând, la rugămintea primarului Lucian Iliescu, care l-a însoţit pe toată perioada vizitei, Principele Radu a vorbit şi despre Giurgiu, oraş despre care a spus că este legat sufleteşte, dar mai ales un oraş care, în opinia sa, poate avea un viitor deosebit prin amplasamentul său geo-strategic şi ar putea deveni un oraş strategic pentru întreaga dezvoltare economică şi culturală a României.
După ce a acordat zeci de autografe celor care şi-au procurat cartea, Principele Radu a efectuat o vizită scurtă şi la Colegiul Naţional “Ion Maiorescu”, unde s-a întâlnit cu elevii acestei instituţii de învăţământ, la fel cum a făcut şi anul trecut când a vizitat Liceul „Tudor Vianu”, dovadă a importanţei pe care o acordă Casa Regală generaţiilor tinere.
Principele este autorul mai multor volume, între care: „Ana a României – Un război, un exil, o viaţă”, „Mihai al României”, „Elena, portretul unei regine”, „Nunta de diamant”, „Coroana română”, „Europa din noi” sau „Biblioteca în flăcări”.
Ioan Mănăilă

luni, septembrie 19, 2011

Toamna din colivie

























Prea bună doamnă, zgomotul de tei  mă face acru,
Mă smulgi,  mă vinzi, mă taci,  mă dai la dracu',
De aceea teiul acesta plin acum de ocru,
Îmi umflă cerul şi  îmi varsă ochiul.

Da-ţi-mi mai bine o sfîntă migdală,
Cu apus şi răsărit prinse în coajă
Şi am să vă cânt încununat de seară
Prin dulci căderi şi negure de vrajă.

E un tain tainic, dar jur că-i românesc,
N-am luat vreodată zodie sau soartă,
Oştenii toamnei vinul ostoiesc
Şi-l poartă-n taină cu făclii la poartă.


Când îmi cârpeşti joile cu extratereştrii,
Sunt încărcat de tine în nuferi cu zefir,
Cu degete de abur în dimineţi fereştii,
Tu desenezi pe ziduri o zi de trandafir.


Idilic dans, desăvârşit de pajeri,
Petale, magi şi negustori de viaţă,
Îi pun pe roată şi-i învârt prin piaţă,
De cât obol am lepădat la strajeri.

Înconjurat de frunţile cu ceaţă,
Păstrăvii sar şi somnul doarme alb,
Se bat luceferi de argint pe faţă
Cresc gratiile coliviei  mai înalt.

Sunt un păgân prea iubitor de viaţă,
Mi-e drag culcuşul, copilul de-mpreună,
Uit uneori de lună, cer, speranţă,
Doar leru-i ler îmi ţine dor din urmă.

ZMEUL COPILĂRIEI




































Povestea zmeului meu, cu litere mari scrisă,
Nu o repovesteşte nimeni,
Nici măcar cei ce m-au ajutat să-l ridic,
Câte litere, ce mai minune de poveste,
Cum l-am dus până peste vedea cea nisipoasă,
Peste cireşi şi peste viile cu struguri mari,
Deasupra măgarilor şi chiar lângă îngeri,
Zmeul meu de hârtie pe care scrisesem povestea
Copilului şi a minunatei lui aventuri,
Zbura lângă nori, ca lumea să afle,
Despre miraculoasa lume de ape şi păduri,
Copaci magici şi păsări măiastre,
Însufleţite de epopeea trecerii mele cu litere
De-o şchioapă.
Dar a venit apa şi l-a luat,
Înaintea vântului, cu crapii cei mari,
Cu spinări oglindă înghiţind alfabetul
Naraţiunii mele cu coada tăiată.
Iar Făt-frumos tot uita să vină,


Lăsând locul prietenilor.

sâmbătă, septembrie 17, 2011

Armă exotică-sufletul

M-am trezit dintr-un vis zgomotos,
Aşezat cu faţa în soare,
Acolo unde stelele nu au culoare
Şi unde dimineţile înfloresc frumos.

Râdea toamna în mine, smintind din coate,
Mi se întindeau fructe de-atâta bunătate,
Cu ducă de dor, de fecioare şi de seamă,
Prin suflet vinuri, mânji să-mi cearnă.

Mă zugrăvea beleaua ca pe-o oaie căzută din prinţ,
Semeaţa uimire tulburând de-a berbeleacul,
Cu buze de rodii, cearcăne de nisip ameninţi,
Când din istorii, fântâni şi-ating veacul.

Şi atunci dau răgaz tainelor cu sensuri,
Să-mi izbească faţa întru noi demersuri,
Ce să-mi logodească umerii de stele,
Cu rostogolirea lumii întregi în  ele.

Calul înrămat în univers

Cu trăsura mergem mai rar în fragedă zi,
Copite strivesc pietre cubice-n minte,
Cai liberi aleargă, mustangi  sidefii,
Prin raiuri de ape şi ierburi prea sfinte.

Un cal în dar am vrea în iurte mongole,
Deşerturi aspre să străbatem în şa,
Spre iubirile ce ni le dă creole,
Destinul fluturiu de sub copita sa.

Ca vântul dobrogean, ca gândul de apus,
Ne duce-n dimineţi prin roua înfloririi,
Solemn iubind al ierbii miros sedus,
De fluturări de coamă prin roua risipirii.

În jos îmi bat oraşe-Paris, Londra, Viena,
În sus îmi ard pe suflet grindurile din deltă,
Regatul pentr-un cal, l-am regăsi prin vremea,
Când potcoave de aur ne tropoteau în celtă.

vineri, septembrie 16, 2011

"Criton, îi sunt dator lui Asclepios un cocoș, vă rog să nu uitați să i-l dați!", a spus Socrate inainte sa moara.

Cum doamnelor acelea, din ierni demult apuse,
Eu nu le-am fost nici carpen, nici tintele rapuse,
Raman l-acea idee care s-a enuntat,
Ca sunt pe lume patimi mai lungi decat un pat.

Pitagora eternul sau sincerul Socrate,
Au tot vorbit in cifre, cu vorbe si cu date,
Aristotel desigur stiintele le-a pus,
'naintea mortii sale, atat de sus, mai sus.

O proza izbitoare despre Giordano Bruno
Ne tinteste si astazi cu textele-i din urma,
Iar trestia galileica a unui Blaise Pascal
Se sinucide astazi abjurand dupa val...

Ne tine deci de foame un Blasco Ibanez,
Cand hexagonul Zola se transforma-n trapez,
Din realismul aspru cu nuci si cu migdale,
Lasand ades prin aer arome otomane.

Pendulul lui Umberto soptit catre Kadare,
Cetatii da puteri de Scaune Ionesciane,
Ca sa le intelegem un pic pe langa Brecht,
Cand asteptam sa vina Godot al  lui Beckett.

Acelor doamne, astazi, un joc secund pe creste,
Nadir latent!taceri apuse-n zapaciri ecvestre,
Din care cresc in Tabii-albete Isarlak,
Sa ne amintim prin veacuri de-al Doamnei hagealak!

Cu fesul pus pe-o parte, greceste -egiptean,
Hedonist spirit dau, mediteraneean,
(din spiritul lui Pan)
Tacerii ce se lasa in lume cat o luna:
Aduceti un cocos- povestea sa o spuna!

miercuri, septembrie 14, 2011

Chirurgie

Mă dor în coastă lupte telurico-celeste,
Sunt martorul perfect al legendarei fapte,
Ce-o are Domnul şi-n clipele aceste,
Cu cel ce nu mă lasă să beau prea multe ape.

Şi taina aceasta a vrajbei, se zbate ca să iasă,
Să treacă-n nesfârşire pe pânza unui pictor,
Cu stropi de argint să fie  pe pânză înţeleasă,
Când se suspendă sufletul atât de tandru în vifor.

Cum poţi învinge oare atâtea umbre largi,
Ce îşi dispută veşnic o mână de pământ,
Cu flinte de alabastru trăgând în mine tărgi,
De sânge şi lumină, copil ce nu mai sunt?

Semeţ eu înalţ rugi, tristeţi ca din genune,
Văzându-mă trecut şi gârbovit de lume,
Adaos un fular, julit în coate iar,
Fantastă pactizare cu sfinţi de calendar.

Şi atunci mă uit în sus şi strig: -Juma-juma!
O coastă e o luptă, dar asta-i umbra mea!

luni, septembrie 12, 2011

Clopote
















Zi-le clopote, o baladă fără prihană,
Înalţat în zile sfinte de post,
Când ai şi tu şi zilele tale un rost,
Înrămat în arpegii de toamnă!

Zi-le, măi, cum zice Dunărea izvoarelor,
Lăsaţi-mă să eliberez miracole
Şi natură şi păduri şi oamenii malurilor,
Cu sentimente uscate în oracole.

Zi-le, măi, clopote cu zeamă de cer,
Un cântec din acela închis în îngerească,
Aşa cum zice fecioria mea rotiri de eter,
Căci  ştie că nu va mânca pâine crăiască.

Răstoarnă tu, clopote, apa în cer
Şi fă o infuzie de credinţă umană,
Născută din speranţa de fier
A pecetei sorţii pe vis şi pe rană.

Zi-le clopote încă de  flacără albă,
Rouă de zare şi sânge de amurg,
De ce se dilată iubirea în nalbă,
Când macii se scutur în ochii ce plâng.

Lasă-mi un clopot pe minutele caste,
Prea rare în lume, crescute sub ploi,
Să viscolim cerul, adăposturi de oaste,
Cu efemere dăngăte nu doar în nevoi.

Vas cu mere













Sunt prizonierul mărului din trup,
Ma arde coaja lui atât de roaşă,
Mă întristează şi vreau să te pup,
Tu coastă, tu, care îmi eşti şi moaşă!

Sunt prizonierul frunzei şi al ruşinii,
M-ascund în taifun de ochi turbat,
Cu tine-n braţe, ca să-ţi încerc crinii,
În suflet sfânt, brocat şi parfumat.

Sunt stivuit în fapte de ocară,
Biblioteci de stări cu scări şi cu registre,
De flăcări colorate-n zei spre seară,
Am inventat, ca să m-ascund, Magistre!

Sunt ca o sticlă de ţuică pe o pară,
Păstrând tăria şi-nvelind puterea,
Atâta dragoste vibrează visul iară,
C-aş mai muşca de atâtea ori căderea.

Cu pulberi tandre, pecete de iarbă,
Mi-ai pus în muncă şi în legământ,
Să ard din mere tălmăciri de soartă,
Mohor culcat în amfore de lut.

Eu, trup de somn, pământul ars cu moartea,
Sunt lutul din cuptor, cât aş putea visa,
C-apoi, desăvârşirea ne sorcovea cu arta,
De-a colinda, de-a râde, de-a urla.

Mă întorc în măr, ca viermele în păcat,
Sunt iar copil desăvârşit  în rai  şi sper,
Bucata aceea încă să nu fi muşcat,
Prin coaste îmi curg şi chiciură şi ger.

Si daca...



Si daca muzele ar sta asa,
Picior peste picior cumva,
In cafenea,
Fiindca ai cerut-o dumneata,
Incet, confuz sa straluceasca,
Sa se confunde doar cumva
Cu umbra sa,
Apoi, plangand, sa se consume,
De parca roua ar fi pe lume
Si prin desert,
Ca trandafirii in ochii tai,
Miraculos si cu scantei,
As straluci si eu asa,
Un colt de arma undeva,
Fiindca nici eu,
Nu-s nici tacut , nici erezeu,
Ci doar un gand instantaneu
Pe buza ta...

vineri, septembrie 09, 2011

Luminatorul



Si acum, dragule, sa te mint,
asa cum de luni bune simt:
esti o pansea care panseaza,
o stima care doar stimeaza,
ba, uneori, danseaza,
cu umbra sa.

Apoi, oricata apa as bea,
tu tot ramai in setea mea,
nenorocit dupa ceva... ca pielea ta,
respiri prelung din glezna doar
arhitecturi, ciuturi macar,
de la fantani.

Zgarcit in dor, dar pus pe-o chifla,
strajind la nori cu pax americana,
visezi eresuri duse-n pripa,
inteleptind ca pax romana,
stiinta dreptului de carte
pe mai departe.

Fiindca tu ai dreptul la dreptate,
dragostea fiind cea care te imparte
intre-o goana sfanta, brazi si mir,
ca tu incet sa te zefiruiesti de la zefir,
sa te curgi prin rauri in merinde,
umbra mea sa te preseze unde te prinde;

Acum , dragule, am sa te mint,
fiindca iubirea asta eu chiar o simt!

Oameni de onoare


Oamenii de onoare sunt aceia care atunci când îşi dau cuvântul că nu mint, îşi dau silinţa să nu mintă sau  mint cât mai puţin în sensul ăla.
Oamenii de onoare sunt cei care muncesc mai mult pentru alţii, decât pentru ei.
 În general, oamenii de onoare sunt puţini.
 În general, oamenii  de onoare nu au prieteni sau au foarte puţini.
 În general, oamenii de onoare sunt iubiţi sau urâţi în funcţie nu de cât de drepţi sunt, ci mai ales după interesele celor care îi iubesc sau îi urăsc.
Oamenii de onoare nu trăiesc pentru ei, ci vorba lui Nichita sunt asemeni soldatului, celui mai cinstit şi mai adevărat soldat, care nu omoară pe nimeni, nu iartă pe nimeni, care stă mereu cu arma dreptăţii şi adevărului la picior , dar, dincolo de ea, bea ceai de dimpreună cu societatea extrăgând din ea ceea ce îi apare de importanţă esenţială: legătura de pietate cu sensul vieţii.
Oamenii de onoare sunt oameni, ceea ce este omenesc le este şi lor cale de urmat, dar nu o urmează. Uneori oamenii de onoare au dimineţi în care strigă, atunci când sună ceasul: lasă-mă să dorm, dacă nu e judecata de apoi, de ce suni!?
Oamenii de onoare au simţuri agere, uneori şi abilităţi pe măsură. Alteori, nimic nu le iese cum ar trebui! Oamenii de onoare vorbesc de obicei ceea ce trebuie, nu prea le arde de râs, sunt ocupaţi să rămână oameni de onoare. De aceea sunt atenţi.
Oamenii de onoare nu sunt laşi, nu sunt niciodată prinşi la mijloc, fiindcă nu au melicuri, nici rude, oamenii de onoare miros a bărbat şi când e vorba de o femeie sau de femei.
Oamenii de onoare fumează sau nu. Mai adesea, nu, fiindcă ei se simt eliberaţi din start de a face pe grozavii.
 Oamenii de onoare cunosc regula jocului: de multe ori  raportul cu Dumnezeu îl privesc ca pe o sfoară roz. Nu verde, nu roşie, nu portocalie, nu albastră, ci roz, deşi nu ştiu că această culoare este desemnată ca reprezentare a luptei împotriva cancerului la sân!
Oamenii de onoare nu cred în utopii ancestrale, ci în indivizi, nu în instituţii, ci mai ales în continua schimbare a autolegitimării. Oamenii de onoare au libertate de acces în multe locuri, chiar dacă nu le frecventează, dar în puţine inimi, deşi uneori rămân în conştiinţe. Oamenii de onoare sunt o specie "de nişă" în  această societate, tocmai de aceea nu reuşesc să cucerească mai mult decât puţin din fragilul ei echilibru.
Oamenii de onoare ştiu să îşi arate, dacă trebuie, gâtul, ca într-un dans sociativ, în care nimeni nu pierde, ci toată lumea merge mai departe.
 Recunosc faptul că nu aş fi scris despre ei, dacă nu  cunoşteam câţiva.
Deşi am demnitate şi onoarea este a doua mea natură, eu nu sunt unul dintre oamenii de onoare. Ei sunt puţini, iar eu par mai mult un biet cerb în fabrica de regrete, decât un om de onoare. Eu încă zâmbesc, indiferent câtă disperare mă apasă, eu încă plâng pentru cei de lângă mine sau asemeni mie, care adesea au probleme.Eu merg pe drumul meu uşor sau greu şi când primesc o flegmă în ochi de la cei de sus sau de la cei de jos, fiindcă pare că nu sunt nici cu unii, nici cu alţii, mă gândesc: ai naibii, oameni de onoare! Fiindcă eu chiar am nevoie de oameni şi am mai şi rămas în inimile lor!   
                 

joi, septembrie 08, 2011

Părăsiri de toamnă şi interese…


Intrăm în toamnă. Vara ne-a părăsit. E de interes.
Oamenii au probleme în achitarea facturilor.Guvernul nu are nici un interes.
Guvernul Boc-Udrea-Igaş-Ialomiţianu-Lăzăroiu părăseşte încă odată populaţia României în faţa iernii şi a crizei. Serviciile, medicamentele, curentul electric, căldura, benzina, motorina, zahărul, uleiul, făina şi-au părăsit vechile preţuri ajungând la preţuri astronomice. Primăriile nu pot face faţă acestei lipse de interes.
Renate , Andrei, Adriana, Ioan şi alţi zece consilieri nu chiar mititei au părăsit Palatul lui Băsescu. Mulţi din interes pentru propria sănătate.
Eckstein l-a părăsit pe Băsescu. Din interes pentru Transilvania verde.
 Băsescu i-a părăsit pe români. Din interes pentru rebrenduirea verde.
Ţăranii nemţeni şi-au regăsit interesele pentru punga de un leu,  mai ales pentru pungile verzi pline de Tărâţă. Pinalti a  părăsit prima ligă şi a jucat în Liga întâi din interes.
Dinu l-a părăsit pe Crin, dar şi pe  Călin, aparent fără interes.
Udrea l-a părăsit pe Cocoş pentru interes.
Anca s-a împrietenit cu Elena. Elena e proastă, zice Vadim. Vadim a părăsit Bruxellesul , zice Cristi. Interesele lui Cristi nu au fost părăsite.
Elena vrea să nu părăsească Băsescu aurul ardelenilor.
Elena a dat piept cu nea Sandu şi alţi bucureşteni, care au făcut-o neruşinată.
Poteraş îşi pierde tensiunea. Pensionarii i-o ridică fără interes.
Teodor se împrieteneşte cu marinarul bătăuş, Popeye sau Ahile, pentru că literatura universală nu a reuşit să mai găsească vreun loc pentru Gabi Udrea.  Nu are interes.
Prinţul Paul de România a părăsit limba română, dar vrea o parte din Peleş. Va face un gest caritabil tot de interes.
Lăzăroiu a părasit-o pe Albă ca Zăpada, Scufiţa Roşie şi cămaşa de forţă, doar fiindcă vrea să se dea pe site-ul Ministerului Muncii şi să nu mai aibă de-a face cu chioşcurile şi piticii vânduţi merelor otrăvite. Lăzăroiu a părăsit de multă vreme bunul simţ.Nu prezenta interes.
Votul prin corespondenţă al lui Baconski trebuie părăsit. Lăzărescu se va distra în continuare. Dar vedem cu toţii că poporul pierde, că giurgiuvenii pierd pentru interesul lui Traian, Emil, Teodor, Pinalti, Elena, Culiţă, Anca şi Cocoş.  Marcel canta.  Elena editeaza cateva fraze pe twitter. Fara interes. Pe contul ei de Facebook o injura o multime de oameni fara succesuri. 
Peste toate interesele Doctorul Alexandru Pesamosca, un înger al copiilor, al oraşului celor 50 000 de prinţi şi prinţese ale familiilor pe care i-a tratat a părăsit lumea aceasta. Oameni  din întreaga  ţară se roagă pentru sufletul minunatului doctor. Din omenie si respect.


miercuri, septembrie 07, 2011

PETE ÎNFLORITE DINTR-O FABULĂ




„Madame dans sa tour monte si haut… ”
Fata aceea si pata de cafea din colţul pernei
Îmi aminteau întotdeauna de mine, cel tânăr.
Mă nărăvisem la furat potcoave din haremul stelelor
Până mi-am fript buricele celor cinci degete cu o
caia de aur,
Care s-a încolăcit pe unul singur.
Mă gândeam la prietenii mei cei neavuţi şi la avuţii
mei neprieteni,
Îmi netezeam borurile pălăriei cu stări de lehamite
Şi-mi năimeam argaţi dintre fii vântului
Pe care-i plăteam cu frunze din Prolegomene
La un viitor compendiu de linişti extatice.
Femeile aveau carne de piersică şi tors de siameză.
A fost o zi mare când am întâlnit soţia melodioasă
A gloriei. Avea capot deschis în faţă…cu nasturi,
Îţi puteai strecura mâna cu prietenie pentru a aplauda
Nurii şi muzica sferelor ei de viitoare gravidă.
Pata de cafea era brună ca păcatul, atrăgea privirile
Asemenea torsurilot răsărite berbant la fecioare.
Totul în jur părea târziu şi trist.
Cireşul era de fapt o moarte a primăverii,
Iar lupa trişa normalitatea cu struguri.
Persia era strânsă într-o bocceluţă de demult.
Dumnezeu suia lumea pe bicicletă
Şi o învăţa şerpuitul pe două roţi şi pe o roată
Fata aceea şi pata de cafea din colţul pernei
Îmi aminteau de mine, cel tânăr.
Morala: Nu mi-e frig de amurg, ci de petele din lună.

agricultura
Situaţia culturilor cerealiere din Giurgiu şi RuseImprimare
MIERCURI, 07 SEPTEMBRIE 2011 15:10
Situaţia culturilor cereseceris2aliere în Regiunea transfrontalieră Giurgiu-Ruse a reprezentat principala temă de discuţie abordată miercuri, la Giurgiu, în cadrul ultimei întâlniri din acest an desfăşurate în partea română de Grupul Local al Agricultorilor din judeţul Giurgiu şi districtul Ruse (Bulgaria).

''În urmă cu un an şi jumătate s-a dat drumul la acest proiect de înfrăţire pe agricultură în Giurgiu şi Ruse (Bulgaria), un proiect desfăşurat cu fonduri proprii ale Consiliului Judeţean Giurgiu şi prefecturii Ruse şi principalul lucru pe care ni l-am dorit este acela de a pune faţă în faţă producătorii agricoli, apicultorii, pomicultorii şi piscicultorii de pe ambele maluri ale Dunării în Regiunea Giurgiu-Ruse'', a declarat miercuri, în deschiderea întâlnirii, vicepreşedintele Grupului Local al Agricultorilor din judeţul Giurgiu şi Districtul Ruse, Ionel Muscalu.
Producătorii şi specialiştii în agricultură de pe ambele maluri ale Dunării au prezentat situaţia cultivării terenurilor agricole din Giurgiu şi Ruse cu cereale şi plante tehnice. Din ambele prezentări a reieşit că aproximativ 70% din suprafaţa agricolă a judeţului Giurgiu şi districtului Ruse aparţine culturilor de cereale şi plante tehnice, principala realizare economică din ambele zone fiind legată de agricultură.
Totodată în cadrul întâlnirii s-au stabilit contacte între producătorii agricoli de pe ambele maluri ale Dunării privind schimburi comerciale cu seminţe de floarea-soarelui sau carne de struţ produsă la o fermă din judeţul Giurgiu.
La întâlnirea de la Giurgiu au mai participatpresedintele GLAC- subprefectul de Ruse, Ivan Grigorov, directorul Asociaţiei Euroregiunii Danubius Clara Marculescu ,secondat de directorul adjunct Lili Ganceva, şeful Direcţiei Agricole şi de Dezvoltare Rurală Giurgiu- Petra Ochişor, şi alţi specialişti şi producători agricole din regiunea Giurgiu şi Ruse.

De ai putea

Să ții cu tine sufletul aproape, Să-l bucuri cu pădure și cu ape, Cu flori să îl dezmierzi în orice vis Și-n inimă să-ți faci un paradis....