vineri, iunie 06, 2014

POTECI UMBLATE


                                                                        dedic aceasta poezie unui barbat: tatalui meu


Născut cu-n dar de-a lumina tot locul,
Pe care-l celebrează poftit sau nepoftit,
Îşi are-n neodihnă tot norocul
Şi-n viforoase zbateri purcede neostenit.


Ca pomii de Rusalii, zâmbind când eu mă scol,
Arată încă verde cu sufletul lui cald,
O spaimă şi-o îndoială, iertare, foc şi viscol,
Cer bântuit de nouri de cositor ce ard.


Bea cu venin din Câlnişti izvoarele divine
Ce-nseninează stele, polare ca şi noi,
Poveşti despre triumfuri şi Iele orfeline,
Jucând sub cerul liber, ne beau pe amândoi.


I-am cunoscut genunchii şi palmele muncite,
Când ridicat din abur copilul a hălăduit,
Cu arcul de mistere prin codrii risipite,
Vânând fantasmele care ne-au bântuit.

Zi de poezie cu miros de zaibăr copt

Dimineața era caldă ca cearceaful pe care dormisem. Nici un fior, nici măcar în frunze, nicio șoaptă divină de vânt nu mișca vreun fir de i...