Postări

Se afișează postări din 2015

La multi ani!

Imagine
Limpede vă fie anul, Feerică lumina, să vă crească-n conturi banul, Sănătatea, nu pricina, Înţelepţi vă fie paşii, Dor dumnezeiesc vă vadă, Bunătatea, fericirea să vă fie ariergardă!
La mulţi ani fructuoși, dragi prieteni! 
2015 să rămână amintire, 2016 să fie an bun pentru voi toţi! 
Cu drag să ne vedem şi în anul care vine!

Giurgiuvean şi Poet in vreme de ploaie: Crăciunul de acasă (colind 2014)- Costel Chiosea, ...

POETAS SIGLO XXI - ANTOLOGIA DE POESIA MUNDIAL + 17.500 POETAS: Editor: Fernando Sabido Sánchez : IONEL MUSCALU [8653]

POETAS SIGLO XXI - ANTOLOGIA DE POESIA MUNDIAL + 17.500 POETAS: Editor: Fernando Sabido Sánchez : IONEL MUSCALU [8653]: I



Ionel Muscalu. Poeta (Giurgiu, Rumanía) 





EL RECIBIMIENTO DE LA POESÍA 
Perezoso, como cualquier otro misterio, yo tiraría piedras hacia atrás Con tu suave mano, por supuesto, mujer maravillosa,  Para que tu rastro pueda dar a luz sólo mujeres  Y para que el Parnaso te estire sus brazos de hierba verde,  Llenos de sol, Pirra, tu, mujer agradecida,  Que extiendes a tu espalda mi harén de rayos,  Y sólo el Parnaso te cumple tus tigres del paraíso Deducido de los finos atentados contra el movimiento Y que las águilas locas de polvo se acuerdan de su aleteo Con el ruido de la niebla.  Ayúdame, cortejado por el castigo,  A exponerme a la luz junto con tus ojos grandes!
Traducido por Andrei Langa 


Întâmpinarea poeziei
Leneş, ca orice mister, aş arunca în urmă pietre Cu mâna ta, desigur, femeie minunată, Ca urma ta să nască doar femei, Parnasul sa-ţi întindă verzi braţele de iarbă, De soa…

Marea, semne pe suflet

Imagine
Noi ne punem trupurile goale peste cadavrele de scoici
În cimitirul ars atât de fin de arzătorul soare,
Ne întoarcem ca stavrizii pe încinsele grătare
Şi vă trimitem selfieuri. - Ce bine e la mare!

Noi ne dormim tăcerea ascultând valul
Sau o învingem ca pescăruşii tot ţipând,
Ciudate clopote, uscându-ne limanul,
Ne ardem pieile în expiratul timp.

Şi n-avem milă pe umedul nisip,
Unde în noapte s-au iubit prin spume
Atâţia tineri năuciţi, fără de chip,
Care mai pot destinul să-şi răzbune.

Stăm după ceas pe burtă sau pe spate,
Apoi zburăm în vânt în parasailing,
Luându-ne din portofel raţia de libertate,
Ca albatroşi ucişi în ultim zbor, pesemne.

Şi umbra o căutăm în sufletele arse,
Iar ochii ne sunt liberi peste poate,
Ne tot hrănim fantasmele de piele false,
Apoi ne odihnim în cimitirul valurilor sparte.

Ţara numărului 9 sau de la băieţii de prăvălie, la băieţii de partid… ca de la Spiridon la Chiriac

Începusem să scriu acest articol gândindu-mă la scârba admirativă cu care o parte a poporului român, deci şi giurgiuvean, îmi tot repetă că nu mai scăpăm de ăştia, fără să-i nominalizeze, aşa cum se temea mamaia să-l nominalizeze pe aghiuţă, iar cel bătrân îl numea al dârâitului, aşa de-o invenţie, de-o poezie. Dacă în ceea ce priveşte entitatea supranaturală, să zicem că e normal, în ceea ce priveşte entitatea antidemocratică, demagogică, populisto-băsescoidă, mi se pare chiar anapoda, nu fiindcă eternitatea s-a născut la sat, ci fiindcă eteritatea începe acolo unde se sfârşeşte spiritualitatea, adică taman la uşa politicii. Apoi, mi-a venit în minte o comparaţie absolut aleatorie între un băiat de prăvălie sau, vorba domnului I. L. Caragiale, băiat pe procopseală (în casa lui Titircă), aşa cum era Spiridon şi băieţii de partid ! - Ba să am pardon! Ştiu eu ce vrei dumneata să zici… Ei bine, care este deosebirea între un Spiridon care ştie numai de Jupânu’ şi de bătăile pe care le ia fi…

Jos Coruptia! Coruptia ucide!

Jos Coruptia! Coruptia ucide! 
O generatie are nevoie de o revolutie care s-o justifice! Unii fac revolutii in strada, altii fac revolutii industriale.Peste toate, furia impotriva unei clase politice anchilozate in nemernicia afacerismului jegos, impotriva satrapilor mai mari si mai mici, impotriva odioasei spagi care este singura unsoare pentru mecanismul ruginit al unei tari excomuniste, conduse de comunistoizi. Dar fara sa ai un tel, fara sa stii ce vrei, fara sa identifici punct cu punct ce vrei sa schimbi, nu e decat ceaţă, fum, o altă petardiadă menită să ascundă jocurile din spate. Să te identifici prin dihotomia Vrem spitale, nu catedrale!, arată cât de uşor se poate manipula o cauză corectă. Fiindcă dihotomia asta, adică polarizarea bine/ rau, frumos/urat, drept/nedrept, adevar/minciuna, etc, nu crează nimic, căci demostrează o vârstă emoţională colilărescă. Şi mie nu-mi este suficient faptul că oamenii au o problemă cu Patriarhul Daniel. Dar de ce nu vreţi şi spitale moderne,…

Prognoză meteo

Imagine
Şi curând începe iarna,
Iar atunci va ninge aşa,
Ca şi când îngerul goarna
Peste fire va sufla.

Curând vom vedea  îngheţuri,
Oameni mici şi foarte atenţi
Vor călca parcă având greţuri
Pe covoarele de argenţi.


Şi chiar limpedea lumină
Va începe să-nfioare
Suflete din histamină,
Căci lumina toată doare.

Şi-o să ningă lung şi tandru,
Ca-ntr-un vals prea vienez,
Vânturi tari  pe oleandru
Vor purta un pincenez.


Iar în turbata câmpie,
Viscolele  vor juca în ie,
Cale către împărăţia
Unde se răneşte situaţia.

Peste lume fi-va alba
Şi vom respira curat,
Gheţuri ne va dărui baba
Şi un ten un pic crăpat.

Noaptea poate să se ducă,
Se aude zvon de copii,
Bucuroşi pe sănii  urcă,
Colindele noastre vii.

Vă urez, vă fie bine!
Balsam să aveţi în surâs,
Ţine lumea pentru sine
Farmecul din râsu-plâns.









Cât aş vrea

Imagine
Cât aş vrea sa pot sa-ti spun,
Inima de alt parfum,
Cat as vrea sa poti sa-mi dai
Inima in evantai,
Sa imi fac doar vant cu ea,
Sa nu 'nebunesc cumva,
Sa te chem si tu sa vii,
Inima cu gust de vii.

Limpede ca un izvor,
Sa las clipa mea de dor,
Sa mai navigam un pic
Cu sarutul spre buric,
Sa dormim ca pruncu'n poala,
Inima cu gust de ceara,
La sfarsit sa te privesc,
Inima cu ras ceresc.

Cât as vrea, dar nu stiu cum,
Cerul m-a lasat in drum,
Apa are gust de clor,
Inima de adevar,
Iara aerul curat,
Parca nu-i adevarat.
Si-atunci inima din mine
Tine drept, numai spre tine!

În 2 OCTOMBRIE am participat la emisiunea CRONICA GIURGIUVEANA de la Giurgiu Tv

Imagine
Printre sticlele de bere goale, 
mucurile strivite de tigare,
timpul isi facea scara catre seara,
El, nemaiavand timp de pierdut, trecea,
In timp ce noi ne uram La multi ani,
Sa traiesti o suta de ani,
Sarbatorind fiecare an pierdut
Sau castigat in fata cerului
Pe care gastele il mangaiau
Cu zborul lor catre sud,
Daca cerul ar fi cer, nu un spatiu stingher,
Am inainta bucurosi catre el,
Dar asa si puntea Ingerilor de japs
Era o urma de combustibil ars...

Eu demagog nefiind...

Îmi zice unul să stăm într-o vitrină.
Să scrie fiecare ce-o să vadă.
Dar dacă -n ziua aceea nu e soare,
Dar dacă-n ziua aceea nu-i paradă? Dar dacă-n ziua aceea plouă des,
Aşa cum scriu dacă plouă în Giurgiu,
Ce ar putea să fie de înţeles,
Ce ar putea să toaleteze lustru? Dar dacă-n ziua aceea este ceaţă,
Duplicitară , ca o vreme nouă,
Vizibilitatea atuncea mă răsfaţă,
Că-n culpă stă trifoiul meu de rouă. Fiindcă în carnaval de carte şi lucid
Accept biblioteci ce mă deschid,
Nu de adeziuni circumstanţiale,
Ci de valori reale, nu lălăieli banale. În cadrul intim al unei vitrine
Aş accepta cunoaşterea de sine,
Efect preaclar de autoritate
Şi nu al degradantei limbi aglutinate...

Seară de ploaie

Imagine
Statornică în ziduri de mătase
Te îngereai în serile ploioase,
Spărgându-mi dimprejur tot vidul,
Ce îmi creştea-n vertebre zidul. O cărămidă-n casa mângâierii
Îmi picurai cu buzele edenii,
Lăsând să crească iedera din noi
Pe geamurile ude de oloi. Ciment şi marmură de laudă flămândă
Îmi dăruiai în serile de pândă,
Când bucuria mă acoperea
De lepădata inimă a mea. Şi-n construirea casei ca statuie,
Tu sufletul mi-ai izbăvit din cuie,
Fără mistrie, daltă sau ciocan,
Cu o privire plină de balsam.

Viitorul ni-l facem singuri sau ne îngroapă cineva în el

Sunt sigur că toţi părinţii se gândesc cu drag la copiii lor, că vor să le ofere sufletul, puterea, respiraţia , speranţa şi limita lor, dar într-un oraş în care sigura chestiune dinamică este pensionarea şi liniştea care se întinde geometric, un oraş care se prăbuşeşete în uralele unuia sau altuia şi-n tăcerea majorităţii, nu-i poţi oferi decât liniştea căminului şi bucuria întâlnirii cu oamenii de seamă ai urbei, nu o viaţă normală şi civilizată, fiindcă, da, vine toamna şi toamna plouă, iar în oraşul ăsta când plouă nu ai unde să ieşi, decât în cârciumi...

Poezia ca spectacol, Prefaţa la Poeme din luna îngerului risipitor de Alex. Ştefănescu

Imagine
Poemele lui Ionel Muscalu ar putea fi puse în scenă sub forma unui monolog rostit de un mare actor, capabil să treacă fără ezitare de la indignare la gingăşie, de la gravitate la umor şi de la deznădejde la joc. Poetul parcurge cu uşurinţă, uneori în cuprinsul aceluiaşi poem, cele mai diferite registre stilistice. Şi ne ia mereu prin surprindere. În fiecare etapă a lecturii unui text de-al său, nimeni nu poate să prevadă ce va urma. Acest caracter imprevizibil al discursului liric menţine mereu trează atenţia cititorului. Poetul se glorifică pe sine şi se ironizează în acelaşi timp. Bravează şi imediat se întristează, cu o mobilitate histrionică a vieţii afective. Când evocă anii îndepărtaţi ai copilăriei, povesteşte aproape simultan ce s-a întâmplat ulterior cu tovarăşii lui de joacă: „la câte cărămizi am aruncat de pe blocurile/ Construcţiei socialismului în staţia de autobuz/ Doar eu şi copiii aceia ştim,/ Doar că unii au murit,/ Unii de inimă, alţii de bătrâneţe, iar cei mai mulţ…

eu pot să strig

Nu  pot să-mi plâng sau să vă plâng de milă,
Cât verde mai e în frunză clorofilă,
Cât prostia cea lehuză şi grăsană
Mai dă compatrioţilor pastramă.

Cât educaţia e vie ca un orb,
Iar noi mai smulgem irisul din sorb,
Când nu vărsăm, deşi ne este rău,
Iar disperarea umple capul greu.

Nu pot să smulg din depărtări departe,
Când toţi românii sunt plecaţi aparte
Într-un exil flămând al valului trecut,
Acum când stau pe unde n-or fi vrut.

E vremea înghesuielii şi-a tocirii,
Când se zbat în suflete baierele firii,
Când , ba scrâşnind, ba scâcet trimbulând,
Cuvintele strivesc, hemoragii provoacând.

Când muşcă din belşug şi din odihnă
Puţini înfipţi în masacrata tihnă,
Când se rup vertebrele zenitului,
Noi orbi, nu ne vedem Coloana Infinitului.

De aceea cred chiar de mi-este frig,
Că vom prăda silaba ce eu pot să strig
În lumea nouă, nouă ne e ursit,
Să eliberăm, ce alţii au urgisit!

Glas de toamnă

Când moare-un poet, e nuntă în cer,
Nu cade o stea, căci stelele pier,
Se aprinde-o lumină în candela lunii,
Căci arde poetul în sufletul lumii,
Iar de nu-s furtuni, nici ploi, ci doar soare,
E fiindcă poetul în sine nu moare,
El trece în carte, ca-n propria piramidă,
O filă citită, o nouă mare cărămidă ,
Un bloc de bazalt imens şi perfect,
Fiindcă poetul în poeme e drept,
E nuntă în cer şi nimeni nu-l plânge,
Căci bolta pe cer de poeme străluce! Poetul vrea simplu doar cerul senin
Şi pe Dumnezeu, căruia mă închin!

Mi-e dor...

Imagine
Si îmi este dor de o ploaie liniștită, lihnită de dor de pământ uscat și frânt de durerea lipsei de apă sacră,
Încât aș incanta versul străbun, pe care-l știu, dar nu vreau ca să-l spun în spații de tăcere și de acră,
Limpede vioară lacră, ci doar în câmpul uscat, unde totul e culcat, fleșcăit, la pământ, uscat în pala de vânt,
Cochilii uscate ale unor melci, părăsite în grabă de cei mai betegi, negru este câmpul, albă e sămânța pe pământ,
Nici nu pot să sper, sfârtecat cuvânt, arde în miriște, negru bâjbâit, răsuflă fierbinte, fermecat și dureros ,
Oile pasc lavă, vacile-s un os, papaluge Scaloiene tot rotesc frumos gârlele din cer și din mal zemos,
Ha, ha, râde ploaia-n mine, căci eu sunt poetul străchinii și pâinii, ce se toarnă-n lume, caier ca de lână,
Dacă mie-mi plouă, plouă și la voi, dacă mie-mi iască, iasca e de voi, până se-nhoboată datina străbună,
Stând mascată-n bojii și-n velinți de țară , să alerge-n cerc tina lor lunară, să zburde ca vântul, mijlocind  o zână,
Obolul…

E atât de cald

Imagine
E atât de cald, că nu ne mai vorbim,
Să nu ne piară umbra de răcoare,
Ce o păstrăm în suflet și o simțim,
Când ne iubim prea arși de înfrigurare.

Cuvintele ne ard, ca și asfaltul,
E secetă în noi și în sărut,
Nu-i rouă nici în noi, nici în înaltul,
Ce arde crunt albastrul cunoscut.

Trec păsările limpezind un scut,
Ce ne împresoară căldura și firea,
Eu intre cer și mare te-as fi vrut,
Să-mi pui în zări de dor iubirea.

Ies flăcări din pământ, se uscă tot
Si vântul arde orișiunde ar bate,
Eu te sărut, știind că asta pot ,
Si simt răcoarea inimii prin toate.

E atât de cald că seara de mătase,
Cade foșnind pe caldarâm de praf,
Ridică sentimentele atât de arse
Spre cerul acru, parcă-i epitaf.

Lipindu-se de trupuri, ne împresoară
Durerea lumii pârjolite dimprejur,
Ne înfierbântă această dogoreală,
Că așteptăm a toamnelor ploi, jur!

Cu trupuri calcinate pe nisipuri,
Ne îndreptam iubirea spre sălaș,
Simțim prin vene peștii puri,
Cum ciugulesc din inimi cu talaș.

Tăcerea dogorește peste limb…

Când eşti îndrăgostit

Imagine
Când eşti îndrăgostit nu mai contează,
Nici cer, nici  soare ori pământ, nici mare,
Nu vrei să ştii răspuns decât la o întrebare,
De te iubeşte sau de nu te iubeşte oare?

Tresari prin zi şi ţi se pare clară
Ziua de mâine-n care-un legământ
Făcut din inimă într-o sfântă seară
Te face să dansezi pentr-un cuvânt!

Aievea pare tot neinventatul, ce ţi-l doreşti
Ca vis şi ca răspuns al florii care muntele învinge,
Iar îngerul cel păzitor de patemi pe pleaoape te tot ninge,
Jucându-se cu lacrimile ploii pe al tău meninge.

Ca un sărut desăvârşirea-ţi pare
O funie de berze-n vârf de sat,
Tu struguri porţi, şampanii peste mare,
Ea fragii copţi în zâmbet nesperat.

Şi intervine prundul şi călcâiul, iscoadele, ştampila lumii,
Bivoli cu nămol şi pari deodată suspendat de coama Lunii,
Când ea aşteaptă roze, vise, parfumuri şi trifoi,
E arsă vremea, clipele pârlite fac timpul  greoi.

Dar când eşti îndrăgostit nu mai contează,
Chiar dacă toată lumea e împotriva ta,
Chiar dacă perna înfierbântată ţi se…

De vară

Imagine
Mă duc să mă culc , neodihnindu-mă din faţa căldurii,
Deşi când transpirăm pierdem un pic din transparenţa gurii,
Ni se pierde pe halbă, pe tot ce e brumat sau e rece,
Tu îmi taci în timpane , iubito, iar clipa aceasta iar trece. Stânca din tâmpla nătângă se azvârle după vulturi de ani,
De aceea acolo fac ouă, de aceea ele îi feresc de duşmani,
Acolo unde pădurea încetează, acolo unde aerul respiră,
Acolo te aştept netopită în lacrimi sau mamă sau milă. Toropită de lume e noaptea, se dezbracă de grade şi ea,
Pe aici jugulara îmi dă soarta, pe aici lumea e împotriva mea,
Ne dorim iubiri nesecrete şi roua să ne lingă în zori,
Răzgândeşte-te cât ai răbdare, ciocârlie fii către sori! Pe lume iubirea şi moartea au avut acelaşi amant,
Sângele ursit al inimii în care topesc diamant,
Zdrobind înţelesuri de sete, ostaşi ai aceleiaşi călduri,
Fac din iubiri nesecrete ştreangul aceleiaşi guri. Eu nu pot să fiu trist, să te iubesc nenăscut sau solemn,
Eu sunt din plus infinit, eu sunt văzduhul t…

Pe aici, salcâmul creşte, până când Doamne fereşte!

Imagine
Frunţile noastre sfărmate de râuri,
Uneori se conjugă străfund  de albastru,
Pe aici mai cresc flori de eresuri,
Pe aici se împuţinează mirările grâuri,
Trec, posedând, aleanuri şi temeri,
Dureri incognito şi vremuri mişto,
Dărâmă încordarea chitării cu lacrimi,
Iar ochelarii ne par încotro,
Sunt liber de ani, sunt liber de patemi,
Deodată întrebarea are răspuns,
Volute de cranii, o lavă de patemi,
Îmi spune un fulger orbit de-un surâs,
Nu ninge speranţa, nu ninge nici gândul,
Păduri ascuţite îmi apasă în timpan,
Mortale rupturi, ghioghârţ, infinituri,
Alunecă, mişcând vreo sută de ani
Şi eu, încă odată domol cu răspunsul,
Îţi surâd la gleznă de o mie de ori:
Bă, eşti român! Aici îţi e plânsul!
Tu'vă muica, veninul şi sori!
Să urli, să zbieri, să te baţi cât Carpaţii,
Să foşneşti cât grânele coapte în zori,
Să spui c' ai un pâns cât Marea cea Neagră,
Ca mierea patimii pe la strâmtori,
Să laşi mai departe chiorii şi poduri,
Să te întorci înapoi imediat,
Cântarea descâlcită de v…

Gânduri la solstiţiu

E clar, suntem minţiţi din primul plâns,
Nimeni nu ştie încă de ajuns
Ce înseamnă, care este sensul său,
Nimeni nu ştie de e bine sau e rău.

Apoi, ne învârtim în cercul cerc al vieţii,
Crescând ca pomii, ce-mi umbresc pereţii,
Trecând cu cercul timpul ca pe ceas,
Fie cu aleasă  bucurie, fie cu necaz.

Ne preumblăm dorind mai mult,
Să treacă timpul, mare până când,
Deodată sună ornicul de stat
Şi-n clipa aceea eşti neajutat.

Nu-i bine binele şi răul nu e rău,
Nu e nimic să sprijine la greu,
Nici oameni, nici apropiaţi, nici fii,
Rămâi cu tine, tu, cel care-ai plâns întâi.

Îţi vine iar să râzi, să plângi, să spui ceva,
Dar Ea dispare şi tu ai umbla încet cu ea,
Rămân în urma ta nedorite poveri
De dor, de lacrimi, nesuferitele tăceri...

Aşa că râzi, trăieşte-ţi dară viaţa,
Umple de optimism ales speranţa
Că eşti unic şi că eşti ales să zâmbeşti,
Să te bucuri, să iubeşti şi... să trăieşti!

Giurgiuvean şi Poet in vreme de ploaie: DESCANTEC CONTEMPORANEIZAT

Cine L-a inventat pe Dumnezeu si de ce trec anii?

Imagine
Acest text este unul drag mie, l-am pus pe blog printre primele, când nu citea nimeni, de aceea fac efortul minim de a-l repeta. E o vreme în care avem nevoie de toată forţa noastră psihică, intelectuală pentru a învinge. Acest text este ca o insulă a bucuriei fruste, copilăreşti, delicate şi sincere. Vi-l dăruiesc tuturor cu aleasă consideraţie.






 De Ionel Muscalu, provocat de Philippe Legrand şi Andrei-Mihail Muscalu










"E vremea !
Şi sezonul.
Pentru a da aripi viselor noastre şi pentru a ne transforma iluziile în realitate.
Chiar omul care este un pic trecut, chiar el, mai ales el, are un pic sentimentul de a fi, de a trăi.
Vacanţa creează acest efect.
Distanţa de asemenea.
Parfumurile.
Orizontul.
Vântul.
Peisajul..."
La Bucureşti, la Giurgiu. În alte capitale de ţară, de judeţ.
În satele noastre pitoreşti, de asemenea. Întotdeauna ai nevoia aceasta a evadării pentru care cauţi vacanţele: parfumurile, orizontul, vântul, peisajul…şi uneori ai această senzaţie…