Postări

Se afișează postări din februarie, 2012

Zăpezi de azur Ionel Muscalu

Imagine
Când tu deschizi fereastra, În mine curg zăpezi, Albastre, înverşunate, Ca apele repezi.
Dragă femeie, în ierni patriarhale, Zăpezile-s în mine şi toamnele în vane, De aceea nu deschide, parfumul tău doboară, Prin lumea anodină trufia-mi de ocară.
Şi-n ospicii de nea, bucoavne se-nvechesc, Miroase şi pământul a vechi hrisov domnesc, Chiar de deschizi fereastra, ca pe-o poruncă nouă, Să scotocesc chinovii prin boabele de rouă.
Priveşte-mi întristarea, zâmbind a mântuire, Lumina strălucească  pe faţa ta, de tremur, Iară dogoarea vorbei, n-o lăsa să respire, Zăpezile sihastre ale vreunui cutremur!
aicea pricini, când tu deschizi fereastra, De aceea încă odată, cu  cerul te conjur, Priveşte-mă prin sticla-i, îngăduie şi, basta, Să curgă-n mine repezi, zăpezile de azur!

De dragobete

Imagine
Cum doamnelor acelea, din ierni demult apuse,
Eu nu le-am fost nici carpen, nici tintele rapuse,
Raman l-acea idee care s-a enuntat,
Ca sunt pe lume patimi mai lungi decat un pat.

Pitagora eternul sau sincerul Socrate,
Au tot vorbit in cifre, cu vorbe si cu date,
Aristotel desigur stiintele le-a pus,
'naintea mortii sale, atat de sus, mai sus.

O proza izbitoare despre Giordano Bruno
Ne tinteste si astazi cu textele-i din urma,
Iar trestia galileica a unui Blaise Pascal
Se sinucide astazi abjurand dupa val...

Ne tine deci de foame un Blasco Ibanez,
Cand hexagonul Zola se transforma-n trapez,
Din realismul aspru cu nuci si cu migdale,
Lasand ades prin aer arome otomane.

Pendulul lui Umberto soptit catre Kadare,
Cetatii da puteri de Scaune Ionesciane,
Ca sa le intelegem un pic pe langa Brecht,
Cand asteptam sa vina Godot al  lui Beckett.

Acelor doamne, astazi, un joc secund pe creste,
Nadir latent!taceri apuse-n zapaciri ecvestre,

Oasele din pantofar

Imagine
Da, oasele mele se descheiau la şireturi
Şi se aşezau în pantofar unul peste altul,
Fără să se îndoaie, fără să se crispeze,
Nici măcar scăriţa nevrând să evadeze.

În jur lumea se aşeza pe cercurile de butoaie
Cu coloana vertebrală făcută de oaie,
Ca şi când ar fi avut grefate în gene
Supuneri şi coarne din stelele terne.

Se ruinau munţii mari, ca în legende şirete,
Despre bătrâneţe, tinereţe, pensii, lumi sterpe,
Ba şi din fluier de soc spurcau de noroc,
Să nu mai lase râurile să macine la scoc.

Aşa că, trăgând spuza peste pleoapa zvâcnită,
Mi-am pus şireturile în vitrina prăpădită,
Ca pe un trup din acela care zboară de pe fluturi,
Până-n cetini de Dumnezeu lăcuite-n săruturi.

Am prins glasul zăcut în copacii de draci de ere,
L-am călărit până-n albastrele mistere,
Să spună că nu se predă şi că nu îngheaţă,
Fie iernile pornite, perfide, aici sau în viaţă.

Apoi am scos din confort şi comoditate
O sută de oase perfect camuflate.
Răsuna frunzişul de zgomotul lor,
Dumnezeiesc de treaz ş…

TEAMA DE FLUTURI

Imagine
Depun mărturie împotriva mea:
N-am aripi şi genele nu-mi bat pe umeri,
Nu mă uit în oglinzi şi mi-e teamă de fluturi,
Mănânc tigrii de jar la micul dejun
Şi obrazul îmi este de granit incandescent.














Beau cuvintele pe nerăsuflate,
Mă cert cu păsările nopţii,
Râd alandala şi-mi târâi şoşonii murdari
Prin cetate.
Mă-nclin cu pupila rânjită îngerului roşcat,
După care depun mărturie împotriva mea:
Respiraţia mea, porumbel înarmat cu gheare,
Se atinge de obrazul tău şi îngheaţă grădini suspendate
Împărtăşind seara cu nuvele de satin verde.
Fumul de frunze din părul meu miroase a toamnă
Şi eu depun mărturie împotriva mea.

Vremuri de câine

Imagine
Vremuri de câine, cu mitul nutrit al calului cu corn,

Ale stelelor fluturând prefăcut sub acelaşi pavilion,

Nu luna este răspunsul suprem, ea este aproape,

Iar ele, oameni, mai mari şi mai interesaţi, aproape se văd,

Pajiştile înzăpezite ale nourilor, scrişi în boabe de orez,

Alăptează Pegaşi pentru a ne da nouă noi pene de scris ceresc,

De a ne reaminti prin ploi că nu avem dreptul la sărăcie,

Prin ninsori, că nu avem dreptul la seceta imaginaţiei,

Prin curcubee, mon amour, că nu avem dreptul la frică,

Iar prin pornirile lor giganteşti că avem drept

La exprimare în stil propriu şi la viziuni

Cu îngeri din al şaptelea cer, agili şi curioşi,

Din care fiecare se închină cu trâmbiţa sa Dumnezeului lui,

Aşa că, hai să uităm de starea de vreme de câine,

Incepând de mâine !

Fulgi de cer

Imagine
Eu când colind în lume umblu
Cu cumpăna fixată lângă geană,
Din iris plâng cu verde bleu,
Lăsând arcada timpului să cearnă.

Negraţios, empiric şi oniric,
Peripatetic predispus la junghi,
Lăsând în tău aleanul meu cel liric
Cu astrul tău să facă unghi.

Dansez prin tăul meu extraterestru singur,

Un foarte bun coleg din Giurgiu despre un mare om al României şi un subiect mereu important:PERDELELE DE PROTECŢIE

Unul dintre cei mai mari silvicultori din România, după mulţi specialişti cel mai important, Marin Drăcea, s-a născut în localitatea Cacaleţi – cu puternică rezonanţă în istoria arheologiei româneşti (astăzi Izvorul), judeţul Vlaşca, în data de 14.10.1885 şi a decedat în data de 14 iunie 1958. Profesor la Facultatea de Silvicultură din cadrul Politehnicii din Bucureşti şi timp de 15 ani director al Institutului de Cercetări Forestiere, marginalizat o lungă perioadă de timp în vremea regimului comunist, membru post mortem al Academiei Române din anul 2010, a fost promotorul introducerii în România a silvotehnicii moderne. În memoriul justificativ prezentat Adunării Generale a membrilor  Academiei Române  din noiembrie 2010, referitor la performanţele sale ştiinţifice, printre alte mari realizări, se preciza că „a fundamentat ştiinţific acţiunea pentru realizarea perdelelor forestiere de protecţie, precum şi necesitatea împăduririi ţinuturilor secetoase ale ţării, în principal ale Dobro…

(Epopeea discretă a unui bondar îndrăgostit de o stea ) Stea cu trenă

Imagine
Noi facem parte din sistemul solar,
Tu fiind prima stea de la soare,
Cu care stelar am ieşit la plimbare,
Din forfota-mi obişnuită de  bondar
Solitar.

Aşa că, elitrele mele zborifere se etalează,
Uite aşa! în lumina ta de stea ce dansează,
Ca şi când mi-ai da un sărut transparent,
Care duios, păsăresc, temperamental aparent,
Nechează.

Chiar şi aşa, eu nu ştiu de adio, de vino,
De foame, de sete, de păsările mâncătoare,
De bondari cu elitrele fantezi,aproape divino,
Ce sari prin Calea Lactee, ca o stea călătoare,
Cvartet de piane.

Dar pretutindeni se vorbeşte despre tine,
Eşti la modă mai ceva decât o cometă,
Şoaptele lumii privindu-te, galactico, ţine
De statutul tău de stea indiscretă,cochetă,
Prima de la soare.

Fiindcă ai luminat ziua, pierzând strălucirea
Pentru un biet bondar cu ursitori ruşinate,
Fiindcă ele au ursit cele şapte păcate,
Caustic şi globalizant prezentând iubirea,
Ca o perspectivă...

Atunci ai plecat, dând sfios din mână,
Uite aşa!, dincolo de lună cu o săptămână,
C…

Nu mă interesează Valentine s day!

Imagine
Prefaţă la Ostatic la ferestrele vieţii - Cel care scrie grădini A. S. Nu are legătură cu ceea ce urmează, dar vreau să spun: Nu mă interesează Valentine s day! Dacă ne iubim, ne iubim în fiecare zi! Nu cu program... de la supermarket.


Prefaţă la Ostatic la ferestrele vieţii  - Cel care scrie grădini

Poezia lui Ionel Muscalu pare a-şi schimba înfăţişarea de la un volum la altul, menţinându-şi, însă, nealterată, densitatea ideatică. Uneori ai sentimentul că înţelesul spuselor sale lirice nu mai încape în cuvinte, pe care oricând le-ar putea preface în cioburi. Vorbele explodează sub presiunea sentimentelor, adesea devastatoare, adesea de-o graţie fragilă ca pojghiţa de gheaţă.
În esenţă, cartea de faţă adună poeme de dragoste. Iubita apare în cele mai diferite ipostaze – de la cea calină la cea devoratoare. Iar atunci când s-ar crede că nu e prezentă, e bănuită în fiecare vers, ba chiar şi-n semnele de punctuaţie.
Rândurile pe care le aştern acum nu pot face abstracţie de o asemenea p…

Comoara de la marginea curcubeului

Imagine
Tu mergi pe vârfuri pe marginea sufletului meu, Mă laşi să văd îngeri la margine de curcubeu, Te temi de propria-mi singurătate, ca de tăcerile tale, Aici sunt limpezi repere şi sfere neafectate de zale.
Pe străzi atât de aspre cu pietre din cetate, Călcăm cum se cuvine, adesea rupţi în coate, Ne uităm demni la soare, ne dăm în căluşei, Sperând să reînviem din vise iar scântei.
Atât de stearpă-i viaţa, nu-ţi dă decât o şansă, Când trenul acesta pleacă, te urcă sau visează, Dar dacă ţii la vis, fă-l chiar şi pe picioare, Măcar atât să simţi, că nu e o  întâmplare.
Te luptă cu destinul, alege-ţi propriul drum, Să mergi prin întuneric, prin ceaţă sau prin fum, Prin soare sau la umbră, dar fă ceea ce vrei, Aşa cum steaua îşi croieşte alinierea ei.
Să crezi mereu în tine, să crezi în steaua ta, Să îţi forţezi destinul, cadouri nu accepta, Fiindcă ţi se va cere chiar mâine însutit Şi nimeni nu te iartă în viaţă de-ai greşit!
Dar nu uita de cer, de lebede, de stele, Cu sufletul tău bun priveşte-le pe ele, Iar de …

Prins

Imagine
Dacă aş fi blocat într-o boabă de rouă,
Mi-aş duce rostogolirea până în mare,
Iubind luna, ferindu-mă de soare,
Ca să mă maturizez într-o perlă nouă.

Dacă aş fi blocat într-o petală de floare,
M-aş rupe la primul vânt şi aş zbura ceresc,
Până la orizontul câmpiilor plin de culoare,
Îndrăgostiţilor să las imparul lui te iubesc.

Dacă aş fi blocat în al meu sufletul meu,
M-aş rupe de mine însumi la primul curcubeu,
Ca să pot asculta, înţelege poveştile lumii,
Ca apoi să îi trec în legende pe unii.

Dacă aş fi o boabă de rouă pe o petală de trandafir,
Scos din sufletul meu nu aş fi, pe-o pală de zefir,
Cerul, orizontul, curcubeul, marea în el s-ar rostogoli,
Uşor ca întrebarea mă iubeşte, nu mă iubeşte, de-aş fi?

Să nu crezi în sărăcia destinului!!!

Mă dor ochii de atâta iarnă,
Mă doare călcâiul frumos,
Mă doare cenuşiul din toamnă,
Mă doare un prinţ somnoros,
Tăcerea este o taină,
Iubirea este o  şoaptă,
Prea doamnă mă doare în scrum,
Atâtea flori ar fi spus că e clar,
Dar eu îţi repet, e păgân,
Deasupra se miros lumi de fân,
La dreapta  stă o floare de adevăr,
Dar dedesubt stă lacrima sărată
A celui mai iubit desigur dor  din stelar,
La marginea lumii încă găsim puterea
Şi mai luptăm aşa, ca să vă îngrozim,
Fiindcă deasupra stă doar mângâierea
Că am putea să supravieţuim !

Cântec de dor de cei ce nu mai sunt

"Şi mi-e dor  de roşul măr din oglindă cu adevăr, Ce-l punea bunica-n cergă, rai de iarnă efervescentă."



Reazem aerul subţire
Cu răchite de omenire,
Reazem aerul mai gros
Cu brazde de om frumos.

Foaie verde , dor de ducă,
De fântână şi nălucă,
Mă doare un fum candriu
Pus în cerul vioriu.

Mă doare un coş de barză
Pus pe cucumeaua arsă,
De dor flămând de copii,
Fiindcă, maică, nu mai vii!

Înapoi în fulger bate
Dulce dor de bunătate,
Când bunica ne da lapte
Covăsit în oale sparte.

Mă doare lumina turmei,
Ce-mi lăsa doar praful urmei,
Către seară, dor de jar,
Prins din focul milenar.

Şi  ceapa spartă în pumni,
Zimbrule ce faci minuni,
Rumegând la sânziene
Ouă, jumări şi himere...

Doamne, dă viscol în Rai,
Foaie verde ca de nai,
Cumpănă de iezi şi fapte
Pune-n sufletele toate.

Şi mi-i scoate dor din dor,
Dunăre de adevăr,
În lumina dumnealor,
Aer sfânt într-un pridvor!

Aleluia, Sfinte icoane,
Mi-a dat aerul de foame,
Mi-a dat apa de izvor,
Să vă plâng în gând cu dor!

Hibernalia

Imagine
Oraşu-i alb ca un spital,
Stomacu-mi latră, ochii-mi plâng
Şi printre plopii tremurând,
Se vede-un cal.

La colţ ţiganca vinde ghiocei
Mai albi decât zăpada îngheţată,
I-aş lua cu mine să ţi-i fac cercei,
Pe toţi odată.

Dar ea îmi cere doi bănuţi în plus
Şi-mi lasă-n minte ultima întrebare,
Cu gându-acela, care mi l-ai spus
Din întâmplare.


Oraşul alb ar tăcea, dar e frig
Şi un vânt avan se lăfăie prin oase,
Un ciob de ochi mă uită într-un zid
De chiciuri groase.

Un cal se vede tremurându-mi plopii,
Ţiganca vinde ghiocei,
Îmi plâng la colţ de zid şi ochii
Ţi-i pun cercei

Mori de frig

Aveam atunci un chef nebun să strig
Arşiţa din ogorul meu din creier,
Ce născocea în zile mori de frig,
Uimind înecurile ce le treier.


Şi încredinţam pământului mirarea,
Ciulind din şerpii nesătui cuvântul,
Când ridicam spre ceruri întrebarea,
De ce pe răi îi mai rabdă pământul?


Un singur leac primeam atunci de sus,
O ploaie caldă, ce-mi fărma genunchii,
Rupându-mi starea cu femeia fus,
Care tăcea, de mă dureau rărunchii.


Oh, prea-mireasmă a duhului zăpezii,
Ce-mi fluieri marmuri dintr-un soc sălbatic,
Tu mi-ai smintit şi iepurii şi iezii,
Tu, ciumă eşti, râzând exantematic!


Adâncul tâlc al drumului tău alb,
Cu felinaru-l caut, ciulind din şerpi cuvântul,
Prin pulberea perfectă de smarald
A ochilor ce consonesc pământul.


Şi chefu-mi trece parcă şi de zbor,
De cal, de iepure,de ied, de tot ponosul,
Fiindc-o secundă rupi din adevăr,
Şi-mi spulberi de prin lacrimi tot prisosul.

Si daca in ierni zapada acum are o miza…

Motto:'' Sa tinem in noi un moment de reculegere  si-n suflet sa ne ploua  lacrimi amare pentru durerea semenilor nostri".

Si daca in ierni zapada acum are o miza,
Pasunile strivind si pestii de la rau,
O tara nu-i in ape, in cer si nici in grija,
Ci-n singura putere, deasupra mult de rau.


Obosit, gandind ca mine, cazand astazi din picioare,
Omorandu-ti astazi gandul, vrei sa strigi cu disperare,
Fiindca ai Lacrima pe fata, ochiul catre Dumnezeu,
Tu, prieten bun, desigur, simti la fel cum simt si eu,


Ei nu pot sa salte diguri la inecuri si-ntre spaime,
Ei ne ard acum copiii,aruncand cu ploi pe drame,
Cand tu iesi incet din glodul si pe malul revarsat,
Nu Speranta o vad in tine, tragedia n-am uitat!


Doamne, ei nu au dreptate! fie vrerile spurcate,
Caci nu si-au ajutat fratii, nici copiii cei firavi,
Doamne, trimite-le pace, ca sa aiba sanatate
Macar lor, batranii care inca vor sa fie bravi!

Bodoganind incet, plangand cu voce tare,
Cu ape tulburi, repe…

Culori

Imagine
Eu sunt schimbat în tine ca de ploaie,
lăsat încet şi moale din sărut,
prea modelat de somn, ca şi de lut,
trezit doar pentru a primi culoare
de albastru, verde, galben, început.

Sunt o iluzie în propria-mi oglindă,
o coală de hârtie arsă în şemineu,
un om şi atât, ascuns de grindă
în fluturii zugravi de becul tău,
ascuns ca o scrisoare prin sertare.

Să nu mă simtă ploaia, nici gândul să mi-l ude
şi reîntors prin gineceu în florile fecunde,
mă las pictat pe suflet, pe oase şi pe oale,
adus cocoş de roşu în muzici şi ulcioare,
ca să-ţi repet în cântec de roşu părul tău.