Postări

Se afișează postări din februarie, 2011

Primăvara s-a oprit în China, deocamdată

HRISOV

Imagine
Dat în cetatea noastră Giurgiu
Acest hrisov de dragoste tăcută,
Hotarul de lumină şi refugiu
În care-am asaltat trăiri o sută.

Dat cu surâs şi maxim de plăcere
Cetăţii ce-n dispute-şi rupe timpul,
Căci avansez cu ea, cu precădere,
Când ample stări petrec cu anotimpul.

Dat zilei calde, pline de verdeaţă,
Fiinţei ce ne leagă şi e dragă,
Acelei mame sau neveste – viaţă,
De care tot ce-i bun acum ne leagă.


Dat dor din dor şi rugă – Maică Sfântă,
Pentr-un întreg norod, neprihănit,
Vă fie bine tuturor – osândă:
S-aveţi lumină-n clipa ce-am hrănit!

Iar celor care vin, le fie dat
Mult mai puţine rele, sănătate,
Că mult au mai avut de îndurat,
Toţi care azi visează-n astă parte.
Tema de astăzi este
Surdă, mută şi chioară,
Doar nu o întâlneşti prima oară!
De la Homer zeiţa cântă mânia
Ce naşte din pricini ascunse soldaţi,
Aşa că nu văd de ce te ascunzi de domnia
Încrâncenării apei cu umerii laţi,
De ce urli căzând din înalturi…
Mi-e dor de estradă,
De actori rataţi şi de salturi…
Hai, opreşte-te-n spume sărate,
E marea îngustă, marea de-aproape!
Ţi s-au umflat venele atât de mult încordate
Şi braţele-ţi bat obosite în parte.
Mai bine bea bere în cârciuma asta măruntă,
Fă-ţi unghiile cu glaspapir şi sărută halba rotundă,
Mânia să-ţi urle în măruntaie
Lacrima să-ţi plângă iară
Cu zgomot de clepsidră chioară.
Mi-aş lăsa mâna să curgă lin pe pagină,


Să-şi spună ea cuvintele tactile,

Cu înnobilări de sezon şi pălărie de fetru,

Cu dungi albastre şi verzi.

Organ al nemulţumirii de sine,

Această pagină se va răzvrăti împotriva

Sufletului meu prăfuit de durerile semenilor

Şi prin ferestrele creierului îmi va urla sirena

Ca o ruptură la indiferenţa de pe-o zi pe alta.

Fiindcă ce este mai bun pe lume nu ni s-a întâmplat încă, ne amintim de lucrurile normale de demult. Acum 7 ani spre exemplu.

Imagine

Hibernalia

Imagine
Oraşu-i alb ca un spital,
Stomacu-mi latră, ochii-mi plâng
Şi printre plopii tremurând,
Se vede-un cal.

La colţ ţiganca vinde ghiocei
Mai albi decât zăpada îngheţată,
I-aş lua cu mine să ţi-i fac cercei,
Pe toţi odată.

Dar ea îmi cere doi bănuţi în plus
Şi-mi lasă-n minte ultima întrebare,
Cu gându-acela, care mi l-ai spus
Din întâmplare.


Oraşul alb ar tăcea, dar e frig
Şi un vânt avan se lăfăie prin oase,
Un ciob de ochi mă uită într-un zid
De chiciuri groase.

Un cal se vede tremurându-mi plopii,
Ţiganca vinde ghiocei,
Îmi plâng la colţ de zid şi ochii
Ţi-i pun cercei

Mar azul - Cesária Évora & Marisa Monte

Imagine

Albumul de poze neclare

Imagine
Amintiţi-vă ce cuvânt aţi strigat la venire,
Ce anume aţi privit prima oară,
Privirea tâmpă a tatălui de odinioară,
A mamei era obosit solidară.

Amintiţi-vă ce cuvânt aţi strigat la plecare,
Cum aţi căzut din picioare,
Un pic sofisticat, un pic ciudat,
Fiindcă era veritabila ieşire şi ultimul act.

Amintiţi-vă ce i-aţi spus în primul vis,
Ce cuvânt solemn în iubire aţi deschis,
Cum un anotimp aţi ales cuvinte ce nu mint
Şi cum, atunci când le-ţi găsit, era totul sfârşit.

Amintiţi-vă prima seară de vară,
Cuvântul acela spus de voi pe afară,
În gura marii bucurii copilăreşti,
Că puteţi face lucruri ştrengăreşti.

Amintiţi-vă cuvântul spus la altar,
Privirile din jur, ce-n ochii de jar
Aveau şi refuz şi mândrie şi stele,
Iar  voi nu aveaţi nici măcar timp de ele.

Amintiţi-vă cândva-ul din cuvântul cuvânt
Şi pielea şi oasele şi stelele şi cerul şi când
Aţi făcut acea poză a cuvântului dor,
Fiindcă-n amintire se păstrează uşor.

Grădini,livezi, livresc ne cresc

Imagine
Afară ninge, ninge,
În mine cresc grădini,
Se nasc în ceruri geruri,
În crivăţ bem din  vini.

Grădinile iubirii ce cu temei ceresc,
Zăpezile din ceruri de azur le învelesc,
Năvale marte-n suflet cu ghiocei din vis,
Afară ninge, ninge, tot cerul înadins.

Acum cresc albe gânduri, aripi de păsări rare,
Îmi stau în cerul gurii luminile polare,
Zăpezi şi iceberguri, din pură nea de sus,
Pornite de departe, din ziua ce a apus.

Tresar, căci mi se pare că drumul e închis,
Omătul e de floare prea dulce de cais,
Afară ninge, ninge, în mine cresc livezi,
Femeie ce  topeşti şi oameni şi zăpezi!

Coloane îngeresc infinite

Imagine
Mă joc acum cu paharele de ceai,
Am toane-n verb şi îngeri în alai,
Care mă învaţă oboseala lumii drepte,
Făcute tot mereu să aştepte.

El fierbe paharul doar cu o culoare,
Eu pene aş vrea din a lui  înserare,
Dar ceaiul acesta are un gust de caramel,
Care te face să  gândeşti că vrei cam altfel.

Frumos e apusul, răsăritul superb,
Epopei la un ceai se scriau cam imberb,
Când timpul creştea istoric mai trist,
Când se expanda prin Vămi fantezist.

Un înger bea apă-n culori de adevăr,
Paharul cu ceai era ca un măr,
Adam eram eu, adâncit în sărut,
Se făcea dimineaţă şi-n rai aş fi vrut.

Aruncat în concret, mă privea ca pe-o broască,
Din aceea de verde, cu lămpaş, fără cască,
Iar norocul meu venea din paharul de ceai,
Fiindcă îngerul ridica infinite coloane de n-ai.

Nevăzute în nouri, plângând de păcate,
Răsărind din trecuturi de sfinţi sărutate,
În care deşerturi şi peşteri atee,
Transformau în sfinte oricare femeie...

Astenii de Asia Mică

Imagine
Intonez pentru orgă un eveniment sigilat,
Îl pun deoparte, acoperit cu toba capac,
Comoară corsară de ansamblu şi de suflet,
Pe care s-o deschid mai târziu, obosit de umblet.

Presimţirile mele au gust de gustoase hrănitoare curmale,
Roze, sparte de soare, palpitând de calde seminţe,
Lângă enorma statuie a Fecioarei, care nu da sentinţe,
Lângă Biblioteca lui Celsius şi malul de tainică sare.

Cenuşa timpului lingea falezele mutate
Şi mai multe morminte de veghe udate
De lacrimile de purpură ale asceţilor duşi,
Care-l visau pe Sfântul Apostol Ioan însuşi.

Se înfigeau în podul palmelor mele ace subţiri de sus,
Umbrele imperiilor hitite şi Lidii uitate de Cresus,
Prietenii comorilor fabuloase, desprinse de pe oase,
Făceau fotografii cu grad de risc mic la chiparoase.

Aşa că, în astenii de sfârşit de făurar,

Desenam cu parfum de insomnii amar,
Amprentele unui eveniment sigilat în Asia Mică,
Fiindcă asunzătoarea comorii fusese dibuită.

Expoziţie de panificaţie

Limba mea voia să iasă într-o expoziţie solitară,
Sâsâită, stingheră, ruşinoasă, sprinţară,
De care să se audă chiar şi pe întuneric,
Iar oameni zgribuliţi să vină-n teleferic.

Eu nu voiam s-o las pe ea în lumina ce trece,
Chiar de-ar fi locuit într-un loc mult mai rece,
Dar aşa,  în nici un caz,  nu îi dădeam pace,
Plutind spre ochiul vertical, rotund, ce tace.

Ea insista să-şi facă expoziţia la Istria,
Eu,  histrionic, îi povesteam de alde Toboso,
Care hăhăia tot cam mătăsos aşa,
Să-l vindece pe bătrân un pic modo grosso.

Ea îmi spunea că gândeşte un cuvânt,
Iar eu, mereu sigur de cel care sunt,
Am închis gura şi am pus-o la brâu,
Să o am ca pe seceră la timpul de grâu.

Oasele din pantofar

Imagine
Da, oasele mele se descheiau la şireturi
Şi se aşezau în pantofar unul peste altul,
Fără să se îndoaie, fără să se crispeze,
Nici măcar scăriţa nevrând să evadeze.

În jur lumea se aşeza pe cercurile de butoaie
Cu coloana vertebrală făcută de oaie,
Ca şi când ar fi avut grefate în gene
Supuneri şi coarne din stelele terne.

Se ruinau munţii mari, ca în legende şirete,
Despre bătrâneţe, tinereţe, pensii, lumi sterpe,
Ba şi din fluier de soc spurcau de noroc,
Să nu mai lase râurile să macine la scoc.

Aşa că, trăgând spuza peste pleoapa zvâcnită,
Mi-am pus şireturile în vitrina prăpădită,
Ca pe un trup din acela care zboară de pe fluturi,
Până-n cetini de Dumnezeu lăcuite-n săruturi.

Am prins glasul zăcut în copacii de draci de ere,
L-am călărit până-n albastrele mistere,
Să spună că nu se predă şi că nu îngheaţă,
Fie iernile pornite, perfide, aici sau în viaţă.

Apoi am scos din confort şi comoditate
O sută de oase perfect camuflate.
Răsuna frunzişul de zgomotul lor,
Dumnezeiesc de treaz ş…

Alunec pe inima ta

Imagine
Alunec pe inima ta ca pe o coajă de banană,
Fac dansul acela ciudat să pară o înfăţişare
La primărie, gata de schimbat verighete
Şi-ţi întind sufletul până la fix,
Aşa cum tu, inventatoare de suspine crepusculare,
Mă laşi alp nins de flăcările crepusculare ale lui mai,
Mai stai, mai vino, mai respiră!
Hai, respiră! Un-doi, un-doi, respiri!
Aşa ca să-ţi plăsmuieşti propria patetică, istovitoare cădere?
Să nu ceri obiecte, umbrele de soare, concedii sau bere!
Mai bine, iar mai, scheletul inimii
Să-l laşi să nască prunci dogoritori de păsări,
Pe care eu îi voi învăţa să alunece pe inima ta,
Uite aşa!

Cel mai important om. Anul trecut am întâlnit un om extraordinar. E sârb şi e patronul unui restaurant pe malul Dunării, acolo unde Tisa se varsă în apa aceea albastră, care ne leagă de milenii. E adevărat că lui Andrei îi place mai mult pe uscat:

Imagine

Comentaţi, comentaţi, comentaţi, fiindcă aveţi ce! Şi ştiţi ceva, e chiar mai important decât chiorul în ţara orbilor!

Imagine
Poem

scris de mine în luna dragostei între Valentine's Day şi Dragobete


Pe dragoste, în principiu, o doare în cot,
Nu e ca dreptatea, oarbă,
Ci bezmetică de-a dreptul,
Dă, uite aşa, buzna!
Şi ţine o vreme,
Cam până apar rudele de dinainte sau de pe urmă,
Uneori, cele din urmă sau prietenii de după,
Nu e ca minciuna, cu picioare scurte, dragostea,
De obicei are picioare lungi şi forme pe măsură,
Dar, mai ales ea este amar de dulce,
Ca mierea cea mai bună din cea mai multă floare,
Până la lehamite şi până la înserat,
După care din ea se fac medicamente
Antistres, antimers, antiriduri, antirăzboi,
Anticocoaşe, anticocoloaşe, anticelulită,
Ba uneori se fac şi petale şi tulpini,
Iar uneori se fac şi seminţe din dragoste,
Destul de deştept, fiindcă şi atunci
Pe dragoste o doare în cot,
Fiindcă dincolo de falange
Se termină viaţa!

Triste registre

Revăd visul cu izbânzi dansatoare,
Frumos ca un nufăr sau ca un crin,
Carnea mea pute bătrână şi tare,
Mileniul se culcă cu şerpii în venin.
Legată cu sfoară ca muşchiul de vită,
Tuşind greu sub praful comod,
Stă carnea lumii în veci otrăvită
De gravul păcat al altui Irod .
Copiii ce mor lângă lupii de foc,
Afumaţi în crepuscul de bombe parşive,
Primesc lângă vise pătate cu schije
Mileniul casapului cel fără soroc.
Registre tăcute, uitate-n unghere,
Zvârliţi ororile ascunse în voi
De scribii satrapilor care-n tăcere
Privesc neîngroziţi împuţitul puroi.
Carnea mi-au pus-o în registre triste,
Ziua e răpusă de infirmi mintal.
În prag de mileniu tristele registre
Consemnează încă un război total.

DE FIDELITATE SFAT

Să nu mori de dor de dragă
Tot visând din gară în gară
În fereastra tristă leagă
Un ştergar lângă  vioară

Să nu zaci de vise-n tremur
Uită-te din gară-n gară
Cu ochi verde de cutremur
Poate o vezi pe domnişoară

Să nu o uiţi din întâmplare
Tot trecând din gară în gară
Mută-ţi gândul după stare
Dintr-o gară în altă gară

CIRCUL DE CRISTAL

Imagine
„Laserele înţepau cerul
ca nişte junghiuri reumatice.“Cadent-decadent, crescent căscat
peste ospitalitatea duminicilor pecetluite-n cuie
de-atâtea şi atâtea păşuni de verde şi maţe de peşte.

Necunoscător, te desfid larvă
Vopsită-n culori de guşteri hămesiţi.

Şotron brutal joc pe asfaltul dimineţii,
Trecând clipele rupte din gard,
Arunc zarul păsării până la etajul nepăsării
(Căci păsările nepăsării
Se vând în circul de cristal două, câte două).

Adunând străzile divorţate de oamenii zmei ai timpului
Lângă ulcioarele de râsete,
Bolboroseli neferfeniţate de lingoare,
Sparg clepsidra pletelor bete de curgeri
Peste mustăţile negre.

Neam de haiduci duşi de la case,
Din oraşele noastre cu lele frumoase.

Nu am ferestre magice... dar îi aştept surâsul

Eu nu am ferestre magice,
Nici portrete, nici aramă, nici timp,
Soţ intim provinciei practice,
Tăcut şi ratat nu te mint.

Spălat de limba cişmelei,
Cresc rândul baladei cea tristă
Mă auresc în versete orbete,
Aerând orga spartă şi tristă.

Cu vers de gură-cască sub scară
Bat prin aripi către recea seară,
Te fericesc cu răpiri de noapte geroasă,
Topită-n praful de stea generoasă.

Şi-n clipa în care trec pragul mormântului
Ştiu sigur că un vers mă rupe fără sens
Din cartea necântată de vreo formă a destinului
Şi râsete de înger mă urcă-n univers.

Asta trebuie citită de toţi românii: Ignoranţa savantă, de Nicolae Manolescu; originalul in link

Ignoranţa savantă  
de Nicolae Manolescu
Ignoranţa nu e neapărat legată de incultură, cum am fi înclinaţi să credem.
Există şi o ignoranţă erudită sau savantă. În numărul dublu de la sfârşitul anului trecut al „României literare" articolul bilunar al Ioanei Pârvulescu pleca de la o carte pe care revista o mai comentase în pagina de Meridiane, la apariţia ei în franceză, şi la care m-am referit eu însumi într-un editorial.  E vorba de „Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi" de la Humanitas, o convorbire între Jean-Claude Carrière şi Umberto Eco pe tema care poate fi dedusă din titlu. Umberto Eco nu mai are nevoie de prezentare. Conlocutorul său este un istoric francez specializat în istoria scrisului şi a desenului. Cititorii români îl cunosc ca autor al unei cărţi intitulate „Cercul mincinoşilor" şi, în mai mică măsură, al „Frânturilor din astă lume" (nu-mi place familiarul „astă" pe coperta unei cărţi de ştiinţă, fie şi popularizat…

The Magic Fountain of Montjuic 2

Imagine

Va amintiti? The Magic Fountain of Montjuic

Imagine

IN MEMORIAM

Memoria noastră recalcitrantă
Nu se referă la ce am făcut,
Ci la ceea ce am fi putut deveni
Înainte de lacrima şi dragostea x.

Goana halebardelor printre vise,
Între tremurătoare răspunderi,
Viespi şi zânzănii permise,
Lămureşte ascunse întrepătunderi.

Topite, zidurile morţii râd,
Totul în jur e alb sau e hâd,
Albă zambila, veselă moarte,
Le suflă pe fiecare în parte.

De departe amintirea rebelă
Întoarce clipa cea rece şi belă,
Aduce istoviri vechi de acasă,
Dându-se câte unuia - frumoasă.

Pătrunde în voioşia de acum
Cu altoi dintr-un vechi parfum,
Iar în loc de epilog pe înserat
Ne învaţă cântecul ce l-am uitat.

Selenar teritoriu al zilei de ieri,
Întorci provocări de primăveri
Şi în viziunea lui s-ar putea
Mereu reproşezi câte ceva!

RUMOARE

Am fost hăituit din acel adăpost
Ştiut de tine în inimă pe de rost,
Am fost lăsat la vatră de cântecul ploii,
Bătând alb în talgerele nopţii cu copoii,
Căutători de vânt de împuşcat
În păduri de stejar, departe de sat.
Deodată în lucruri mi-am găsit liniştea,
Nestatornică şi aiuritoare ca o furtună pe mare,
Livresc îmi descriam instinctul de conservare
Cu conserve de Ambrozie şi Nectar de Olimp,
Că pe Jupiter nu mai aveau nici timp,
Nici epice fapte, de care să-mi amintesc-
Aşa că naraţiunea mea turburată se încheie pe dată.

Zapezi de azur, cred ca este una dintre cele mai bune poezii ale mele. O dedic inca odata tuturor celor care cred in dragoste...

Când tu deschizi fereastra,


În mine curg zăpezi,

Albastre, înverşunate,

Ca apele repezi.



Dragă femeie, în ierni patriarhale,

Zăpezile-s în mine şi toamnele în vane,

De aceea nu deschide, parfumul tău doboară,

Prin lumea anodină trufia-mi de ocară.



Şi-n ospicii de nea, bucoavne se-nvechesc,

Miroase şi pământul a vechi hrisov domnesc,

Chiar de deschizi fereastra, ca pe-o poruncă nouă,

Să scotocesc chinovii prin boabele de rouă.



Priveşte-mi întristarea, zâmbind a mântuire,

Lumina strălucească pe faţa ta, de tremur,

Iară dogoarea vorbei, n-o lăsa să respire,

Zăpezile sihastre ale vreunui cutremur!



Renasc aicea pricini, când tu deschizi fereastra,

De aceea încă odată, cu cerul te conjur,

Priveşte-mă prin sticla-i, îngăduie şi, basta,

Să curgă-n mine repezi, zăpezile de azur!

In loc de buna dimineata! -Crazy yodeling

Imagine

Aceasta poezie mi-a placut foarte mult mie: Cuvintele

Cuvintele nu se azvârl pe pagină, nici măcar pe fereastră,
nici măcar nu se potrivesc, nu se meșteșugesc, nu se meșteresc,
ele nu se judecă, nici nu se rumegă, nu se fumează cuvintele, Ele trebuie așezate sfios,
lăsate să se foiască încă,
să se miște,  să susure, să foșgăie,
să-si limpezească, să-si traiască, singure sensurile.
Cuvintele trebuie tratate cu rabdare,
cu soluții speciale, scoase din istorii personale,
culturale, senzoriale, individuale,
Ele se pipăie și uneori se dau de la Domnul.
Alteori vin din legume, soare si apă,
din aer - eterice sau din pământ - sferice.

Cuvintele nu se zgândăresc şi nu se zădăra,
cuvintele tactil se aluneca pe lângă corp,
cuvintele se foșnesc, dar nu ca paginile, nu ca banii,
ci ca sensurile pline ale obiectelor, ale lucrurilor,
cu ale lor senzații nocturne,
cand își trosnesc oasele de aer si sticla
prin toate ungherele caselor, ca niște mistere.

Cuvintele se visează ziua, uneori pe tocuri,și se dumiresc noaptea, când ele te vizitează,
în timp ce t…

Prefaţă la Ostatic la ferestrele vieţii - Cel care scrie grădini

Imagine
A. S. Nu are legătură cu ceea ce urmează, dar vreau să spun: Nu mă interesează Valentine s day! Dacă ne iubim, ne iubim în fiecare zi! Nu cu program... de la supermarket.


Prefaţă la Ostatic la ferestrele vieţii  - Cel care scrie grădini

Poezia lui Ionel Muscalu pare a-şi schimba înfăţişarea de la un volum la altul, menţinându-şi, însă, nealterată, densitatea ideatică. Uneori ai sentimentul că înţelesul spuselor sale lirice nu mai încape în cuvinte, pe care oricând le-ar putea preface în cioburi. Vorbele explodează sub presiunea sentimentelor, adesea devastatoare, adesea de-o graţie fragilă ca pojghiţa de gheaţă.
În esenţă, cartea de faţă adună poeme de dragoste. Iubita apare în cele mai diferite ipostaze – de la cea calină la cea devoratoare. Iar atunci când s-ar crede că nu e prezentă, e bănuită în fiecare vers, ba chiar şi-n semnele de punctuaţie.
Rândurile pe care le aştern acum nu pot face abstracţie de o asemenea prezenţă, autoritar dominantă, copleşind întregul discurs…

Felicitări tuturor: Fundaţia Estuar în parteneriat cu Fundaţia Motivation România şi cu Fundaţia Comber Irlanda implementează proiectul “Reţea de Centre Complexe de Incluziune Socială”. Lansarea Centrului Complex de Incluziune Socială – Giurgiu

14 februarie 2011
COMUNICAT DE PRESĂ

Fundaţia Estuar lucrează în domeniul sănătăţii mintale de 18 ani timp în care a dezvoltat patru locuinţe protejate, 2 centre sociale (în sectorul 1 şi sectorul 6) în Bucureşti, centre sociale în Cluj şi Ploieşti, 2 filiale în Constanţa şi Botoşani şi un serviciu de consiliere la domiciliu in Bucureşti.
În cadrul proiectului “Reţea de Centre Complexe de Incluziune Socială” - POSDRU/96/6.2/S/63660 în parteneriat cuFundaţia Comber Irlanda şi Fundaţia Motivation România,proiect co-finanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 - Investeşte în oameni!, Fundaţia Estuar lansează Centrul Complex de Incluziune Socială Giurgiu. 
Vă invităm miercuri, 16 februarie 2011, ora 09:30, la ceremonia de lansare a centrului la care vor participa personalităţi precum Dr. Cristian Andrei, Preşedintele Fundaţiei Estuar, reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor locale din Giurgiu, reprezentanţi ai Amb…

A venit ploaia.

Imagine
A venit ploaia.
Ploaia rea, nu aceea fertilă, pe care o astepti cît e vara de lungă.
A venit ploaia şi în oraş cresc umbrele. Văd din ce în ce mai des şi haine de ploaie.
Oamenilor le pasă mai mult pe unde calcă, decât ce se întâmplă în omenire şi aşa este normal, că de aceea este o categorie largă, plătită să se gândească la cum merge omenirea şi cum ar trebui să meargă, ca mai multora să le fie bine.
Unii oameni nu sunt plătiţi şi nici nu îi interesează mai mult de apartamentul sau curtea casei, trotuarul până şi de la serviciu, preţul pâinii şi, eventual, cu cât s-a mai scumpit benzina.
Nu şi de ce s-a scumpit pâinea sau benzina!
Nu şi cine se face vinovat că nu ajung salariile la timp, de ce pensiile nu mai ajung, de ce copiii noştri trebuie să meargă cu pantofiorii rupţi în vreme de ploaie.
Cel mult se uită în jur şi de vină sunt cei de lângă ei, pe la ţară primarul, pe la oraş un pic mai mulţi, dar şi vecinii mai avuţi. Îmi amintesc când făceam emisiuni de noapte l…

Liberalii au sarbatorit 135 de ani de la infiintarea primei organizatii de tineret

Imagine
12 Februarie, 2011
Liberalii au sarbatorit sambata, la Palatul Parlamentului, 135 de ani de la infiintarea primei organizatii de tineret, intr-un spectacol de trei ore, cu discursuri, sfaturi, momente comice, bancuri si epigrame, dar si premii.



Gala TNL a debutat cu prezentarea unui documentar despre prima organizatie a tinerilor liberali, infiintata in anul 1876 si cu un moment de reculegere inchinat liderului liberal Horia Rusu, la 10 ani trecuti de la disparitia acestuia.



Unul dintre liderii tineretului liberal de dupa al doilea Razboi Mondial, Dinu Zamfirescu, actualul presedinte al Senatului PNL, a declarat, emotionat, ca a participat la acest documentar de care este impresionat pentru ca era vorba despre o parte din viata sa. El a relatat ca tinerii luptau pe vremea sa impotriva rusificarii, avand ca simbol mentinerea Regelui Mihai ca si continuitate a identtiatii statale. "Asta ne-a adus noua o serie de neplaceri. Generatia noastra, trebuie sa o spun astazi, nu a avut tine…

Ostatic la ferestrele vieţii

Acesta este titlul volumului de poezii, care va apărea în luna Martie la Editura Pelican şi-l are ca autor pe subsemnatul.
Este al treilea volum de poezii publicat după Războiul cailor pe pereţi, Baladele oraşului meu. Chipuri de prieteni.
Lansarea acestuia în spaţiul public nu a fost convenită încă, deşi eu doream să fie un mărţisor pentru giurgiuveni, dar nu se ştie încă.

PREA PUŢIN…

Imagine
Noi prea puţin ştiam că banii costă,
Noi prea puţin ne mai legam la cap,
Din veacuri moartea violentă-i mostră,
Pentru poveşti cu strigi şi cu harap.

Noi prea puţin prindeam în cărţi terestre
Vânzarea sufletului pentru un ban în plus,
Din cereri facem paranoi ecvestre
Şi nu ne spune nimeni că nu e de ajuns.

Degeaba strigă oglinzile nebune,
Noi prea puţin ne mai privim pe noi,
În inimă chiar poate să ne tune
Tăcuţi ne chinuim, căci suntem goi.

Prea permeabil, molipsit aiurea
De boli de piele, tatuaje arse,
Noi prea puţin cunoaştem lumea,
Chiar dacă ea ne strigă-n oase.

Pe orbita jalei obligaţi să ţinem
Înfricoşarea cinicului timp
Noi prea puţin ştiam să râdem,
Eu prea puţin ştiam să mint...

Mama -primăvara noastră eternă

Imagine
Tu ai venit  pe lume să-mi fii mamă,
Să crezi în mine şi să mă dezmierzi,
Să mă înconjuri  cu îngeri, când mi-e teamă,
Să mă iubești oricând, orice să crezi.

Tu ai pe lume doar două păcate,
Cu siguranță două-s despre mine,
Căci te-ai trufit cu mine peste poate,
Lăsând în urmă dragostea de sine.

Eşti înger, ştiu şi eu  şi multe stele,
Cu care ai stat de vorbă nopţi întregi,
Veghindu-mi somnul sau rugând pe ele,
Să-mi dea o cale în vremile vitregi.

Mi-ai fost şi vis, oglindă, drum în viaţă,
Mi-ai dat şi hotărâre şi speranţă,
Mi-ai fost şi leagăn, sânul  plin de dor,
M-ai alăptat cu cer şi adevăr.

Eşti şi acum o lebădă şi-o zână
A lacului acela fermecat,
Unde-am murit şi am simţit o mână,
Prin gândul tău pe loc m-ai înviat.

Trec anii peste tine, mamă,
Privind imaginile acelea de demult,
Te văd şi soră şi copilă iară,
În mintea mea eşti tânără oricând.














Ai şi nepoţi, ca ghiocei în viaţă,
Mărgăritare sfinte, râzi, le vrei,
-Copile, spui, priveşte doar în faţă!
Un abur creşte peste ochii tăi…