luni, aprilie 21, 2014

De Paști...


E noaptea Sfântă, ziua stă să vină,
Curg prin orașe râuri de lumină,
Ai săvârșit minunea Învierii încă odată
Si slava Ta cuprinde lumea toată.

Întreaga noapte au cantat privighetori,
Ce-au privegheat cu jale un Prohod,
Cu mulțumire natura alege sa dea rod,
Spre cer cresc roiuri de întrebări.

E atâta taină peste tot prin noapte,
Cu voce tare cant a Tale fapte,
Luminile cu miile sclipesc,
Spre țintirim viata veșnică vestesc.

Si cucul va cânta de astăzi iar,
Copii zglobii se joacă pe hotar,
Prin aer zburda zeci de rândunele,
Avem gânduri mari și vise fără rele.

Ne încercam puterile din oua roșii,
Mărturisind: Hristos a Înviat!,
Parcă nu mai suntem atât de păcătoși,
Când răspundem : Adevarat a Înviat!

Slava Ta creste și  se împarte la miliarde
De ochii ce iți cată cu speranță către inimi ,
Minunea ne-a pătruns în suflet și ne arde
Orgolii, lacomii, dorința de-a fi primii.


Si ziua vine ca o nuntă cu alai mare,
Senină, plină de lumină și verdeață,
Cu mulțumire pășesc  pe a Ta cale,
Din nou ai călcat pe moarte către viață.


sâmbătă, aprilie 12, 2014

Ca întotdeauna...

Uneori nicio bucurie nu durează, 
Alteori nicio nefericire nu ține,
Uneori boabe de mazăre albă îmi curg din ochi,
Alteori furnicile se plimbă în paharul de cristal,
Niciodată modestia nu e la fel cu celelalte,
Niciodată o dragoste nu seamănă cu altele,
De cele mai multe ori sfaturile sunt date de neinspirați,
Totdeauna viata are un inevitabil sfârșit,
Totdeauna ne credem nemuritori,
Iar coșul meu de răchită făcut de mâna bunicului
A înverzit în primăvara aceasta, nu de la mucegai,
Ci de la frunzele noi, pe care am fost nevoit
Să le iau de la zero, dincolo de biblioteci sau ghilotine,
Să le pun în pământ,
Acum pământul acela este sfânt, iar mâțișorii lui,
Neimaginativi, ci galben-verzui atrag albine,
Simplitatea aceasta a lui Dumnezeu,
Căci cine ar putea da simplitatea asta atât de pură
In atât de complexitatea ei briliantă?
Lasă cărări prin sălile de bal ale prinților,
Făcând s
ă   inflorească flori de alabastru,
In același timp în care unii strigă, rămas bun, stelelor,
prietenul meu, poetul, trage de clopot când săvârșește un poem!





vineri, aprilie 11, 2014

Despre fericire nu am sa-ti vorbesc acum,

Despre fericire nu am să-ți vorbesc acum,
Lumina ochilor mei,
Pe care o iubesc asemeni florilor, zborului păsărilor,
Curcubeului, zilei de mîine și
Nici despre realitatea din ochii tai,
Caci în ei, deși nu vad infinitul,
Vad a oamenilor fata, exact asa cum sunt ei,
Vad a lumii fata, lipsita de sens uneori,
Încît, dacă ochii tai nu ar fi fost frumoși,
Plini de sens și umbriți de romantica așteptare
A realității exacte, eu tot i-as fi iubit,
Fericit sa caut în ei sufletul tău oglindit,
Dar asa, Dumnezeu a făcut lucrurile mai simple,
Bucurîndu-mă dintru început cu excesul tău de frumusețe,
Pe care tu o pui în tot ce atingi,
Dar mai ales în ceea ce lași pe lume,
Asa amintirea ta va fi una a frumoaselor poeme viitoare,
Pe care alții mai talentați le vor scrie despre vlăstare,
Neuitînd niciodată aceasta floare  visătoare,
Care înseamnă ceva: fericirea mea!

joi, aprilie 10, 2014

Aprilie



Vine aprilie, voinicul, coboară din munți,
Prin pruni, cireși, caiși, meri, arata ai florii dinți,
Musca frumusețea din albine, aripi prea mici,
Pe pereți albaștri apar drosofile sau pe covrigi,
Cainii se nasc iarăși cu miile prin cele orașe,
La noi mai sunt putini marinari, doar tatuaje,
Ce se lasă vederii pe domnișoare care infloresc,
Scîrțîie străzile de la tocuri ce  nu ruginesc,
Ploua bastard peste floare cu lacrimi mii,
Pomii își varsă pe jos hainele, fluturi de-o zi,
Se rupe zăgazul cerului chiar lîngă casa,
Cresc pe alocuri alarmele de după masa,
Lumina ne strica iar somnul de dimineață,
Iar tanar ai vrea sa fii, sa pleci în viata,
Vine aprilie năvalnic cu ziua mea,
Se scutur nerăbdările, dar parc-as mai sta...

luni, aprilie 07, 2014

Când rătăcim pe cai umblate



Când rătăcim pe cai umblate,
Tot căutând un sens în plus,
Gândiți-va c-odată-i Paşte,
Pe care Domnul L-a adus.

Si chiar de v-ați pierdut speranța,
Ori de așteptați încă ceva,
Creștinilor, voi iubiți viaţa,
Pe Cel ce ne-a dat-o pe-a Sa.

Creștinilor ce iubiți viaţa,
Cu sufletele între sorţi,
Pe-o rază vă clădiți speranța,
Hristos a Înviat din morți!

sâmbătă, aprilie 05, 2014

BALADĂ DE PREA PUŢIN…

Noi prea puţin ştiam că banii costă,
Noi prea puţin ne mai faceam de cap,
Din veacuri moartea violentă-i mostră
Pentru poveşti cu strigi şi cu harapi.

Noi prea puţin prindeam în cărţi terestre
Vânzarea sufletului pentru un ban în plus,
Din cereri facem paranoi ecvestre
Şi nu ne spune nimeni că nu e de ajuns.

Degeaba strigă oglinzile nebune,
Noi prea puţin ne mai privim pe noi,
În inimă chiar poate să ne tune
Tăcuţi ne chinuim, căci suntem goi.

Prea permeabil, molipsit aiurea
De boli de piele, tatuaje arse,
Noi prea puţin cunoaştem lumea,
Chiar dacă ea ne strigă-n oase.

Pe orbita jalei obligaţi să ţinem
Înfricoşarea cinicului timp
Noi prea puţin ştiam să râdem,
Eu prea puţin ştiam să mint.

Zi de poezie cu miros de zaibăr copt

Dimineața era caldă ca cearceaful pe care dormisem. Nici un fior, nici măcar în frunze, nicio șoaptă divină de vânt nu mișca vreun fir de i...