duminică, martie 31, 2013

Zbor către Selena

               
   Tu aveai profilul unei păsări cu cioc,

                   Coborând din pantofii tăi păsăreşti de fecioară,
                   Pentru care plătisem o scară
                   De rude rotunde, mese-ntinse, noroc.

                   Coborai din pantofi, cum coboară moartea din coasă,
                   Profesional, implacabilă, dar un pic somnoroasă,
                   Mă trăgeai de o parte şi-mi şopteai ce doreai,
                   Eram pui din femeie de sub stea şi aşteptai.

                   Sclipitoare, frumoasă, ca o piatră de marmură şlefuită de timp,
                   Lăsând lumii fantasme şi dorinţe ce mint,
                   Pluteai în condurii tăi verzi, din iarbă de baltă,
                   Între cer, Mediterană şi viaţa înaltă.

                   Erai dans şi scânteie, ochi de apă şi cer,
                   Eu eram lut aprins modelat de-un destin efemer,
                   Azi păream o ulcică de apă, mâine vas ca din Creta,
                   Plin de vinuri tari şi impulsuri secrete.

                   Tu-mi ştiai şi secretul şi-mi ştiai şi destinul,
                   În pantofi păsăreşti îndoiai inima cu pelinul,
                   Mai la vale de noi, alăpta o cometă
                   O altă fecioară din aceeaşi familie secretă.

                   Cu tic-tac de răcoare peste broboanele frunţii,
                   Coborai implacabilă ca izvorul ce mângâie munţii,
                   Susurând şi grăbindu-l în vale să curgă,
                   Cum coboară moartea din coasă, dezlegând câte-o fundă.

                   Tu aveai profilul unei păsări cu cioc,
                   Ce-mi serveşte ficatul după gust şi noroc,
                   Eu zburam în condurii tăi fermecaţi
                   Între sori şi-ntuneric peste munţii Carpati.

joi, martie 28, 2013

Fluturi ucigasi

Trupurile noastre nu mai stau sub vâsc,
Chiar dacă afară ninge mult, etern,
Trecătoare vremi, ce comportă risc,
M-au scos din sărut, într-un prezent tern.

Soarta crudă împarte după socoteală,
Timpul hrăpăreţ, după cum vrea ea,
Dacă-i şterpeleşti glorie banală,
Te va vinde-n piaţă şi un golan te-o bea.

Draga mea iubită, vis de zei sub soare,
Trec caleşti de fum, ronţăind zăbale,
Câinii urlă a foame şi a jigodism
În oraşul în care noi dormeam sub vâsc.

Nestemate-n aer se rotesc în roiuri,
Albe, translucide, căzând pe copaci,
Florile firave se transformă-n sloiuri,
Fructe presupuse cad din cozonaci.

Mai respir o undă-n frumuseţea rece,
Ce cuprinde firea şi omoară rodul,
Om cinstit, cu patemi, simt cum viaţa trece,
Chiar dacă-n revoltă îşi ucide plodul!

ARTIST FLUIERAT


Maşina mea de scris - temniţă de artist, dar şi parc,
Ambiguitate de număr refuzat
La marginea programată a meşteşugului,
Chiar dinţii ei de fildeş pe carii de fier
Rânjesc a ispită, slim,
Maşina mea de scris
A ostenit ca floarea ruşinii la
Marginea drumurilor, mereu pricăjită.
Zeiţa nopţii mele contrariată de dor,
Au trecut zeci de  ani de tobe şi
Nevoi învârtite la butonieră,
De democratice strigări,
Descheierea bestiarului poetic
În răspuns aristocratic de stil,
Prelungire pe pagina albă
A fantomelor neînţeleselor talgere,
Blesteme de răni ale unghiilor
Clipocind destrăbălat în ochiul geniului,
Libertate de desuspendare sudică.
Eu, omul din sud,
Nu ma înclin niciodată în fata unui prost,
Inocent şi curat mă închin în fata lui Dumnezeu,
Maşina mea de scris live,
Temniţă de artist pictural fluierat.



duminică, martie 24, 2013

Ispăşind cu ei trecutul...

Planurile mele pentru Sfârşitul Lumii
erau aproape gata,
Simţeam cum mi se dezintegra Calea Lactee,
deși știam de la o țigancă femeie
Că nu asa se va întâmpla ,
Ci vântul va trece prin hacienda mea,
Oprindu-se în gardul de uluci.
De aceea fac mereu bulbuci,
Că ăia de mi-l fură, nu știu
că aleargă spre pieire candriu,
De parcă din lipsă de educaţie,
ar urmări un altfel de decoraţie!
La revedere lapte şi miere,
Nici corn şi nici măcar o mângâiere!
Aşa că eu îl pun mereu la loc,
Fi-mi-ar îngerul străjer -
Poloboc!
Habar nu aveţi  ce gândiţi,
La stânga tăceţi,
La dreapta arvuniţi,
Aşa că aveţi grijă la gard,
Aici sunt cei care nu ard,
Dar mai jos sunt cei ce aşteaptă
 Să urce şi ei cu o treaptă,
Aşa că, dacă tot o să daţi
Dureri de cap celor din Munţii Carpaţi,
Nu vă lăsaţi impresionaţi
De Traistă Goală,
Fiindcă el încearcă mereu să vi se bage în oală!
Chiar dacă noi avem cereale naturale,
Iar ei ne dau din alea cu zahăr pe oloi,
Nu vă lăsaţi amăgiţi de popularii strigoi,
Sunt acum -alandala- la modă,
Scârțâi-rar în Iad ca în sobă,
Că de mult ce ne-au mai strâmtorat,
Acum ne odihnim pe aromitul rahat,
Nu de zahăr, nici de pierdere de dulceaţă,
Ci de împuțită aromă de greaţă,
Pe ei nu îi doare nici în Cotul Donului de noi,
La malul existenței fantazează codoi,
Reciprocă a coloanei fără gaze şi fără incendii,
Bazându-se pe dorinţele prolixe şi  smedii,
Dar apoi, cu siguranță  vor întreba
Unde le este aerul , premisele şi domnia sa!
Veninul meu se va ascuţi greu,
Însă nu voi sta blând ca un zeu,
Ci voi impregna dimineți cu unii în apus,
Fiindcă ştiu, cunosc şi am încă de spus!
Aşa că, dacă peștii pasc prin pășunile terestre,
Îi invit să se întoarcă la neveste,
Iar dacă tablourile fecioarelor răstignesc brazi în apus,
Îi invit să măsoare întunericul încă nesupus!

În murmur de brume pe ferigi roșcate,
Las clocot de zăpezi blonde brodate,
Să scrie cu ferigi brune tăceri,
Fiindcă din cer
Mai curg mângâieri!


sâmbătă, martie 23, 2013

N-au înnebunit, dar urmează să înnebunească în curând


SALCÂMII
Au înnebunit salcâmii
De atâta primăvară,
Umbla despuiați prin ceruri
Cu tot sufletu-n afara.
Si l-au scos de dimineață
Alb si încărcat de roua,
Cu miresme tari de ceruri,
Smulse dintr-o taina noua.
Au înnebunit salcâmii
Si cu boala lor odată,
S-a-ntâmplat ceva, îmi pare,
Si cu lumea asta toată.
Parca s-a făcut mai clara,
Parca s-a făcut mai buna,
Parca dragostea întreagă
Vrea pe note sa si-o pună.
Păsările aiurite
Își scot sufletul din ele,
Alungat de doruri multe
Călătoare printre stele
S-a-mbătat pădurea verde,
Nu mai pare atât de calmă,
Tine luna lunguiață,
Ca pe-o inima in palma.
Nu-mi vezi sufletul cum iese
In haotice cuvinte?
Au înnebunit salcâmii
Si tu vrei sa fiu cuminte?
Versuri : ARHIP CIBOTARU
Din volumul «Pe urmele dorului» , Editura «Literatura artistica» , 1980

joi, martie 21, 2013

Coloane îngeresc infinite





Mă joc acum cu paharele de ceai,
Am toane-n verb şi îngeri în alai,
Care mă învaţă oboseala lumii drepte,
Făcute tot mereu să aştepte.

El fierbe paharul doar cu o culoare,
Eu pene aş vrea din a lui  înserare,
Dar ceaiul acesta are un gust de caramel,
Care te face să  gândeşti că vrei cam altfel.

Frumos e apusul, răsăritul superb,
Epopei la un ceai se scriau cam imberb,
Când timpul creştea istoric mai trist,
Când se expanda prin Vămi fantezist.

Un înger bea apă-n culori de adevăr,
Paharul cu ceai era ca un măr,
Adam eram eu, adâncit în sărut,
Se făcea dimineaţă şi-n rai aş fi vrut.

Aruncat în concret, mă privea ca pe-o broască,
Din aceea de verde, cu lămpaş, fără cască,
Iar norocul meu venea din paharul de ceai,
Fiindcă îngerul ridica infinite coloane de n-ai.

Nevăzute în nouri, plângând de păcate,
Răsărind din trecuturi de sfinţi sărutate,
În care deşerturi şi peşteri atee,
Transformau în sfinte oricare femeie...

miercuri, martie 20, 2013

Graţia


Aici, la noi, Dumnezeu ne lasă să ne facem de cap,
Ne lasă să ne îngropăm în manele şi-n bere,
Ne lasă să ne ascundem în peşterile prostului gust.
Aici, la noi, Dumnezeu ne dă lumină din spaime,
Ne depăşeşte uşor de parcă ne-ar deparazita,
Ne lasă să simţim mai curat pe de-a-ncetul.

Aici, la noi, Dumnezeu ne răsuceşte ca pe nişte frunze,
Ne învârte în ţigara lui de tămâie şi smirnă,
Ne înghesuie lăturiş în rost, uitându-se în ochii noştri.
Câteodată, noi-frunze, noi-păsări, noi-petale,
Simţim în preajmă că Dumnezeu ne pune la masă
Şi-atunci ne dăm cu capul de praguri de sus.
Indiferent de rasa noastră, aici, la noi, spaimă nu e,
Dumnezeu ridicat din împietrirea privirilor noastre
Ne zâmbeşte scuturând frimiturile din barbă.

Doar presiunea străzii şi stresul din capul nostru
Ne împiedică să vorbim cu el. Altfel
Graţia aceasta ne-ar fi cuprins şi pe noi.

luni, martie 18, 2013

Quarci şi gluoni

Azi n-am să divaghez pe nici o temă,
Cu toţii ştim că-n lume sunt omizi,
Poveşti din frunze, simboluri de stemă
Şi-o stea de lut din ciob de cărămizi.

 

Aceeaşi lume, doar repovestită,

Schimbând regina din dicţionar,

Cu roata, spada, funia, ursita

Ce o transformă-n sfântă-n calendar.

 

O lume languroasă prinsă-n aventură,

Atât din carne, tot zvârlind păcate,

Pe care în orice formă o pui, e tot tortură

A enigmaticei lipsiri de libertate.

 

Fandăm cuvinte, ne uimim  cu scheme,

Ne îmbolnăvim vorbind de sănătate,

Ne sărăcim prezentul prin dileme,

La care dau bogaţii răspunsuri reşapate.

 

Un cântec, un pahar, un sân, o crupă,

Un cal, o vânătoare, o mare, o nălucă,

Un teatru absurd, război cosmicizat,

Când adevărul simplu e E=mc2.

 

Aceasta poezie nu se va repovesti deât cu aprobarea mea, acelaşi lucru este valabil şi pentru reproduceri de-a-ntregul sau în fragmente.

duminică, martie 17, 2013

ZMEUL COPILĂRIEI

Povestea zmeului meu cu litere mari scrisă

Nu o repovesteşte nimeni,
Nici măcar cei ce m-au ajutat să-l ridic,
Câte litere, ce mai minune de poveste,
Cum l-am dus până peste vedea cea nisipoasă,
Peste cireşi şi peste viile cu struguri mari,
Deasupra măgarilor şi chiar lângă îngeri,
Zmeul meu cu hârtie pe care scrisesem povestea

Copilului şi a minunatei lui aventuri,
Zbura lângă nori, ca lumea să afle,
Despre miraculoasă lume de ape şi păduri,
Copaci magici şi păsări măiastre,
Însufleţite de epopeea trecerii mele cu litere
De-o şchioapă.
Dar a venit apa şi 1-a luat,
Înaintea vântului, cu crapii cei mari,
Cu spinări oglindă înghiţind alfabetul
Naraţiunii mele cu coada tăiată.
Iar Făt-frumos tot uita să vină,
Lăsând locul prietenilor.

INVITAŢIE


Să nu ne pierdem vremea cu fleacuri,
Vând arme automate, blindate şi tancuri,
Dau armatele lumii pe nimic –
O referinţă bună într-un plic
Şi e gata tranzacţia.
Mai ştii de la mine, icoană de fată,
Că unduirile intermediare ale tale
Dau ordine în haosul din lumea toată,
Iar caligrafia sânilor şi formelor tale
Dezvăluie oglinzilor lumini orbitoare.
De asemenea, în timp şi în spaţiu,
Duc nonsensurile la lirism frecvent,
Încerc să găsesc îngerul omniprezent,
Să-l ating pe teme de Horaţiu,
Ca prin vers să fiu omnipotent.
Atacat de nemulţumiri vând avioane cu satiri,
Tonice submarine ce cântă afon
Şi vorbe grave şi groase pe o placă de gramofon
Afacerile-mi merg, să nu te miri,
Lumea e nebună şi scoasă din firi.
Vinul roşu îl ţin în cizme de păsări binefecătoare
Să-l beau la banchetul din salonul cel mare
La care, să nu pierdem vremea, eşti invitată,
Elastică felină din Asia depărtată în
languroasă rochie de îngeri inventă.

sâmbătă, martie 16, 2013

Biroul Politic al organizatiei municipale a PNL Giurgiu s-a autodizolvat


Biroul Politic al organizaţiei municipale a PNL Giurgiu s-a autodizolvat după ce mai mult de jumătate dintre posturile din cadrul acestui organism au devenit vacante.
'Am fost numit în funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei municipale PNL în urmă cu câteva luni de zile după ce fostul preşedinte şi-a dat demisia din funcţie şi încă de când am venit în funcţie am solicitat să mergem împreună la muncă şi să facem treabă împreună cu toţi membrii biroului politic, dar pentru că unii şi-au dat demisia şi am constatat că numărul posturilor vacante din cadrul Biroului Politic Municipal a depăşit jumătate din totalul posturilor, am considerat că este necesar să mergem la statut şi, în acest caz, prevederea a fost clară, biroul se autodizolvă, practic nu am făcut decât să constatăm acest lucru', a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele organizaţiei municipale a PNL Giurgiu, Ionel Muscalu
El a adăugat faptul că vor fi organizate alegeri în cadrul organizaţiei municipale a PNL Giurgiu la începutul lunii aprilie şi că va candida pentru această funcţie chiar dacă este posibil să îl aibă ca şi contracandidat pe deputatul Ioan Viorel Teodorescu.
'Îmi doresc o organizaţiei puternică, în care să lucrăm în echipă şi prin alegeri se va vedea cine va conduce organizaţia care are foarte mulţi profesionişti şi oameni de calitate, dar voi verifica la sânge dacă cei care vor vota au cotizaţia plătită la zi pentru că am constatat şi astfel de situaţii', a încheiat Ionel Muscalu.
Biroul Politic al organizaţiei municipale a PNL Giurgiu poate avea un număr de 16 membri.

AGERPRES

joi, martie 14, 2013

Cine este Jorge Mario Bergoglio, cel de-al 266-lea Papă ales pe tronul Sf. Petru de la Vatican



Jorge Mario Bergoglio este noul Papă. Suveranul Pontif și-a luat numele de sfânt Francisc I și este de origine argentiniană. Este primul papă din America de Sud și este primul papă care și-a luat numărul întâi. El a fost născut în Argentina. A fost unul dintre cei cinci copii ai unui lucrător feroviar italian și soția lui. A studiat seminarul de la Villa Devoto și a intrat în Societatea lui Iisus la 11 martie 1958. 
Cine este Jorge Mario Bergoglio, cel de-al 266-lea Papă ales pe tronul Sf. Petru de la Vatican
Jorge Bergoglio a devenit cunoscut pentru smerenie, conservatorismul doctrinar și prin angajamentul față de justiția socială. Un stil de viață simplu a contribuit la reputația sa. A trăit într-un apartament mic și nu în palatul episcopial. El a renunțat la limuzina cu șofer în favoarea transportului public.
Arhiepiscop de Buenos Aires, Jorge Mario Bergoglio, este cel care în 2001 a emoționat o lume întreagă atunci când, vizitând un spital, a spălat și a sărutat 12 bolnavi de SIDA. De asemenea, el a criticat în repetate rânduri corupția din Argentina. Este cunoscut ca un opozant al căsătoriilor între homosexuali.
Papa Francisc I a fost numit Cardinal al Bisericii Romano-Catolice din Argentina în 2001, iar din 1998 a fost Arhiepiscop de Buenos Aires, după ce fusese ordinat episcop în aceeași dioceza in 1992.
 Născut pe data de 17 decembrie 1936, actualul Papă a făcut parte din ordinul iezuiților din Argentina și a evitat să ocupe funcții de conducere în diverse instituții ale Bisericii Romano-Catolice.
Care sunt valorile lui Jorge Mario Bergoglio care l-au propulsa în rândul ierarhilor Bisericii Catolice
 Jorge Mario Bergoglio este recunoscut ca un apărător al saracilor, iar atunci când a fost numit cardinal, în anul 2001, a descurajat obiceiul credincioșilor care cheltuiau bani pentru a merge la Roma. În schimb, actualul Papa Fracisc I îi indemna pe catolici să doneze acei bani săracilor.
Papa Francisc I a continuat să ducă un trai modest chiar și după ce a ajuns cardinal. Acesta locuia într-un apartament modest și își gătea singur. Este cunoscută ca o persoană care vorbește foarte puțin, dar ascultă foarte mult.

Sandaua lui Dumnezeu

Doamne, singur trebuie să fi fost
Dacă m-ai creat şi pe mine,
Tu, firesc, aşa ca o coloană de foc
În deşertul aprins de schimbare,
Zi-noapte, apă-pământ, cer-legământ,
Încît eu am apărut din curcubeu,
Un soi de înşirare de infinite oportunităţi,
Mereu fulgurate în risipire de toţi,
Ca şi cînd praful de pe sandaua Ta
S-ar fi tulburat de peisajul lumii
Şi scuturat pe polen de crini
A afirmat cuvântul Fiat, a fi din humă,
Apoi Lux, a fi din lumină,
Ca o viziune neasemuită a corpului meu.
Atunci ai călcat într-un fluviu de fericire
Şi mi-ai dat puterea să plâng un ocean!

luni, martie 11, 2013

CLIPEI MELE



Pe dinăuntrul clipei mele sparte
De punţi senine ne-nroşite-n vin
Cresc iar Bizanţuri fără vreo Sofie
Şi turci harapi, năluci şi muezin.

Rezervele de hipodrom aglomerate
De nechezat de-a berbeleacul dans,
Îmi cresc în circularele secunde
Înjunghieri de vifor pe dinăuntru ars.

Cătând cu ochiul pridvoarele de ore
Brânduşele de taină şi zefir,
Scântâietoare-nscrisuri riscă hore
Cu sâni ţesuţi ca stele-n coviltir.

Un cer de ani iubiţi setos, răzleţ,
Cu curcubeie de culori-mătase,
Adeveresc obsesii ce-ndrăznesc,
Să le adii nedureros prin oase.

Şi-n spaima mea de ceruri poliflore,
Nebune lacrimi ca un junghi de tei
Îmi viscolesc dureri plecate-n ore
Şi spartele secunde eu le-nchei.

Un timp de panici sigilate-n pripă,
Lupul-amuşinând prin codrul cel adanc,
Cântând în poarta vieţii de risipă,
Eu, doar poetul, prevestesc un gând.

Un gând rotund de aspră încercare
Pe care, visător, o tot sporesc cu dor,
Din suburbii de forfote solare
Să izbucnească-n trupu-mi adevăr.

Dezrasucirea rasucirii dezradacinate cu acid dezoxiribonucleic(din vacanta II)


Panachida scrijelita la pandalie palpita,
Pana pune pe pancarta pancreas cules din arta
Palmares de palisandru are doar bărbatul tandru
Penelopa este tare fiindcă a avut răbdare.

Șaltărul de la șalvari susura prin anticari
Smreduirea suvenir de tricornii cu nadir
Literații lipotimi -(liniuță) liru-lir
Exibitii exinscrise dezintegrari interzise.

Resemnat dezgrop des lâna
De aur îngroșând gluma
Iar dezoxidat de simt
Dezinteresat va... mint.

duminică, martie 10, 2013

Viaţa, uneori ca o paradă


Viața trece greu, uneori nici nu știi de ce, alteori o simţi în evenimentele importante ale tale, mai mult decât în ceea ce s-a întâmplat în omenire în aceeaşi perioadă.  Cu toate acestea, pentru unii rămân în amintire amintirile...
Asear' am găsit un ziar D'ale Bucureștilor din 1996, anul II, nr. 4(12), pe care îl edita Fundația cu același nume (aparținătoare pe persoane romantice - familiei Diaconu, Mircea si Diana) sprijinita de ziarul "Cotidianul" și ajutata de catavencii de la Academia aceea, nu aceasta.
Pe prima pagina doua articole semnate de mine. Mama, cum trec anii!
Semnam atunci si articolul "Viata, uneori ca o parada", alături de Simona Hodoș  de Dan C. Mihăilescu  tanarul, mai tanarul decat mine Andrei Tudor, ha, ha!
Ce vremuri, tata!
Astăzi, drumurile ne sunt unite politic, domnul Diaconu este vicepreședintele PNL, eu am rămas tot tânăr și sunt președintele TNL Giurgiu, interimar la Filiala Municipala a PNL Giurgiu, purtător de cuvânt și vicepreședinte al PNL Giurgiu... Dar ce vremuri erau pe atunci,
La belle epoque sau labele poc,
eram si cu 17 ani mai tineri!
Si trăia și Bădia! Care a plecat dintre noi  10 ani mai târziu in 2006, acum 7 ani...

vineri, martie 08, 2013

Mama -primăvara noastră eternă




Tu ai venit  pe lume să-mi fii mamă,
Să crezi în mine şi să mă dezmierzi,
Să mă înconjuri  cu îngeri, când mi-e teamă,
Să mă iube
ști oricând, orice să crezi.

Tu ai pe lume doar două păcate,
Cu siguran
ță două-s despre mine,
Căci te-ai trufit cu mine peste poate,
Lăsând în urmă dragostea de sine.

Eşti înger, ştiu şi eu  şi multe stele,
Cu care ai stat de vorbă nopţi întregi,
Veghindu-mi somnul sau rugând pe ele,
Să-mi dea o cale în vremile vitregi.

Mi-ai fost şi vis, oglindă, drum în viaţă,
Mi-ai dat şi hotărâre şi speranţă,
Mi-ai fost şi leagăn, sânul  plin de dor,
M-ai alăptat cu cer şi adevăr.

Eşti şi acum o lebădă şi-o zână
A lacului acela fermecat,
Unde-am murit şi am simţit o mână,
Prin gândul tău pe loc m-ai înviat.

Trec anii peste tine, mamă,
Privind imaginile acelea de demult,
Te văd şi soră şi copilă iară,
În mintea mea eşti tânără oricând.

Ai şi nepoţi, ca ghiocei în viaţă,
Mărgăritare sfinte, râzi, le vrei,
-Copile, spui, priveşte doar în faţă!
Un abur creşte peste ochii tăi.

Şi ştiu atunci că primăveri eterne
Le porţi în suflet, ca să ni le dai,
Când vieţile ne sunt blesteme,
Tu ne renaşti iubind în flori de rai.

Alunec pe inima ta




Alunec pe inima ta ca pe o coajă de banană,
Fac dansul acela ciudat să pară o înfăţişare
La primărie, gata de schimbat verighete
Şi-ţi întind sufletul până la fix,
Aşa cum tu, inventatoare de suspine crepusculare,
Mă laşi alp nins de flăcările crepusculare ale lui mai,
Mai stai, mai vino, mai respiră!
Hai, respiră! Un-doi, un-doi, respiri!
Aşa ca să-ţi plăsmuieşti propria patetică, istovitoare cădere?
Să nu ceri obiecte, umbrele de soare, concedii sau bere!
Mai bine, iar mai, scheletul inimii
Să-l laşi să nască prunci dogoritori de păsări,
Pe care eu îi voi învăţa să alunece pe inima ta,
Uite aşa!

joi, martie 07, 2013

Luxul lecturii: Mărturisitorul



Gândul nerostit al celor mai mulţi poeţi este acela de a ascunde, sub perdeluirea vorbei atent alese, ceea ce vor, de fapt, să spună. Aşa s-au născut metaforele şi parabolele. Instinctual, poetul are ceva din fragilitatea cuvântului cu care lucrează. Rareori el cutează a zice răspicat ceva anume. Forţa lui stă în sugestie, necum în tăria rostirii. Ionel Muscalu procedează altfel. Mărturiseşte, dintr-o suflare, ce are pe suflet. şi are destule. Iubire, înainte de orice. Dar şi amintiri, şi prieteni pe care nu se sfieşte a-i evoca şi a-i numi, întâmplări, experienţe pilduitoare, locuri ce i-au marcat trecerea prin vreme. Mărturisitor fiind, ştie să povestească, ceea ce nu prea este la îndemâna poeţilor cu pretenţii de fantazare rimată şi/sau ritmată. Din acest unghi de vedere, Ionel Muscalu e din familia lui şerban Foarţă şi Emil Brumaru, fără a atinge, încă, virtuozitatea acestora şi nici extravaganţele care fac deliciul scrierilor mentorilor săi, în preajma cărora îşi cantonează poezia. Fără a fi un ascet al comunicării directe, poetul nostru este ceva mai retractil, dar la fel de atent la subtilitatea sensurilor, punând toată miza pe lirismul curat, pe distilarea vocabulelor. Ionel Muscalu are căldură şi tandreţe, nerv şi retorică. Poet de veac XXI, fără a se lăsa sedus formal de postmodernismul care pare a-i fi, mai curând, structural, el este o voce distinctă şi clară, pronunţându-se verde şi deschizându-şi, fără eziutare, sufletul. Forţa scrisului său stă într-o tensiunea lăuntrică aparte, pe care ştie să şi-o etaleze dezinvolt. Cam acestea ar fi consideraţiile care au alcătuit postfaţa semnată de mine la cea de-a doua ediţie a volumului „Baladele oraşului meu. Chipuri de prieteni”, apărută în primăvara acestui an la Editura Pelican şi urmând unui alt volum, „Războiul cailor pe pereţi”, tipărit ceva mai demult. Ionel Muscalu este încă foarte tânăr (n-a împlinit 35 de ani), dar are peste un deceniu şi jumătate de când scrie. A început ca jurnalist – şi am a mă felicita că i-am acordat, de la început, toată încrederea. A făcut şcoli multe, a umblat prin mai toată lumea largă, dar na încetat să cizeleze la versuri Băiat de la ţară, din împrejurimile Giurgiului, a prins drag de acest oraş mic şi i s-a dăruit. Între poemele care deschid cartea la care mă refer se numără şi acest frumos „început”: „Voi scrie o carte cât o lună plină,/ Vărsată în balsam de lemn de tei,/ Prin florile de crin, bujor şi iasomie/ Te voi purta de vrei sau de nu vrei.// Voi prinde chipuri de prieteni dragi/ în acul unui spirit de busolă,/ Maşini şi guşteri, pălării şi paji/ Te-or îmbăta, cu chihlimbar de vin, o oră.// Voi ninge valuri simple prin insule de zahăr/ Pe care Dunări şipot leneacă- n primăveri,/ Cu aripi de mătase eu voi aprinde paseri,/ Din veşnica pădure de sălcii, plopi, dureri.// Tichie de cireşe voi pune la ureche/ Statuilor din parcuri în verile de basm,/ în douăzeci de serii voi face nepereche/ Solzoşii peşti din piaţă pe un grătar cu astm.// Privirea-mi de colinde din seri precipitate,/ Fugită ca şi vântul prin mirodenii fix,/ Va creşte mânji din barbă şi pepeni din citate,/ Uitândumă- n departe cu ochiul meu de lynx.” „Talerul de ierburi al copilăriei mele” este o altă evocare lirică, cu sonuri din Labiş:”Am iubit copilăria ca pe o femeie devreme şi nebună,/ Am împănat-o cu dezmeticiri şi simţuri,/ Am pierdut-o în verdele pădurilor sterpe/ Din câmpia Burnazului şi din lunca Dunării,/ Foşnind din frunzele plopilor ca din fustele căzute./ în această umbră răcoroasă, dar nejilavă, în care/ Crapi şi somni se prindeau în cârje de japcă,/ Am învârtit pământul de la un cap la altul/ Ca pe un fus, ca pe ciorchinii de struguri furaţi./ Femeie sensibilă şi debilă, copilăria mea,/ De câinii lupi ai miliţiei şi de biciul paznicilor,/ Am iubit-o cu inima urlând printre vaduri,/ Prin vârtejurile de ciocârlii ale neumbrei,/ Peste gorgane şi măguri, prin răstoace,/ Femeia-mac, copilăria mea aprinsă, voluptoasă,/ Am însângerat lanurile de grânele adolescenţei/ Cu fugi de faun prin pietrele căii lactee,/ îmbrăţişându-mi trupul slab cu liliac şi măceşe./ Am iubit copilăria îmbolnăvită de contrarii,/ Strident şi zvâcnit. Am iubit copilăria ca pe o femeie.” Teribilistul melancolic, însetat de viaţă şi având Esenin în sânge scrie fără şovăire şi nescrâşnit despre „Prăsila miriadelor de stele, un cer neschimbător”: „Roşeşete poezia prinsă în bordele/ Cu muzele mai despuiate decât crezi,/ Cu pumni în ochi, orgii şi cu sechele/ Pe care nu le văd şi nu le vezi./ Un sân altoi, o rădăcină scursă,/ Un zâmbet muşuroi nefericit,/ Piraţii vieţii-ntunecaţi acuză/ Confuziile unui tânăr mag vestit./ Lăcaş al spendidelor minţi, bacante/ Ce poartă-n al lor sân un Bachus dus,/ Stihii scăpate de la miazănoapte/ Aduc veşmântul ce tu i lai pus./ Folos nedezlipit de fantezie,/ Prăsilă-a miriadelor de stele,/ Un cer neschimbător de poezie/ Mai înduleceştea mele clipe grele.” Trăit printre „tâlhari şi cuţitari, bouari şi bivolari”, tânărul nostalgizează vremurile vechi în care „se bea vârtos” în cârciuma „La patru pietre”, unde băieţandrii îşi parcurgeau lecţiile de iniţiere în bărbăţia dură, privind cu atenţie şi jind la cei din preajmă, cum ni se povesteşte în „Setea de vară”: „La Patru pietre e o vară dură./ Căldura bate-n supravieţuire./ Autonomi şi pretendenţi la codru -/ Toţi cetăţenii, fără osebire,/ îşi neacă setea-n berea unui lotru./ Acel crâş- mar avea deatunci îndemâ- nare;/ Vorbea destul, punând apă-n pahare,/ Bătăi erau ades în curtea plină,/ Se furau bani şi se scoteau cuţite,/ Dar beţivanii se rugau să ţină/ Deschis cât mintea lor primea urzite/ Acele halbe atent îngrijite./ Acolo învăţat-am povestea pe deplin/ Că tremurul vieţii-l prinzi din mers,/ Că dragestea pentru femei e-un chin,/ De nu ştii să-i oferi un univers./ Se bea vârtos, pângăritor se bea,/ La Patru pietre, mai demult, cândva,/ Iar harul despuiat al vorbei de ocară/ L-am învăţat acolo, jucându-ne pe-afară.” „în orbita lui Borges” dă la iveală un Ionel Muscalu hieratic de-a dreptul, atingând uşor petalele şi pedalele cuvintelor, chiar dacă tot vitalist şi cu porniri de făcător al lumii sale:” Aş vrea să spun cuvântul cu pricina,/ Să nu mai ningă viscolind cu ger,/ Ducând Siberii de omăt spre Scilla./ Caribda adevărului o sper.// Aş vrea să tac lumini de-azur prin aer,/ Să mă-ntâlnesc cu nechezat de roib/ Trecând speranţa viselor prin caer,/ Să cresc lumini de rodii pentru-un orb.// Aş vrea din arbori mari să fac oraşe,/ Vitralii să le pun cu Dumnezeu,/ Să chem cu semn de rouă îngeraşe/ Să-mi rupă trupul cu gust erezeu.// Aş vrea să licăr prin troieni de dafin/ Cu versul licurici în pridvor amurgit,/ Să urc spre munte întrun băţ de afin/ Cântând spre seară versul ruginit.” într-o tonalitate asemănătoare sună şi „Pe lângă Villon”: „Ah, inima-mi hoinară iară zburdă,/ Cu mintea-mi limpede se ia la trântă./ Spectacol inedit, medieval,/ Solzoasele făpturi de prin podgorii/ Roiesc de butii duse către Pan,/ Grifoni îmi latră-n oase alegorii,/ Clovni şi fachiri îmi tescuiesc prin vine,/ Sărmană doamnă, nu ştiu cât m-o ţine.” în fine, până la reîntâlnirea de mâine cu poezia lui Ionel Muscalu, iată şi un text – „Inorogul” – de indicibilă tandreţe:”Băiatul cu policandrul aprindea stelele/ Strângând savuros mâinile pe sânii tăi./ Făcea gesturi simple, ruşinoase, cu efect nescontat,/ Se trezea dimineaţa, rupea o floare/ După care pleca./ La revedere!, striga curcanul din curtea vecină,/ înfoindu-şi roşul gâdilat al baticului gulerat.// Băiatul cu policandrul atingea stelele/ Aducând o mână după cealaltă peste coapsele tale/ şi tu îl priveai cu ochii de ceaţă/ De după paravanul păturii de lână,/ Aşteptând să se întoarcă, să te strângi iar nebună/ între zăbalele braţelor lui.// şi băiatul cu policandrul se aşeza după-masa/ Pe laviţă, rezemându-şi policandrul de gleznele tale/ Ca două vaze în care se oglindesc florile.”



articol publicat in 07.08.2008 ca editorial in Atac



de Dan Mucenic

marți, martie 05, 2013

Cât aş vrea!

Cât as vrea sa pot sa-ti spun,
Inima de alt parfum,
Cat as vrea sa poti sa-mi dai
Inima in evantai,
Sa imi fac doar vant cu ea,
Sa nu 'nebunesc cumva,
Sa te chem si tu sa vii,
Inima cu gust de vii.

Limpede ca un izvor,
Sa las clipa mea de dor,
Sa mai navigam un pic
Cu sarutul spre buric,
Sa dormim ca pruncu'n poala,
Inima cu gust de ceara,
La sfarsit sa te privesc,
Inima cu ras ceresc.


Cât as vrea, dar nu stiu cum,
Cerul m-a lasat in drum,
Apa are gust de clor,
Inima de adevar,
Iara aerul curat,
Parca nu-i adevarat.

Si-atunci inima din mine
Tine drept, numai spre tine!

luni, martie 04, 2013

Astăzi este Baba mea, aveți grijă!


Stimaţi ascultători ai verbului a fi,
Întoarceţi-vă faţa şi gândul vostru gri
La vajnica speranţă, prea-migălită-n an,
Pe care cu ofrande o umpleţi de molan,
Ca s-o drângiţi din fleică, din ceafă sau pastramă,
Condeie de principii, organizări, sarmale,
Mici îngânaţi de vise, muştar extenuat,
Traşi dintr-un sfinx albastru sau cal înaripat,
Talere de disecţii, festina lente echer,
Pe care îngânai:"mai du-mă, măi, şofer!"
Relaţie univocă, centrifugată-n vers,
O halbă şi un ţoi băute la demers,
Ca sânii voluptoasei poveşti realitate,
Cu obiceiuri ample şi gânduri deocheate,
Adus german acasă de Dama cu camelii,
Să iasă Traviata din florile sinelii ,
Cinând pe bulevarde, apatic visătoare,
Cu felurite vinuri, la feluri de mâncare.
Stimați trăitori ai verbului a vrea,
Prindeţi-vă ţigarea ori ceaiul sau cafea,
Trăzniţi-vă-n nelinişti speranţele solare,
Băute azi cu sete din patruj' de pahare,
Cunoaşte-ţi dar iubirea, aşa cum este ea,
C-apoi realitatea v-o prinde şi v-o bea!

Da-o in ma-sa de guvernare!


Dă-o în mă-sa de guvernare!
de Ionel Muscalu, acum niște ani...

Preşedintele de onoare al PSD, fostul preşedinte al Romaniei, Ion Iliescu mai are multe de spus în politica damboviţeană. Ieri a spus zambind în faţa camerelor de filmat ale mai multor televiziuni naţionale “dă-o în mă-sa de guvernare!”, încercand de fapt să transmită tuturor celor care se ţin cu ghearele de marele ciolan, că şi politica are demnitatea ei, pe care demnitarii trebuie să o înţeleagă, uneori lăsand de la ei. Pentru cateva clipe, Ion Iliescu, îmbrăcat într-un tricou în dunguliţe, cu manecă scurtă, mi s-a părut mult mai tanăr decat mulţi dintre colegii de guvernare îmbrăcaţi cu costume de firmă şi morga aferată, mult mai aplicat şi mult mai ferm. Într-o replică „scăpată” tacticos, preşedintele de onoare al PSD părea că îi întreabă pe mai tinerii colegi din coaliţie cat mai au de gand să îşi înfigă colţii şi ghearele unii în beregata altora, dar şi pană unde te poate duce lupta pentru putere... Asta în condiţiile în care, pe milioane de voci, romanii spun acelaşi lucru referitor la guvernare, dar şi cu adrese mult mai exacte referitoare la guvernanţi. E clar că Ion Iliescu nu este un novice, nu a scăpat vorba la năduf, a făcut-o fiindcă aşa a vrut, tot aşa cum a vrut ca PSD să nu fie în această coaliţie şi cum de fapt nu îl doreşte pe Mircea Geoană în fruntea partidului, pe care el l-a creat. Or, în aceste condiţii, în care Ion Iliescu se doreşte un factor de echilibru în politica naţională, în care nici nu şi-a mai forţat norocul pentru un fotoliu de senator sau deputat, pentru că numele său nu ar mai fi tras-împins o listă de partid, viziunea experimentatului preşedinte asupra compromisului în politică este de luat în seamă. Cearta subsidiară, ascunsă într-o replică şugubeaţă arată care este stare de spirit în PSD, mai precis în latura speculativă a partidului, nu în latura speculantă şi probabil că această ieșire publică dorește să arate poporului că nu toţi cei din PSD sunt gata să se calce în picioare pentru a rămâne la guvernare. Acum însă este prea târziu pentru acest partid să iasă din cursa marinarului, fiindcă dacă o dau în mă-sa de guvernare, rămân cu buza umflată şi nu mai pupă nici măcar ce e la pupa şi ce au pupat la europarlamentare, unde hoţii strigau hoţii, furând în tandem şi acoperindu-se reciproc, dar nici nu ar mai avea sprijinul tuturor directorilor original aşezaţi la caşcaval pe bucatele ţării. Dacă nu o dau în mă-sa de guvernare, îi dăm noi, toţi cei care îi simțim efectele catastrofale, cei care suntem conştienţi că tandemul catastrofal PSD-PD-L nu a simţit nici o secundă nevoia de a mări strocul, ci de a-şi însuşi trocul, lăsand poporul în faţa unui (stroke) atac cerebral, pe care oricare dintre noi, datorii la bănci, la leasing, la diverse servicii cumpărate sau încercate în anii trecuţi, cand ne venea să visăm că o putem duce mai bine aici în Romania, îl putem încerca pe propria piele. La jumătatea cursei guvernării, partidele îşi dau cu lopeţile în cap, uitând de ce au ajuns în barca asta şi punând în primejdie nu doar neinteresantele lor interese meschine, că puţin îmi pasă mie de interesul vangheliilor şi bercenilor, chit că sunt supermiliardari, ci punand în primejdie chiar barca. E clar că nu vor ajunge împreună la mal! E clar că nu sunt în stare nici să ducă Romania de unde au luat-o anul trecut, deciși fiind să o treacă strada, chiar dacă Romania dorea să meargă tot pe trotuarul cu pomi umbroși şi promițători de o posibilă relaxare! E clar că au dat-o în mă-sa de guvernare şi se ocupă doar de interesele lor, încercând de fapt să fure barca doar pentru unul sau altul dintre membrii echipajului şi că sunt în derivă, fiindcă şi cârmaciul participă la bătaie! Din nefericire, ăştia nu înţeleg că oricât simț de orientare ar avea barca însăși  nu poate ajunge singură la mal, când ei vâslesc numai împotrivă, fără demnitate şi fără onoare. Aşa că, vorba lui Ion Iliescu:”Dă-o în mă-sa de guvernare!”

duminică, martie 03, 2013

BALADĂ DESPRE ETERITATE



Hai să trăim un pic, Sfinte Sisoie,

Sfinte făr’ de lupte, Sfinte făr’ de carne,

Sfinte făr’ de oase, Sfinte făr’ de abur,

Sfinte făr’ de asemănare, făr’ de oroare,

Curăţat prea bine cu mirosuri de smirnă,

Cu mirosuri de tămâie, de cetină,

Inimaginabilă, babilonică,

Dincolo de Cain, Abel şi Eufrat,

În lumina superbă a flăcării sabiei,

În lumina trecătoarei „hic transit gloria mundi”

Să învăţăm noi despre tine fără zăbază,

Despre dragoste, despre eternitatea cuvântului,

Despre viaţa fără deosebire de eterică,

Despre Corintul labirintului şi despre ionieni,

Despre Michelangello şi Da Vinci şi Principele,

Despre văzut - nevăzuta trecere supremă,

Dincolo de spaţii, dincolo de suflet, dincolo de nori,

Dincolo de ceea ce ştim, de ceea ce vrem…

CIRCUL DE CRISTAL


„Laserele înţepau cerul
ca nişte junghiuri reumatice.“
Cadent-decadent, crescent căscat
peste ospitalitatea duminicilor pecetluite-n cuie
de-atâtea şi atâtea păşuni de verde şi maţe de peşte.

Necunoscător, te desfid larvă
Vopsită-n culori de guşteri hămesiţi.

Şotron brutal joc pe asfaltul dimineţii,
Trecând clipele rupte din gard,
Arunc zarul păsării până la etajul nepăsării
(Căci păsările nepăsării
Se vând în circul de cristal două, câte două).

Adunând străzile divorţate de oamenii zmei ai timpului
Lângă ulcioarele de râsete,
Bolboroseli neferfeniţate de lingoare,
Sparg clepsidra pletelor bete de curgeri
Peste mustăţile negre.

Neam de haiduci duşi de la case,
Din oraşele noastre cu lele frumoase.

sâmbătă, martie 02, 2013

Este 1Martie, ziua Mărţişorului românesc şi al Marteniţei bulgăreşti. Mărţişor cu noroc şi sănătate de fier, o primăvară bogată în rezultate bune şi flori...


Baloane colorate de săpun

M-a întrebat vânzătoarea de timp ce cred
Despre ultimele ei clipe necesar rotunde,
I-am răspuns că nu am bacşiş de forme fecunde,
Pentru a mă vinde lui nici pic sau niciunde,
Investitor în timpul altora îndeajuns,
Fie ei împodobiţi sau secret puşi pe fapte,
Că stilul meu este uşor predispus
Să dea un salariu pe-un strâns din pleoape,
Fiindcă secundele ultime se simt cu seva
Mai bine pe lângă întuneric, mai aproape,
Pieziş aşezate de asemuirea cu ceva,
Zâmbetul ei semăna cu dispersia, permanent
Ca un zbor de pasăre deasupra Pindului,
Ceahlăului, Olimpului, Omului,
Aproape mereu mitic, niciodată prezent,
De parcă ar fi escaladat absolutul,
Descumpănit de imprevizibilul situaţiei.
Apoi, înduplecată de primăvară
S-a aplecat peste borcanul cu clipe
Şi mi-a prins două de elitre,
Dându-mi-le cu o faţă de om
Care a alergat la Marathon:
-Iată două baloane de săpun colorate,
E treaba ta dacă le pui pe spate,
Fiindcă ele există sau nu,
După  cât de viu eşti tu!



vineri, martie 01, 2013

Femeile, eterna noutate























Femeile, eterna noutate,
Tăceri strivite doar de buza lor,
Cu mângâieri de multe ori furate
Şi cu surâsul armă, dar şi dor.

Femeia iubind odată jumătate
Ba flori, podoabe, stele ori scântei,
Îşi face din viaţă parte pentru parte,
Şi cresc bărbaţi puternici peste paşii ei.

Femeile mereu nemulţumite,
Mereu dorind mai mult şi mai avan,
Pământ de arcă printre ploi cernite,
Ecouri de cleştar peste vulcan.

Femei în cuib cu prada sării aduse,
Dintr-un sărut la puiul mult iubit,
Frumoase, ca şi cărţile nespuse,
Cu spirit viu, mereu neostoit.

Femei miros, femei eteritate,
Femei îmbietoare ca şi veacul nou,
Ce strălucesc nemărginiri perlate,
Oceane apocrife într-un ecou.

Femei de epopee, file de poveste
De Penelope în odisei fantaste,
Rămân în suflet veşnice neveste
Ori ca sub Troia, nicidecum prea caste.

Femei martir, femeia mamă bună,
Femei moment, uitate-n vremi ca mierea,
Femei cărnoase, floare de sub lună,
Iubind prin curcubee de abis trecerea.

Femeia paradis, ca ploaia caldă,
Renaştere perpetuuă şi tandră,
Femei lingou,  femeia muză, femei belciuge,
Pe toate le iubim când toamna nu ne plânge.

Iar primăvara-n versuri lungi şi terne,
Prolix, cu flori de lotuşi şi cu aur,
Noi punem numele Femeie în tezaur
Şi recunoaştem că sunteţi eterne!
La mulţi ani tuturor doamnelor şi flori din grădină de anul trecut!

Spre marele Nord. Întâlnirea cu Moş Crăciun în alt anotimp.

         - Pe marele vultur care a pârjolit pădurea, vuind cuvintele în gura vajnicului Väinämöinen, faurul veşnic, ce povesteşte des...