miercuri, februarie 25, 2015

Macul

Era un mac crescut printre căpşune
În colţul sfintei mătrăgune,
creştea frumos, îmbujorat,
avea obrajii ca de mac,
Ba şi căpşunile-l vorbeau,
Ce roşu e şi-l alintau:
ce mândru eşti,
ca noi trăieşti!
El le privea nepriceput,
Că floarea lor era de alb neînceput
Şi nu înțelegea nimic,
apoi mai rău se înroşea,
Petalele îşi flutura numa-numai
Spre cerul clar şi lin de mai,
Răsari tu lună şi îmi spune:
Ce vor căpşunile de la mine?
Că ele sunt un pic bătrâne,
eu doar o primăvară am,
Dar eu ca ele nu jeleam
Şi visele îmi cresc închipuit,
Că ele-s dulci e negreşit,
Parfumate şi gustoase,
Ba şi atâta de cărnoase,
Dar eu visez la capiteluri,
La piramide, la creneluri,
La holdele bogate-n aur,
Ca piatră să le fiu tezaur,
Nu o garnitură simplă doar
Lângă frişcă sau muştar !
Din colţul ei tăcut şi umbrit,
Beladona i-a şoptit,
Visezi frumos, un mit,
dar tu eşti doar un mac ,
aşa că nu mai fii posac,
Tu ai noroc de ajungi în cozonac!

marți, februarie 24, 2015

În loc de evidenţă...






Nimeni nu mă poate convinge că nu sunt făt frumos.
Am jucat comedia asta de 134 de ori în copilărie şi
De câte ori nu eram făt frumos , îi băteam de le suna apa în cap,
Că nu există zmeu mai nesătul ca mine,
Aşa că la câte cărămizi am aruncat de pe blocurile
Construcţiei socialismului în staţia de autobuz
Doar eu şi copiii aceia ştim,
Doar că unii au murit,
Unii de inimă, alţii de bătrâneţe, iar cei mai mulţi
De ruşine că au îmbătrânit,
Doar eu mai strig şi acum cu plăcere:
Bau, nea Mărine!, ştiind că urmează o oală cu lături
De 9 spitale schizobalcanice
Aşa cum era la bloc scara mea,
De la Ianche profesorul la Ana, nevasta lui Fane Căpitanu
Şi de la cornuleţele cu gem la negresele de aprozar,
Nici dracul nu ştia locaţia de ascuns puiul de urs,
Doar liniştea dinaintea bătăilor generale
Şi a izvoarelor de drept, din care izvorau toţi graşii pe scară
Luaţi cu maşinile Aro ale Miliţiei, pe care tot Nea fane le conducea,
Repriza a treia s-a terminat, eliberaţi ringul!
R-aţi ai dracului de neterminaţi,
Nici mamele voastre nu ştiu că tavanul nu e capac de sicriu,
Atunci de ce stau cu ochii beliţi la tavan,
de parcă ar aştepta să cadă de acolo Tarzan, Cekician?
Ia zii, domn profesor, cântă uşor, nu ca un aspirator,
Ai, bre, ce dracului, parcă faci înadins,
Uite aşa se zice: Raduuu mamii, Radule!
Ăia de la unu s-au culcat la două, dar au cântat până au sforăit,
Dinu râdea cu şapca aia pe cap de scrisese miliţian cu carioca pe ea,
Milţian, cum ştiusem noi, doar nea Puiu citea,
El mai bea şi cafea, nu nechezol, ci de aia de-o râşnea,
Iar când îi plăcea, dădea pe tablouri măcar de 100 de ori un pol,
Bă, eu am fost grec, negustor, nu sărac, dar în ţara asta e tot un drac!
Du-te, dar unde să se ducă săracul, în mahalaua noastră verticală,
Unde te îmbolnăveşti de prostie, mahmureală şi boală,
Unde golăneala era totală, femeile luau mardeală, iar bărbaţii lor beţi
Le tăvăleau de striga cartierul, ajungeţi, bă, că vă prinde miliţioneru!
Aşa că pe mine să mă scuzaţi, dare eu cunosc toate popoarele migratoare
De la goţi, la huni, la celţi, avari, slavi, bulgari, pecenegi, cumani,tătari,
Până la ăia de ne furau banii de Bib-bib şi Tipi Top, de stăteam ţuţurug
Şi luam repede foc, mai ceva decât scuturat până la glezne, la brâu sau la gît,
Ziarist , te face, nenicu! Uite în colţ o să vinzi ziare!
Bere la găleată, că nu are ordinaru ăla halbă,
S-o aduci întreagă, să nu curgă prin nămoale,
Ai grijă, faţă, să nu ţi-o iei la gioale!
Ai, mă, nu te mai duce la şcoală, e loc pe şantier, nu să dai în vreo boală!
Eteee! Mă, la ăsta , scrie poezii, de parcă i-ar sfârâii ochii!
Nu vezi  că nu bea cerneala, îşi face cu tocul argăseala!
Lasă-l, nu vezi cum te întoarce din ochi,
Dă cu cuvântul ca cu cuţitul, să taie la vorbe buricul,
Ai, mă, 6-6, poartă-n casă, vezi că diseară avem şedinţă despre terasă,
Că iar au luat-o ăia care au luat şi uscătorul, s-a făcut stăpâni pe tot,
Trebuie să luăm măsuri, să le tragem la bot!
Dă-i să zacă! Două piramidoane , să tacă!
O să vină Apocalipsa!
N-o să vină, părinte, că a mai fost aici şi nu i-a plăcut!
Se duce la ăia de au avut, nu la ăştia fără nimic,
Cu adidaşi de porc şi mingi de beşic,
Cu takimury luate fără gât de la coadă la alimentara,
Unde iar se împingea pensionarul cu pensionara,
Nu la ăştia de au curent când deschide geamul şi uşa,
Ci la ăia de le sorteşte Kenedi un glonţ cât căpuşa.
I-auzi sindrofie, vine sora moarte cu coasa să muncim,
Păi noi lucrăm în acord global,
Facem cincinalul în fiecare an,
La stuf, la cărbuni, la canal.
Mândrule, nu-ţi mai arăta dantura,
Că unde –ţi stau picioarele, ţi-o sta învăţătura,
Tu-i neamu nevoii! Trăiască naţia! Sus cu ea!
Sara pe deal şi Avraam în al lui sân
Vor să scoată din tine, păgân,
Om! Cârtiţe de popi, ce turnau fără încruntare
La stăpânire după procedura ginecolocicălitoare,
Pe zvonuri, situaţii şi pe preluare de la oricine şi orice,
Doar să-i satisfacă curiozitatea bestiei de securitate,
Aseară l-au luat pe tata să-l întrebe despre Hesse,
Dar el, ţăran, nu ştia decât prinţi şi prinţese.
Aha, te-ai dat cu hohenzolern singmarigernii,
Las că-ţi strivim noi trânjii şi sternii Lenii!
Ce ai împietrit , mă, ca soţia lui Loth!
O să dai pe guşă şi ce-ai supt, tot!
Scrisori, separatori, agitatori, separaţie,
Spunem şi noi bancuri, să vezi distracţie!
Cum, mă, a căzut dictatorul?!
Bravo, trăiască poporul!
Du-te, mă, acasă, du-te la copii şi uită tot,
Hai lasă că nu se consemnează orice netot,
Iar noi avem treabă, tovarăşe de drum,
Dacă vrei să mergi să investim în blugi la Stambul,
Cum mă, nu vrei ca să pleci?! Du-te cât îţi mai dăm drumu,
Să nu se răsucească situaţia şi să dispăreţi până la unu!
Nu te mai văicări, nici nu te mai spovedi, lasă că o să ai tu timp,
Noi nu-ţi dăm nici răbdare, nici nimb.
Mamă, a venit tata, l-a adus Regina Nopţii şi gata!
Jos teroriştii! Trag ăia ca nebunii cu kalashnikoavele în turn,
În turlă, în tot ce e înalt, au vertijul libertăţii la scalp.
Vive la France! Trăiască franţujii, că bagă prin vamă burghejii,
Llegionarii,Medicins sans frontieres, antenele şi autocare de firmă,
Lăsa-i Luceafărului huilei posibilitatea  să sădească flori,
Daţi cu bărboşii, cu studentele şi cu studentele deh, putori,
Da-ţi un sentiment de curăţenie universală,
Incendiaţi Biblioteca Naţională!
Săraca ţară, în care nu citesc nici jumătate cărţi,
Daţi-le să citească Can Can, bagaboanta mov şi curva sătească,
Ce atâta carte, toţi proştii sunt stăpâni peste tot,
Pe ăştia proşti nu poţi să-i prosteşti deloc!
Aşa că, să nu-i puneţi să citească poezie ioc!
Că pe urmă zic că nu înţeleg, dau din barbă a bleg
Şi te fac şi de râs pe unde  se duc, pe unde merg,
Că ei n-au înţeles şi se scarpină la fes,
Aşa că, să facem la hârtie economie,
Dăm poezie doar pe datorie!   
Iar în poveste, eu rămân fătul ce poartă ecvestre
Poziţii prin ţara fără bătrâneţe,
De unde sorţii îi dau aleasă bineţe!

Să ne răsfeţe!

sâmbătă, februarie 21, 2015

Cel mai bun timp

 Ne cheamă marea cu al ei miraj,
Dând zdrenţelor de nori din noi văpaia,
Să  crească-n ceruri îngerilor sălaş
Din dragostea de om şi aleluia.

Ne cheamă ţărmul rupt dintr-o epavă
De vas strivit la stânci de vreo furtună,
Ne pune ancorei de suflet sclavă
O inimă ce-n viaţă dor adună.

Ne cheamă păsări libere şi triste
Când singure străbat al zării cerc,
Căci nimeni nu e vesel  să asiste
La dragostea ce nisipurile întorc.

Ne cheamă depărtarea  abisal,
Lăsându-ne mai singuri fiecare,
Cu cât mai hoinărim fără de mal,
Pe valuri trupuri fără de valoare.

Ne cheamă fruntea inimii ce doare
Aici cu albatroși-n a lor splendoare,
Să încoronăm cu talpa pe nisip
O urmă doar a celui mai bun timp!






sâmbătă, februarie 14, 2015

Este poema es de mi amigo Muscalu Ionel


Este poema es de mi amigo Muscalu Ionel . Es un chico de Rumanía al que conozco desde hace mucho. Digamos que vivo un poco su país a través de él. Se que escribe poesías, que tiene unos cuantos libros editados y que es muy majo. 
No sé como llegamos a ser amigos, como muchos de los que por aquí andamos, que son encuentros como sorpresas que da la vida. Hoy por fin nos manda uno de ellos traducido y desde luego, tal día, no podía tener mejor título.
Un abrazo amigo.
LAS PALABRAS

Las palabras no se avientan a la página o por la ventana,
no se ajustan, ni se fabrican, ni se engranan.
Las palabras no se juzgan, ni se digieren, ni se fuman,
ellas deben ser dócilmente colocadas y
- todavía hojeadas -
hay que dejar que se muevan, que susurren, que retumben,
que se aclaren y vivan solas sus significados.

Las palabras deben ser tratadas con paciencia,
con soluciones especiales que vienen de historias
-personales, culturales, sensoriales-
A veces las palabras se palpan y están dadas por el Señor,
a veces vienen de las verduras, del agua, del sol
y del aire- etéreas, terrestres, esféricas-

Las palabras no se provocan,
y se deslizan en el cuerpo por el tacto.
Las palabras rechinan pero no como las puertas o los dientes
sino como los sentidos llenos de significados,
con sensaciones nocturnas
cuando truenan sus huesos, de aire y de vidrio,
como unos misterios,
a través de los rincones de las casas.

Las palabras están en la memoria,
en los pliegues de los ojos, de la boca y de la frente.
Las palabras se sueñan de día, a veces con tacones
mientras las escribes extendidas
y se iluminan cuando te visitan por la noche.
Las palabras se filtran
como filtra la abuela el queso en la coladera
como los ¡hombres, pájaros y cerdos!
con los signos de puntuación.
Las palabras no son de oro ni de plata.
La palabra oro es tan corta
como agua, cielo, aire
y la palabra diamante es pulida
como el pájaro es pulido por el aire
que no vuela sin rumbo
sino que desciende del sol.

En nuestros relojes de arena
se murmura, por momentos,
que el tiempo ha pasado.
Las palabras ordinarias se van,
las importantes se escapan
pero no irán al futuro
sino por dichos y combinaciones
de otras y otras generaciones


Poema de Ionel Muscalu traducido por Nicoleta Ilie y Beatriz Estrada
Publicat de Ana Muela Sopeña la 20:38

Zori in port

A inceput din zori trebaluiala in port,
Barcile sunt date din nou s-aduca peste,
Dar ce le intereseaza pe scumpele neveste,
E sa le aduca acasa mereu al lor consort.

Si atunci cand facem ochi si ne uitam spre mare
Vedem venind prin ceata albastre pescadoare,
Atat de mari odata, atat de glorioase,
Dar azi e o fantasma, ca nu mai sunt vase.

Noua ne incanta ochiul, dar spiritul se incanta,
Caci noi visam prin spatii al marii spirit inca,
Ce-n noi trezeste ideea calatoriei, al aventurii chiar,
In gand vedem pe Iason, argonauti cu har.

Dar nu e decat iluzia, ce ne-o arata ceata,
Din valuri cresc iar oameni, care infrunta viata,
Ca tine si ca ea, luptand pentru a lor soarta
Prin viata inversunata furtuni pot sa se abata.

Ii vezi in barci mici, mergand pe-o mare mare,
Ce acum este calma, daca privesti in zare,
Dar care poate oricand sa fie un mormant,
De mii de ani ispita pagana e orand.











EDRAH_Giurgiu PHASE I