De ai putea

Să ții cu tine sufletul aproape,
Să-l bucuri cu pădure și cu ape,
Cu flori să îl dezmierzi în orice vis
Și-n inimă să-ți faci un paradis.

Să râzi prea-plin cu începutul ploii,
Să plimbi prin soare clipele răbdării,
Cu păsări să-ți încânți mereu auzul,
Chiar și când face pe mofluzul.

Să stai cu picioarele goale pe iarbă,
Să prinzi în gene fluturii de-o zi,
Să nu clipești secundele ce vor să ardă,
Atâtea planuri în nopțile târzii.

Să crești, dar să încerci să fii prea-pur,
Să te lupți cu răul cel din jur,
Să faci un bine și când îți este greu
Și-n suflet să îl ai pe Dumnezeu.

Să limpezești de nori întreagă fruntea ta,
Să pui un curcubeu în orice speranță
Și chiar de mulți te vor condamna,
Nu te lăsa antrenat de aroganță...

Plouă ca-n duminici

Plouă ca-n duminici fără târg de flori,

Păsările cântă, să se oprească ploaia,
Pomii nu dau rod, peste noi stau nori,
Florile tot cad, sporind hărmălaia.

Blasfemia zilei nu e despre apă,
Empatia noastră se înmlădiază,
Cresc în noi frunze, care ne înțeapă,
Joardele de clipe ne înmlădiază.

Plouă ca un zvon, plouă vegetal,
Secundele crapă de atâta gheață,
Grindina pe storuri e un fapt banal,
Pământul mustește, gata pentru viață.

Cad din pui copacii, ca radiografia
Unui timp în care trist ne vom vedea,
Îmbălsămează obrazul mirodenia
Trandafirilor ce se vor lichefia.

Ne îmbată apa cu tristeți de arome,
Jilăveală în suflet adulmecăm cu toți,
Se băhnesc odoare de alterări de soare,
Vântului suflarea i-am pofti la porți.

Nopticioasă vremea-i vioară-de-noapte,
Olfactofobia ne împresoară-n zori,
E atâta fluid în vapori de șoapte,
Plouă ca-n duminici când n-ai chef să mori.