Patru păsări de aur în colțuri,
Coperți de saftian,
Cartea tulburătoare a însuflețirii,
Nimic mai mult, nimic mai puțin,
Cuvintele frumoase, potrivite, tulburătoare,
Chiar legătura porților cu cerul,
Chiar dezlegarea cerului cu oceanul,
Fă-mi te rog o compunere despre cuvântul pașnic,
Cât de priceput poți tu să o plăsmuiești,
Să deslușești miezul de noapte,
Ființele dezbrăcând transfigurarea de peste zi,
Memoria pierzându-se în subconștient,
Urmărind destăinuirile unei persoane
Când mirosul de pâine coaptă proaspăt urcă spre tine,
Ferestrele deschise
Amestecă risipa de întuneric cu miros de țigare,
Fără interes, din întâmplare, așa cum e viața,
O întâmplare ca un ghem încurcat deslușit cotidian,
Nocturn rotiri de zbor către cer, apoi căderea în vis,
îngustimea ferestrei primenește albastrul viselor,
Doamne, ce abator este lumea!
Bocănitul lunii ca al unui cerșetor în parbriz,
-Dă-mi o noapte din viața ta!
Poate are inima curată, dar ce să facă în noaptea mea?
Turbarea mea, slăbiciunile mele, lăsate nopții, să le ia,
Tulburarea, clocotul, să le ia!
Ciorchini de mirosuri de flori, ca un evantai vânturat în grădină,
Jalea unei lumi care petrece, vuietul unui tren și scârțâit de roți,
Alarmele pompierilor și ale salvării taie neauzitul,
Dorința de liniște.
Praful care scârțâie sub talpa copiilor încă în vacanță.
Fără sfat, fără nimic,șubreda fericire a unei libertăți relative,
Înjurăturile lor, ca să se dea mari. Închid fereastra,
Rămâne mirosul pâinii proaspete și cartea cu patru păsări
Își ia zborul în vis.
de Ionel Muscalu
