N-au înnebunit, dar urmează să înnebunească în curând

SALCÂMII

Au înnebunit salcâmii
De atâta primăvară,
Umbla despuiați prin ceruri
Cu tot sufletu-n afara.

Si l-au scos de dimineață
Alb si încărcat de roua,
Cu miresme tari de ceruri,
Smulse dintr-o taina noua.

Au înnebunit salcâmii
Si cu boala lor odată,
S-a-ntâmplat ceva, îmi pare,
Si cu lumea asta toată.

Parca s-a făcut mai clara,
Parca s-a făcut mai buna,
Parca dragostea întreagă
Vrea pe note sa si-o pună.

Păsările aiurite
Își scot sufletul din ele,
Alungat de doruri multe
Călătoare printre stele

S-a-mbătat pădurea verde,
Nu mai pare atât de calmă,
Tine luna lunguiață,
Ca pe-o inima in palma.

Nu-mi vezi sufletul cum iese
In haotice cuvinte?
Au înnebunit salcâmii
Si tu vrei sa fiu cuminte?

Versuri : ARHIP CIBOTARU
Din volumul «Pe urmele dorului» , Editura «Literatura artistica» , 1980

Viata ca o parada

Dimineață m-am întâlnit cu un prieten
Pe care demult nu l-am mai văzut, 
M-a întrebat:
-Poete, i-ai lăsat pe ăia cu aracet pe față?
Te albești, acum când dă lumea în verdeață?
te-ai dus pană aproape de lună în călătoriile tale,
Ca să-l găsești pe Prunaru și acum stai în acvariu?
Unde dracu s-a dus tinerețea noastră slăbănoagă,
Când bunicii trăgeau gloabele de dârloagă,
Iar tu repetai cu vorbe din Ion Creangă,
Că-s telegari și or să facă
Viața ca o pradă,
Încât nici mareșalii, nici regii, nici prinții,
Nu vor putea în carnea noastră să-și ascută dinții!
Fiindcă ne vor manca din cotlete,
Doua cocote și alea repetente,
Niște stoarse politice, repetenții și ghiujii,
De să ni se ducă zgârciturile la moflujii,
Pe care o para chioară n-ai fi dat?!
Băi, la dracu, țara asta este stat,
Că ii sapă pe toți,
Aia dovediți ca prosti și ca hoți!
Ma gândeam să-i răspund la o cafea,
Dar el o plantase deja
Si aștepta să se coacă acolo în Brazilia
Unde emigrase de niște ani,
Fiindcă ii plac euro, dolari, orice bani,
Asa că m-a întrebat încă într-o doară:
-Te bagi la cules sau bei tot apa chioara?

O zi din viata mea

Neata, iubito, de sens
Ochii tai imi sunt mari,
Picioarele tale imi sunt lungi,
Gura ta imi este mica,
Doar buzele tale mi-s dulci.

Traiesc o viata cu tine,
Aici unde nimic nu e usor,
In tara lui rau si lui bine,
In care orice secunda e un dor.

Genele tale mi-s dese,
Fata ta mi-e alint,
Rasaritul ne naste la mese,
In lumi ce nu ne cuprind.

Mainile tale ma dor,
Degetele tale ma canta,
Imi trece prin vene adevar,
Cand zilele tot ma framanta.

O carte e-n sufletul tau,
Iti prinzi in privire planete,
Cu maine cresti fiului meu
Perspective abrupt coerente.

Si-n seara capruie din Sud,
Cand Soarele paraseste inaltul,
Te prind la mine in cant,
Crescand hotarata baiatul.

Parabolă despre ziua bărbatului

Stimaţi ascultători ai verbului a fi,
Întoarceţi-vă faţa şi gândul vostru gri
La vajnica speranţă, prea-migălită-n an,
Pe care cu ofrande o umpleţi de molan,
Ca s-o drângiţi din fleică, din ceafă sau pastramă,
Condeie de principii, organizări, sarmale,
Mici îngânaţi de vise, muştar extenuat,
Traşi dintr-un sfinx albastru sau cal înaripat,
Talere de disecţii, festina lente echer,
Pe care îngânai:"mai du-mă, măi, şofer!"
Relaţie univocă, centrifugată-n vers,
O halbă şi un ţoi băute la demers,
Ca sânii voluptoasei poveşti realitate,
Cu obiceiuri ample şi gânduri deocheate,
Adus german acasă de Dama cu camelii,
Să iasă Traviata din florile sinelii ,
Cinând pe bulevarde, apatic visătoare,
Cu felurite vinuri, la feluri de mâncare.
Stimați trăitori ai verbului a vrea,
Prindeţi-vă ţigarea ori ceaiul sau cafea,
Trăzniţi-vă-n nelinişti speranţele solare,
Băute azi cu sete din patruj' de pahare,
Cunoaşte-ţi dar iubirea, aşa cum este ea,
C-apoi realitatea v-o prinde şi v-o bea!

Giurgiuvean şi Poet in vreme de ploaie: Sarailii de fum

Giurgiuvean şi Poet in vreme de ploaie: Sarailii de fum: În ochii tăi m-aş fi pierdut etern, Iar viaţa mi-aş fi dat-o pe-un sărut, Parfumul tău l-aş  folosi ca scut, Chiar împotriva desti...

Femeile, eterna noutate

Femeile, eterna noutate,
Tăceri strivite doar de buza lor,
Cu mângâieri de multe ori furate
Şi cu surâsul armă, dar şi dor.

Femeia iubind odată jumătate
Ba flori, podoabe, stele ori scântei,
Îşi face din viaţă parte pentru parte,
Şi cresc bărbaţi puternici peste paşii ei.

Femeile mereu nemulţumite,
Mereu dorind mai mult şi mai avan,
Pământ de arcă printre ploi cernite,
Ecouri de cleştar peste vulcan.

Femei în cuib cu prada sării aduse,
Dintr-un sărut la puiul mult iubit,
Frumoase, ca şi cărţile nespuse,
Cu spirit viu, mereu neostoit.

Femei miros, femei eteritate,
Femei îmbietoare ca şi veacul nou,
Ce strălucesc nemărginiri perlate,
Oceane apocrife într-un ecou.

Femei de epopee, file de poveste
De Penelope în odisei fantaste,
Rămân în suflet veşnice neveste
Ori ca sub Troia, nicidecum prea caste.

Femei martir, femeia mamă bună,
Femei moment, uitate-n vremi ca mierea,
Femei cărnoase, floare de sub lună,
Iubind prin curcubee de abis trecerea.

Femeia paradis, ca ploaia caldă,
Renaştere perpetuuă şi tandră,
Femei lingou,  femeia muză, femei belciuge,
Pe toate le iubim când toamna nu ne plânge.

Iar primăvara-n versuri lungi şi terne,
Prolix, cu flori de lotuşi şi cu aur,
Noi punem numele Femeie în tezaur
Şi recunoaştem că sunteţi eterne!