luni, februarie 10, 2014

Sarailii de fum

În ochii tăi m-aş fi pierdut etern,
Iar viaţa mi-aş fi dat-o pe-un sărut,
Parfumul tău l-aş  folosi ca scut,
Chiar împotriva destinului tern,
Ce noaptea mi-l doseşte în aşternut.

În părul tău aş vedea doar regine,
Eu trântor sfânt, prea-protejat să fiu,
Scutit de polen, ceară şi stamine,
Când mă hrănesc cu aur liliachiu,
Iar tu să stai ca o albină-n ac-pe gene fine.

În cerul gurii aş vedea doar stele,
Acolo-i Ursa Mare şi cloţa printre ele,
Când din suspin de floare respiră numai miere,
Atunci şi prima nea mă ţine printre nouri,
Că să-ţi hrănesc în vis lumină şi lingouri.

Cum inima mi-e albă, ca floarea de salcâm,
Aştept să o cutreieri prin nestematul drum,
Când anotimpuri seci, atotcuprinzătoare,
Cobor pe glezna ta prea-descurajatoare,
Rarefiat mi-e cerul, iar unica dulceaţă-sarailii de fum.

Niciun comentariu:

Zi de poezie cu miros de zaibăr copt

Dimineața era caldă ca cearceaful pe care dormisem. Nici un fior, nici măcar în frunze, nicio șoaptă divină de vânt nu mișca vreun fir de i...