Rar

Îți scriu mai rar, căci și eu sunt de acord,
Că de te las te simți un pic mai bine,
Nu! Nu striga! căderea mea de cord
Nu-i din ulei, nici din grăsimi de știme,
Ci din atâtea și atâtea idei, câte în lună,
Că din pământ mai caut încă o sumă
De cai lactee din sânuri de fecioare,
Lăsa-te-n vârf de munte cu ardoare,
Ca din visarea mea, oricât aș căuta-n eter,
Să curgă râuri țurțurii, pe care sper,
Aici și acum, un hic et nunc perfect,
Un singur dor cu două inimi ce bat drept,
Sa le acordăm pe același grif de cobza,
Caci inexpresiv și banal ca orice torță,
Eu ard fantomele în strălucirea lor
Când podidesc  obrajii dor de dor!

Si lumea

Si lumea întreagă ar vrea
Sa fie ca și noi,
Dar nu se poate stea,
In colt fără de doi.

Si lumea întreagă ar fi 
Ferice pe pământ,
Dar multi se pierd în zi,
Iar noaptea-i numai cânt.

Si lumea întreagă uită,
C-asa e felul ei,
Ba poate pentru o sută
Sau doar pentru doi lei!

Talpa cometii

Cerul e atât de gri, încât ciorile  stau agățate de nimic,
Câinii negri latră a lună plină degeaba,
Iar izgonirea bunătății din noi nu se poate fără noi,
Pe dincolo Gioconda tine un om lung într-o geană,
Iar un Mircea tumori cu analize e-n crize,
Mă uit la tratamentul lor diminuat imediat și înțeleg,
Dedesubt ei se freacă de ochelari ca de măgari,
Rod ogrinjile  și crucile viitorului cam Hadrianic,
Fiindcă izvoarele din palme le geamă un Malaric
Adus din nicăieri, atâtea primăveri au lins,
Încât geamul ochelarilor e asexuat ca un înger rarefiat,
Sa-i ia dracu!
 Dumnezeu Înaltul le va da căzătoare și năpârliri,
La câte păcate, atâtea năluciri,
Se vor crede,
dar vor pierde,
Se vor da,
dar vor lua,
Se vor duce,
Dar vor pace intre dobitoace,
Se poate închide lumina, pe bune,
ei se visează în rele și bune,
Pe mine ma dor petalele, florile, păsările si cerul,
Nestrigător, care a luat din ființe stingherul,
Mai încolo timpurile sar pe capete,
Fiindcă vor sa scape, nu sa scapete!

Blestem

M-adun încet, ca frunza din mătase,
Lăsat domol din pețiol scăzut,
Ma întăresc cu fir subtil pe oase,
Asa cum și Pericle ar fi vrut,
Nu știu orând de mari ticăloșii,
Eu cresc din muncă sau din rezistentă,
Pe ei ii tot desfid, dar cred că știi
Sunt plini de ei și fac omniprezentă,
Sunt blestemat, de aceea ii blestem,
Ca să traiască doar o zi ca mine,
Apoi când în chindie ei se tem,
Ii mai blestem odată pentru sine,
Să le  măsoare viermii amândoi genunchii,
Să le putrezească ochii și rărunchii,
Să n-aibă odihna și nici vreo putere,
Să nu se bucure de-a lor avere,
Să cadă casa pe ei,
Să rămână instant chei,
Să le anchilozeze degetul pe touch,
Să vrea să  facă, dar sa dea în draci,
Să aibă ce-am furat sau luat vreodată,
Să stea în pușcăria ferecată,
Doar copiii lor să poată s-o ia de la început,
Că sunt nevinovați și n-ar fi vrut
Să aibă asa mizerii de părinti,
Asa că, să le cadă și doi dinți,
Iar dacă tot mai merg pe lângă lanț,
Dat neamului fără vreun șfanț,
Să stea cu cheia în lacăt pană o rugini
Si limba în gură n-o putea vorbi,
Aceste furuncule și acest gunoi,
Să crape în mers ca zeama din puroi,
Să vrea sa facă, dar sa nu le iasă,
Să vrea sa strige, dar încet sa varsă,
Să stea doar bumbeni, să ii doară-n bumbi
Si ochii să le iasă prin rărunchi!
La șaptezeci de biserici m-am rugat
Să facă dreptate Domnul Prea-Înalt,
Iar după aceea orice o fi ,
Ca fluturele blând, m-oi odihni!

Just moon...

Stau singur în patul din camera cușcă,
Fereastra-i închisă și patul ma musca,
Pe perete , televizorul hrănește dansatoare,
Calculatorul se încinge și capul ma doare,
Te-as sorbi, dacă ai fi aici lângă mine,
Deși știu ca nici maine nu voi fi lângă tine,
E dansul acela strigat și pierdut,
Deschid fereastra și din neant te-as fi vrut,
Dar vine doar frigul și o ploaie prea rea,
Din spate tam-tam-ul răsună  a cucuvea.
Lucrez cu dead-line și timpul îmi moare
Lovit de distantele din noi, fiecare,
Frigul se așterne ușor printre oase,
Vad fum respirând peste coșuri de case,
Miroase a suflet de lemn din pădure,
De parca un curcubeu deșirat vinde mure,
Ca țiganca guturala ce ne trezea dimineața,
Mure, murrrrrisssoare, muuurrreee, uite-ți viata:
Intre mine și tine cearceafuri de zile,
Când nu vedem, când nu ne e bine,
Just moon, doar luna e aceeași, udata și ea
De dorurile lumii, de istoria sfărâmată și grea,
Ce se întinde prin noaptea lumii cușcă,
Unde multi n-au nici perna, doar praful de pușcă,
Ce le pătrunde în nări, când salve sparg noaptea,
Măcar eu am speranța, îmbrățișarea amintirii și șoapta...