Giurgiuveanul în vârstă de 36 de ani este administratorul public al judeţului, dar a publicat şi trei volume de poezii.
„ Prima dată a fost literatura şi filosofia!” spune tânărul funcţionar public, Ionel Muscalu, răspunzând la o întrebare precisă. Giurgiuveanul a început să aştearnă versuri pe paginile unui caiet atunci când avea 16 ani. Nu au fost poezii de dragoste, aşa cum se întâmplă cel mai des cu adolescenţii, ci poezii filosofice. „ Cred că am început să scriu pentru că trebuia să arăt că pot ceva, altceva decât toată lumea. Unii puteau la sport, si eu eram bun la alergări, alţii la baschet, eu eram bun şi la poezie, la Primul volum de poezii semnat Ionel Muscalu, „ Războiul cailor pe pereţi”, a apărut pe piaţă în 1997, iar versurile sunt scrise cu verde. Cartea a fost editată cu sprijinul Ministerului Culturii, condus pe atunci de actorul Ion Caramitru. Muscalu avea aşadar 23 de ani şi zeci de poezii publicate. Tot la 23 de ani intră în administraţia locală ca director executiv al Direcţiei de Administraţie Publică a Primăriei Giurgiu şi mai apoi, ca director al Direcţiei de Asistenţă Socială pe care a şi înfiinţat-o în Giurgiu.
Poetul giurgiuvean, preşedinte al ANOFM
„ După o zi de administraţie simt nevoie urgentă să citesc. Mai întâi rapoartele de activitate, iar apoi mă întorc la literatură şi filosofie, romane şi cărţi de istorie”, spune bărbatul.
În 2000 îi apare cel de-al doilea volum de poezii „Baladele oraşului meu. Chipuri de prieteni”, urmând ca şase ani mai târziu să lanseze o reeditare a acestui volum. În aceeaşi perioadă, Ionel Muscalu este numit şef al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, funcţie pe care o deţine timp de doi ani. „ Dacă în administraţie cea mai importantă funcţie a fost cea de preşedinte al ANOFM, în politică a fost cea de candidat la europarlamentare, în poezie cel mai important moment a fost publicarea volumelor, mai mult decât câştigarea unor premii în literatură”, spune Ionel Muscalu.
Şi într-adevăr, giurgiuveanul a cucerit juriile mai multor festivaluri naţionale, precum cel de la Târgovişte „ Moşternirea Văcăreştilor”, sau Concursul de poezie „ George Coşbuc” de la Bistriţa Năsăud.
Ionel Muscalu a lucrat şi ca ziarist la mai multe publicaţii locale şi naţionale în anii ’90. Recunoaşte că era tentat să folosească expresii literare în reportaje.
„ Foarte des cădeam în poezie, din nefericire, deşi la facultate chiar din prima lecţie ni s-a explicat cum să nu faci literatură în jurnalism”. Întrebat cum se descurcă un artist cu cifrele şi cu oameni ai cifrelor, Muscalu răspunde: „ Mă simt foarte bine, pentru că lucrez cu cifrele alături de oameni. Simt nevoia să pastelez cifrele, cu gândul la oamenii care
PROFIL
NĂSCUT: 13 aprilie 1974, municipiul Giurgiu
STUDII: Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi Facultatea de Drept, 3 mastere
FAMILIE: Este căsătorit şi are un băiat
CE-I PLACE: „ Îmi place relaţia pe care o am cu familia mea, bazată pe înţelegere, prietenie şi dragoste”, zice Muscalu, subliniind că îi place şi oraşul în care locuieşte. „ Giurgiu a demonstrat mereu că are alte şi alte valenţe, este un oraş deschis, deşi nu mulţi îl percep aşa”.
CE NU-I PLACE: „ Nu-mi place că trăim vremuri grele. Cred că cel mai rău este că s-a impus în societate o dictatură a non-valorii, a întâmplătorului. Şi nici globalizarea nu-mi place pentru că schimbă tradiţii, obiceiuri”, mai spune Muscalu.
ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI:
1. Ce legătură poate exista între poezie, administraţie şi chiar jurnalism?
„ În administraţie există rigoarea pe care o întâlneşti în presă. E ca la TV sau la un cotidian, ai deadline, ai stres, dorinţa de a ieşi în faţă, iar rigoarea asta m-a ajutat în toate domeniile”
2. Băiatul dumneavoastră cum vă percepe, ca pe un poet sau ca pe un administrator de judeţ?
„ Andrei mă place şi mă percepe ca pe un partener de joacă”.
6 comentarii:
Injurati, expirati!
Sa-ti dea Dumnezeu putere de munca si multa inspiratie!
*****!!!
V-a cernut bine Doamna Sfetcu :)...
Felicitari si la o cariera inca si mai bogata!:)
Nu doar aruncați cuvinte pe o pagină.Îmi place cum "cădeți", în ceea ce dăruiți și vă percep ca pe un om frumos.
Multumesc tuturor, muuult!
Trimiteți un comentariu