luni, noiembrie 26, 2012

Arca pieirii mele



                             Tu eşti o clepsidră întoarsă pe dos,
                             În care eu pun nisipul să curgă în sus,
                             Făcând noaptea să plouă ceţos,
                             Cu fiecare apariţie a lumii-n apus.

                             Tu ningi cu sentimente-n minele maree,
                             Eu bogătaş de fapte şi de vise,
                             Cu lacăte pentru poveşti precise,
                             Mă-ntorc la tine, ca orice maree.

                             Albastru sunt, tu limpede ca iarba,
                             Paleta pictorului nostru ne-mpreună,
                             De parcă într-un noapte bună
                             Stă curcubeul la instantanee cu goală talpa.

                             De aici, de unde ne măsoară timpul,
                             Deşertu-ntreg îl vărs în sticla ta,
                             Pentru că am vrut sa fim şi altceva
                             De parcă-n stări de graţii ne oglindirăm chipul.

                             Tu eşti un ţărm, ce sprijini marea-ntreagă,
                             Eu sunt biet val de furii şi iubire,
                             Ce îţi aduce-n dar a sa pieire,
                             Ca fiecare spargere de mal, să stea-ntr-o arcă.

                             Aşa clepsidră, ţărm, deşert, fiinţă,
                             Aşa albastru val pierdut în vise,
                             Ce unul pe-altul îl măsor precise,
                             Tăceri, cântări, iubire, flori şi conştiinţă.

2 comentarii:

Tora ! Tora ! Tora ! spunea...

Atat timp cat astepti ca "nisipul sa curga in sus" visul ramane doar vis, valul, un simplu val.
Imi plac "ferestrele" prin care "priviti" VIATA! Aveti un stil aparte!

ionelmuscalu spunea...

Mulțumesc! Dar în atmosfera asta în care trăiesc eu, nisipul curge în sus, valul albastru se pierde în vise, iar ferestrele mele încă nu sunt zgâriate de realitatea asta turbata, deși rezista cu greu, recunosc!

Seară de vară

Patru păsări de aur în colțuri, Coperți de saftian, Cartea tulburătoare a însuflețirii, Nimic mai mult, nimic mai puți...