duminică, noiembrie 18, 2012

Copacul din tabloul cu îngeri





















În seara aceasta Andrei mi-a spus:
Tati, hai să ne uităm spre stele în sus !
Să vezi şi tu golul din cerurile grele,
Prin care Dumnezeu luminează de ele.

Nu, Dumnezeu nu aprinde stelele,
Nici nu ne întunecă nopţile,
Ci stelele sunt găuri de sus
Prin care harul Domnului s-a adus.

Pe acolo coboară în fiecare seară,
Diafană, strălucitoare şi clară- o scară.
E scara cerului adevărată
Cu trepte după fiecare faptă.

Uite, nicio seară n-a fost mai frumoasă,
Decât seara asta, când tu ai stat acasă!
Nici o stea nu a mai luminat aşa,
Ca noaptea aceasta de îngeri grea.

Eu m-am uitat în sus şi n-am văzut stele,
Cu atât mai puţin scările spre ele,
Ba şi cerul mi s-a părut posac,
De parcă şi-ar ţine zăpezi în hamac.


-Uite, acolo, Dumnezeu pictează icoane pe sticlă,
Înmoaie stelele într-un cer plin de har şi de frică!
Simţeam în aer miros de mir şi gust de tămâie,
Ce peren îmi stăteau în gât, ca pumnul de cuie.

Îngerii se învârteau pe lângă Creator,
Agili, sprinteni, de ajutor şi uşor,
Aveau bidoane de culori imateriale,
Neştiute, dar clare, solare, imperiale.

Identităţile lor se descopereau fericirii
Cui avea puterea să-i privească în slavă,
Iar cine putea privi tabloul de lavă,
Rămânea emigrat în imperiul iubirii.

Aşa ne trecea seara, scurgându-se-n meri,
Munţi fabuloşi încremeneau în tăceri,
De izvoare, de păsări, de magicii peşti,
Eterităţi strălucinde în ferestre cereşti.

Dumnezeu se apleca atunci şi colora un Ocean,
Timpul fierbea zgomotos de frumuseţe avan,
Ieşeau virtuţile  ascunse ale sfinţilor la iveală
Şi spinii din trupuri se smulgeau spre afară.

Înfricoşată era zarea şi firea tăcea,
Început sau sfârşit nu se desluşea,
În apusul dumnezeiesc un singur copac,
Răsărea plin de îngeri, virtuos şi sărac.

Niciun comentariu:

Spre marele Nord. Întâlnirea cu Moş Crăciun în alt anotimp.

         - Pe marele vultur care a pârjolit pădurea, vuind cuvintele în gura vajnicului Väinämöinen, faurul veşnic, ce povesteşte des...