Women, eternal novelty

Women, eternal novelty,

Silences crushed only by their lip,

With caresses many times stolen

And with the smile - weapon, but longing too.

Woman loving once and a half

Either flowers, jewelers, stars or sparks,

She makes from life share for share,

And strong men grow up over her steps.

Women always dissatisfied,

Always wanting more and more desire,

Ark soil among mourning rains,

Crystal echoes over the volcano.

Women in the nest bringing the  pray of salt,

With a kiss to their beloved offspring,

As beautiful as unspoken books,

With vivid spirit, always tireless.

Women – odors, women – ethereal,

Inviting women like the new age,

That glow like pearly endlessness,

Apocryphal oceans into an echo.

Epic women, story pages,

Of Penelopes in quixotic odyssey,

They stay in soul eternal wives

Or like under Troy, not in the least too virgin.

Women – martyr, the woman good mother,

Women -  moment, forgotten in times like honey,

Fleshy women, flower under moon,

Loving through abyssal rainbows the trespassing.

The paradise woman, like the warm rain,

Perpetual and tender regenesis,

Ingot women, the muse - woman, hooks women,

We love them all, when the fall doesn’t weep us.

And the spring in long and dull lyrics,

Prolix, with lotus flowers and with gold,

We put the “ Woman “ name in treasure

And recognize you are eternal! traducere de Monica Muscalu

Despre tăcere...

Scriu la lumina aceleași luni, care martor mi-a fost adeseori,
Iubirea nu-i o veșnică întâmplare, nici venin, nici miere de la ursitori,
Iubirea-i viata, iar viata este ca puhoiul râului umflat de primăveri,
Când dintr-un pârâiaș se face fluviu, nu-i mai ajung nici albii, repere sau poveri,
In cale nu poate sta atunci nimic iubirii, nici scoală, nici morală, nici părinti,
Te împinge spre genune sau greșeală, de ești de neam sărac sau chiar din prinți,
Te umple de visare și de forță, de amplitudini cum n-ai mai avut,
De am putea iubi întotdeauna , lumea ar fi un rai ca la-nceput,
Dar luna asta, martor lumii este și știe ea mai multe negreșit,
Chiar dacă oamenii din lună asculta bine ce n-au povestit,
Iubirea are gust de grâul copt, de macii cei fragili se înfioară,
Iar pe obrazul lumii luna plânge cu roze împletite de-o fecioara,
Pasul tău prea hotărât prin viata, devine ezitant și prihănit,
O știu toți oamenii ce nu doar în tinerețe cu sufletul și trupul au iubit,
Iubirea aceea transformata-n sete, ce te ucide oricât ai bea,
Ne seacă lacrimile în nopți terestre pe lângă visul ce nu poate sta.
I-un vis iubirea, ce nu se uită-n zori, oricât de tardiv sau de leneș te-ai trezi,
Miroase a piersici și a flori de măr, a iarbă crudă tăiată-n zori de zi,
Iubirea aceasta , nu aceea maternă, paternă, filială sau de soi,
A împins corăbiile descoperirii prin valuri 'nalte, către lumile noi,
Din ea s-au tras atâtea tragedii, atâtea neînțelegeri și omoruri,
Încât în mine criminali in serii ucid cu sârg atâtea alte doruri,
Ce ar putea războaie  a porni...

Pe țărm cu oameni...

Să tragem linie și să adunăm
Un orizont cu un cer,
Un țărm cu o mare,
Apoi să dăm sumei puterea
De a ne răsfăța cu dragostea ei,
E sigur că, dacă am împlini-o la pătrat,
Am avea mai multe valuri azalee,
Mai multe scoici delicate,
Mai multe ecouri ale mării în perle,
Mai puține lacrimi și mai multe castele.
Dar pentru asta trebuie să tragem linie
și să scădem toată ura, invidia și pizma,
Care adesea strică pașii înainte ai omenirii...