marți, februarie 16, 2010

Am fost la nasi de 13 februarie

Am fost la nasi de 13 februarie, ziua Lasatului de Sec, un obicei atat de vechi al pamantului romanesc, incat habar nu  am ce a fost mai intai. Lasata Secului, bataia halvitei, focurile sau bucuria simpla si perfecta a reintalnirii?
Am fost cu bucurie la ei, nu din obicei, nici macar stiind cum se face, ci mai mult pentru ca asa ne amintim ca faceau si ai nostri. Poate ca imbatranim si ne simtim datori sa lasam ceva patrunzator in sufletele copiilor nostri, ceva ce nu se uita, ca obiceiul acestei intalniri.
"Indiferent de vicisitudinile care s-au abatut de-a lungul  secolelor asupra neamului romanesc, inaintasii nostri au gasit totdeauna timpul si dispozitia necesara pentru a marca evenimentele fundamentale ce apareau si apar in viata fiecarei familii: nasterea, casatoria si moartea. S-au creat chiar adevarate cutume sau ritualuri ce s-au transmis din generate in generatie, imbracand, peste ani, haina obiceiurilor familiale, ce se regasesc azi in satele dunarene, nealterate, in fondul lor principal, suferind insa, inevitabil, influentele modernismului. Sarbatorile de Lasatul Secului declansau ciclul de manifestari traditionale care marcau, pe de o parte, sfarsitul caslegiului si inceputul postului mare pentru Sf. Pasti, iar de alta, pregatirea oamenilor pentru inceperea muncilor de primavara. In ordinea in care se petrec, in ziua si noaptea de Lasatul secului, precum si a doua zi dimineata, in satele judetului  intalnim urmatoarele obiceiuri: Spalatul vaselor, Iertaciunea, Urlalia, Cucii, Jujaul, Descantatul pomilor.
Spalatul vaselor este un obicei intalnit in aproape toate satele judetului. In preziua lasatului de sec, femeile spalau vasele folosite peste an, punandu-le la pastrare, pe perioada postului mare de Pasti, inlocuindu-le cu alte vase. Dupa trecerea postului, vasele erau reintroduse in uz. Cei care nu dispuneau de mijloace pentru a cumpara vase noi, le spalau pe cele vechi cu vrece de sapun pentru a inlatura orice urma " de dulce", intrucat se considera un mare pacat a nu respecta cu strictete postul de Pasti. 
Iertaciunea. In seara de Lasatul secului, are loc un adevarat pelerinaj in cadrul caruia finii vin la nasi, copiii casatoriti la parinti, nepotii la unchi si matusi, cerandu-se "iertaciune" pentru eventualele neintelegeri ivite pe parcursul anului. Cei care vin aduc daruri si sunt invitati in casa unde li se pune masa. Se incing discutii si vechile suparari sunt uitate, pentru ca se considera ca nu este bine sa intri in Postul Pastelui dusmanindu-te cu cineva. Bataia Alvitei. Este un alt obicei de Lăsata Secului, de fapt o ceremonie practicată în sudul ţării. Este tot un prilej de mare veselie colectivă, o petrecere tinerească organizată mai ales de către adolescenţi. Alviţa legată cu o sfoară, este plimbată prin faţa tinerilor care organizaţi pe echipe de câte doi, cu mâinile legate la spate, încearcă s-o prindă cu gura, lucru extrem de dificil, cel mai ades reuşind doar să se murdărească pe faţă şi pe haine. Dar ce contează? Vă puteţi imagina ce prilej de veselie, de glume, de bucurie intensă ?– toate cu un preţ atât de infim. De fapt, dacă stăm să ne gândim bine, orice moment în care oamenii se adună împreună să celebreze o datină, o tradiţie, o sărbătoare a familiei, orice trăire intensă datorată faptului că te simţi inclus într-un angrenaj afectiv, este o exacerbare a timpului, care capătă parcă alte dimensiuni. Sau poate mă înşel?"
La bunicii mei, dar de fapt pe aproape tot malul acesta al Dunarii se poarta ca in noaptea de Lasata Secului, oamenii mari sa se intalneasca asa intre vecini, la porti sau in case, tinerii mai ales afara, unde fac focuri si se distreaza in fel si chip. Imi amintesc focurile din copilaria mea de la porti, cand fiecare familie iesea afara  cu ce avea mai bun si sarbatorea impreuna cu vecinii, unii mai harnici la supt aduceau ultima galeata de vin de prin butoaie in uralele alorlati, dar si incarcati cu platouri de felii de cozonac si alte prajituri facute in casa. Mirosea a iarna care se duce!
Noi sigur ca nu am facut ce vedeam pe atunci. Cred ca daca faceam focul in fata portii ori ne salta politia, ca pe piromani ori ne dadea pe la toate stirile nationale de ora 17.00. Dar spiritul frumos al intalnirii, al reintalnirii cu prilejul acestei sarbatori religioase, l-am simtit cu totii si ni l-am facut cunoscut. Stiu ca multi romani fac acest lucru si ma gandesc sincer ca aici este de fapt fibra si speranta noastra, in noi insine si in fiinta noastra, mai mult decat in toate apucaturile moderne, fiindca , daca fiul meu va continua si el sa aiba prieteni pe care sa ii cinsteasca din toata inima, sincer, inseamna ca modelul de solidaritate in bine merge mai departe, asa, ca in jocul batautului alvitei!

3 comentarii:

EB spunea...

Păi, 13 februarie nu a fost sâmbată? La noi, tot in sud, Lăsata secului (de brânză), cu toate obiceiurile amintite, este duminica. În rest mi se pare OK. Mi-aduc aminte si eu cu mare bucurie de copilărie, când tataia cumpăra alviţă şi ne punea să mâncăm cu gura, fără să ne ajutăm de mâini. Era atât de frumoasă această sărbătoare! În acea zi ne duceam la naşi cu lămâi, portocale şi şampanie. Ne adunam cu toţii (noi 5, tataie , mamaie, unchi, matusi, verisori, si alte rubedenii, cam vreo 20 pe putin, cine le mai putea ţine numărul...familie mare) şi ne împăcam, uitând parcă, toate relele ce ne-au subţiat inimile, spre a intra în postul Paştelui cu sufletul curat. Curăţenia sufletească, uneori, îţi dă mai multă satisfacţie decât orice altceva; o curăţenie - esenţă a purităţii gândului, a binelui, a respingerii răutăţilor şi urii.

ionelmuscalu spunea...

Pai noi nu ne-am dus sa ne intoarcem, ne-am dus sa ramanem. Asa ca pe 13 ne-am dus, pe 14 ne-am intors, dar seara...

EB spunea...

Măi, măi, Domnia voastra are la toate răspuns......