joi, mai 15, 2014

Vas cu mere


Sunt prizonierul mărului din trup,
Ma arde coaja lui atât de roaşă,
Mă întristează şi vreau să te pup,
Tu coastă, tu, care îmi eşti şi moaşă!

Sunt prizonierul frunzei şi al ruşinii,
M-ascund în taifun de ochi turbat,
Cu tine-n braţe, ca să-ţi încerc crinii,
În suflet sfânt, brocat şi parfumat.

Sunt stivuit în fapte de ocară,
Biblioteci de stări cu scări şi cu registre,
De flăcări colorate-n zei spre seară,
Am inventat, ca să m-ascund, Magistre!

Sunt ca o sticlă de ţuică pe o pară,
Păstrând tăria şi-nvelind puterea,
Atâta dragoste vibrează visul iară,
C-aş mai muşca de atâtea ori căderea.

Cu pulberi tandre, pecete de iarbă,
Mi-ai pus în muncă şi în legământ,
Să ard din mere tălmăciri de soartă,
Mohor culcat în amfore de lut.

Eu, trup de somn, pământul ars cu moartea,
Sunt lutul din cuptor, cât aş putea visa,
C-apoi, desăvârşirea ne sorcovea cu arta,
De-a colinda, de-a râde, de-a urla.

Mă întorc în măr, ca viermele în păcat,
Sunt iar copil desăvârşit  în rai  şi sper,
Bucata aceea încă să nu fi muşcat,
Prin coaste îmi curg şi chiciură şi ger.

miercuri, mai 07, 2014

Cu speranța prin viata călcînd

Viata noastră are doar un singur sens,
Indiferent unde ești în acest demers,
Nu contează nici  pe ce drum vei merge,
Pe cer sau pe mare, orice ai alege,
Peste mari și tari de ai  înțelege,
Tu ramai în sine un micro-univers,
Laturis, în rost sau doar într-un vers,
Care își face legea și rămîne în timp
Chiar cu trupul frant, chiar fara de nimb,
In sofisticata și fascinanta rutina,
Om în lumea asta plina de ruina,
Plina de iubire, fără sens în iureș,
Cum tu nu ai fost plictisitor sau gureș,
Ca atîția alții care cer răbdare,
Însa prin istorii de ai sa privești,
Oamenii respira lupta și iertare,
Trecînd frontiere, fără sa se oprească,
Lucrînd pentru nou, fără sa obosească, 
Nu doar prin cuvinte și speranțe multe,
Ci prin fapte ce alții stau sa le asculte,
Profesioniștii n-au multa răbdare,
La cata inspirație, mai multa sudoare,
Sigur, sunt legende, oameni predispuși
La a-și închina viata nici măcar lor înșiși,
Cavaleri științei, nu-s doar cei aleși,
Însa cei aleși sunt cei care știu
Ca a învinge, înseamnă ca ești viu,
Fiindcă în căutare nu e un blestem,
Ci e afirmarea lui a fi peren,
Unica putere de a-ți învinge viata,
E sa treci prin moarte, neuitînd speranța,
Ca ce lași în urma nu se sparge-n vreme,
Ci te depășește, doar ca sa te cheme...
Cu speranța prin viata călcînd



 

sâmbătă, mai 03, 2014

Alunec pe inima ta


Alunec pe inima ta ca pe o coajă de banană,
Fac dansul acela ciudat să pară o înfăţişare
La primărie, gata de schimbat verighete
Şi-ţi întind sufletul până la fix,
Aşa cum tu, inventatoare de suspine crepusculare,
Mă laşi alp nins de flăcările crepusculare ale lui mai,
Mai stai, mai vino, mai respiră!
Hai, respiră! Un-doi, un-doi, respiri!
Aşa ca să-ţi plăsmuieşti propria patetică, istovitoare cădere?
Să nu ceri obiecte, umbrele de soare, concedii sau bere!
Mai bine, iar mai, scheletul inimii
Să-l laşi să nască prunci dogoritori de păsări,
Pe care eu îi voi învăţa să alunece pe inima ta,
Uite aşa!