Zbor către Selena

               

   Tu aveai profilul unei păsări cu cioc,

                   Coborând din pantofii tăi păsăreşti de fecioară,

                   Pentru care plătisem o scară

                   De rude rotunde, mese-ntinse, noroc.

                   Coborai din pantofi, cum coboară moartea din coasă,

                   Profesional, implacabilă, dar un pic somnoroasă,

                   Mă trăgeai de o parte şi-mi şopteai ce doreai,

                   Eram pui din femeie de sub stea şi aşteptai.

                   Sclipitoare, frumoasă, ca o piatră de marmură şlefuită de timp,

                   Lăsând lumii fantasme şi dorinţe ce mint,

                   Pluteai în condurii tăi verzi, din iarbă de baltă,

                   Între cer, Mediterană şi viaţa înaltă.

                   Erai dans şi scânteie, ochi de apă şi cer,

                   Eu eram lut aprins modelat de-un destin efemer,

                   Azi păream o ulcică de apă, mâine vas ca din Creta,

                   Plin de vinuri tari şi impulsuri secrete.

                   Tu-mi ştiai şi secretul şi-mi ştiai şi destinul,

                   În pantofi păsăreşti îndoiai inima cu pelinul,

                   Mai la vale de noi, alăpta o cometă

                   O altă fecioară din aceeaşi familie secretă.

                   Cu tic-tac de răcoare peste broboanele frunţii,

                   Coborai implacabilă ca izvorul ce mângâie munţii,

                   Susurând şi grăbindu-l în vale să curgă,

                   Cum coboară moartea din coasă, dezlegând câte-o fundă.

                   Tu aveai profilul unei păsări cu cioc,

                   Ce-mi serveşte ficatul după gust şi noroc,

                   Eu zburam în condurii tăi fermecaţi

                   Între sori şi-ntuneric peste munţii Carpati.

Fluturi ucigasi

Trupurile noastre nu mai stau sub vâsc,
Chiar dacă afară ninge mult, etern,
Trecătoare vremi, ce comportă risc,
M-au scos din sărut, într-un prezent tern.

Soarta crudă împarte după socoteală,
Timpul hrăpăreţ, după cum vrea ea,
Dacă-i şterpeleşti glorie banală,
Te va vinde-n piaţă şi un golan te-o bea.

Draga mea iubită, vis de zei sub soare,
Trec caleşti de fum, ronţăind zăbale,
Câinii urlă a foame şi a jigodism
În oraşul în care noi dormeam sub vâsc.

Nestemate-n aer se rotesc în roiuri,
Albe, translucide, căzând pe copaci,
Florile firave se transformă-n sloiuri,
Fructe presupuse cad din cozonaci.

Mai respir o undă-n frumuseţea rece,
Ce cuprinde firea şi omoară rodul,
Om cinstit, cu patemi, simt cum viaţa trece,
Chiar dacă-n revoltă îşi ucide plodul!

ARTIST FLUIERAT

Maşina mea de scris - temniţă de artist, dar şi parc,
Ambiguitate de număr refuzat
La marginea programată a meşteşugului,
Chiar dinţii ei de fildeş pe carii de fier
Rânjesc a ispită, slim,
Maşina mea de scris
A ostenit ca floarea ruşinii la
Marginea drumurilor, mereu pricăjită.
Zeiţa nopţii mele contrariată de dor,
Au trecut zeci de  ani de tobe şi
Nevoi învârtite la butonieră,
De democratice strigări,
Descheierea bestiarului poetic
În răspuns aristocratic de stil,
Prelungire pe pagina albă
A fantomelor neînţeleselor talgere,
Blesteme de răni ale unghiilor
Clipocind destrăbălat în ochiul geniului,
Libertate de desuspendare sudică.
Eu, omul din sud,
Nu ma înclin niciodată în fata unui prost,
Inocent şi curat mă închin în fata lui Dumnezeu,
Maşina mea de scris live,
Temniţă de artist pictural fluierat.

Andrei si Parintele Gherontie Puiu de la Manastirea Caraiman

Ispăşind cu ei trecutul...

Planurile mele pentru Sfârşitul Lumii
erau aproape gata,
Simţeam cum mi se dezintegra Calea Lactee,
deși știam de la o țigancă femeie
Că nu asa se va întâmpla ,
Ci vântul va trece prin hacienda mea,
Oprindu-se în gardul de uluci.
De aceea fac mereu bulbuci,
Că ăia de mi-l fură, nu știu
că aleargă spre pieire candriu,
De parcă din lipsă de educaţie,
ar urmări un altfel de decoraţie!
La revedere lapte şi miere,
Nici corn şi nici măcar o mângâiere!
Aşa că eu îl pun mereu la loc,
Fi-mi-ar îngerul străjer -
Poloboc!
Habar nu aveţi  ce gândiţi,
La stânga tăceţi,
La dreapta arvuniţi,
Aşa că aveţi grijă la gard,
Aici sunt cei care nu ard,
Dar mai jos sunt cei ce aşteaptă
 Să urce şi ei cu o treaptă,
Aşa că, dacă tot o să daţi
Dureri de cap celor din Munţii Carpaţi,
Nu vă lăsaţi impresionaţi
De Traistă Goală,
Fiindcă el încearcă mereu să vi se bage în oală!
Chiar dacă noi avem cereale naturale,
Iar ei ne dau din alea cu zahăr pe oloi,
Nu vă lăsaţi amăgiţi de popularii strigoi,
Sunt acum -alandala- la modă,
Scârțâi-rar în Iad ca în sobă,
Că de mult ce ne-au mai strâmtorat,
Acum ne odihnim pe aromitul rahat,
Nu de zahăr, nici de pierdere de dulceaţă,
Ci de împuțită aromă de greaţă,
Pe ei nu îi doare nici în Cotul Donului de noi,
La malul existenței fantazează codoi,
Reciprocă a coloanei fără gaze şi fără incendii,
Bazându-se pe dorinţele prolixe şi  smedii,
Dar apoi, cu siguranță  vor întreba
Unde le este aerul , premisele şi domnia sa!
Veninul meu se va ascuţi greu,
Însă nu voi sta blând ca un zeu,
Ci voi impregna dimineți cu unii în apus,
Fiindcă ştiu, cunosc şi am încă de spus!
Aşa că, dacă peștii pasc prin pășunile terestre,
Îi invit să se întoarcă la neveste,
Iar dacă tablourile fecioarelor răstignesc brazi în apus,
Îi invit să măsoare întunericul încă nesupus!

În murmur de brume pe ferigi roșcate,
Las clocot de zăpezi blonde brodate,
Să scrie cu ferigi brune tăceri,
Fiindcă din cer
Mai curg mângâieri!

N-au înnebunit, dar urmează să înnebunească în curând

SALCÂMII

Au înnebunit salcâmii
De atâta primăvară,
Umbla despuiați prin ceruri
Cu tot sufletu-n afara.

Si l-au scos de dimineață
Alb si încărcat de roua,
Cu miresme tari de ceruri,
Smulse dintr-o taina noua.

Au înnebunit salcâmii
Si cu boala lor odată,
S-a-ntâmplat ceva, îmi pare,
Si cu lumea asta toată.

Parca s-a făcut mai clara,
Parca s-a făcut mai buna,
Parca dragostea întreagă
Vrea pe note sa si-o pună.

Păsările aiurite
Își scot sufletul din ele,
Alungat de doruri multe
Călătoare printre stele

S-a-mbătat pădurea verde,
Nu mai pare atât de calmă,
Tine luna lunguiață,
Ca pe-o inima in palma.

Nu-mi vezi sufletul cum iese
In haotice cuvinte?
Au înnebunit salcâmii
Si tu vrei sa fiu cuminte?

Versuri : ARHIP CIBOTARU
Din volumul «Pe urmele dorului» , Editura «Literatura artistica» , 1980

Coloane îngeresc infinite

Mă joc acum cu paharele de ceai,
Am toane-n verb şi îngeri în alai,
Care mă învaţă oboseala lumii drepte,
Făcute tot mereu să aştepte.

El fierbe paharul doar cu o culoare,
Eu pene aş vrea din a lui  înserare,
Dar ceaiul acesta are un gust de caramel,
Care te face să  gândeşti că vrei cam altfel.

Frumos e apusul, răsăritul superb,
Epopei la un ceai se scriau cam imberb,
Când timpul creştea istoric mai trist,
Când se expanda prin Vămi fantezist.

Un înger bea apă-n culori de adevăr,
Paharul cu ceai era ca un măr,
Adam eram eu, adâncit în sărut,
Se făcea dimineaţă şi-n rai aş fi vrut.

Aruncat în concret, mă privea ca pe-o broască,
Din aceea de verde, cu lămpaş, fără cască,
Iar norocul meu venea din paharul de ceai,
Fiindcă îngerul ridica infinite coloane de n-ai.

Nevăzute în nouri, plângând de păcate,
Răsărind din trecuturi de sfinţi sărutate,
În care deşerturi şi peşteri atee,
Transformau în sfinte oricare femeie...

Graţia

Aici, la noi, Dumnezeu ne lasă să ne facem de cap,
Ne lasă să ne îngropăm în manele şi-n bere,
Ne lasă să ne ascundem în peşterile prostului gust.
Aici, la noi, Dumnezeu ne dă lumină din spaime,
Ne depăşeşte uşor de parcă ne-ar deparazita,
Ne lasă să simţim mai curat pe de-a-ncetul.

Aici, la noi, Dumnezeu ne răsuceşte ca pe nişte frunze,
Ne învârte în ţigara lui de tămâie şi smirnă,
Ne înghesuie lăturiş în rost, uitându-se în ochii noştri.
Câteodată, noi-frunze, noi-păsări, noi-petale,
Simţim în preajmă că Dumnezeu ne pune la masă
Şi-atunci ne dăm cu capul de praguri de sus.
Indiferent de rasa noastră, aici, la noi, spaimă nu e,
Dumnezeu ridicat din împietrirea privirilor noastre
Ne zâmbeşte scuturând frimiturile din barbă.

Doar presiunea străzii şi stresul din capul nostru
Ne împiedică să vorbim cu el. Altfel
Graţia aceasta ne-ar fi cuprins şi pe noi.

Quarci şi gluoni

Azi n-am să divaghez pe nici o temă,

Cu toţii ştim că-n lume sunt omizi,

Poveşti din frunze, simboluri de stemă

Şi-o stea de lut din ciob de cărămizi.

 

Aceeaşi lume, doar repovestită,

Schimbând regina din dicţionar,

Cu roata, spada, funia, ursita

Ce o transformă-n sfântă-n calendar.

 

O lume languroasă prinsă-n aventură,

Atât din carne, tot zvârlind păcate,

Pe care în orice formă o pui, e tot tortură

A enigmaticei lipsiri de libertate.

 

Fandăm cuvinte, ne uimim  cu scheme,

Ne îmbolnăvim vorbind de sănătate,

Ne sărăcim prezentul prin dileme,

La care dau bogaţii răspunsuri reşapate.

 

Un cântec, un pahar, un sân, o crupă,

Un cal, o vânătoare, o mare, o nălucă,

Un teatru absurd, război cosmicizat,

Când adevărul simplu e E=mc².

 

Aceasta poezie nu se va repovesti deât cu aprobarea mea, acelaşi lucru este valabil şi pentru reproduceri de-a-ntregul sau în fragmente.

ZMEUL COPILĂRIEI

Povestea zmeului meu cu litere mari scrisă

Nu o repovesteşte nimeni,

Nici măcar cei ce m-au ajutat să-l ridic,

Câte litere, ce mai minune de poveste,

Cum l-am dus până peste vedea cea nisipoasă,
Peste cireşi şi peste viile cu struguri mari,
Deasupra măgarilor şi chiar lângă îngeri,
Zmeul meu cu hârtie pe care scrisesem povestea

Copilului şi a minunatei lui aventuri,
Zbura lângă nori, ca lumea să afle,
Despre miraculoasă lume de ape şi păduri,
Copaci magici şi păsări măiastre,
Însufleţite de epopeea trecerii mele cu litere
De-o şchioapă.
Dar a venit apa şi 1-a luat,
Înaintea vântului, cu crapii cei mari,
Cu spinări oglindă înghiţind alfabetul
Naraţiunii mele cu coada tăiată.
Iar Făt-frumos tot uita să vină,
Lăsând locul prietenilor.

INVITAŢIE

Să nu ne pierdem vremea cu fleacuri,
Vând arme automate, blindate şi tancuri,
Dau armatele lumii pe nimic –
O referinţă bună într-un plic
Şi e gata tranzacţia.
Mai ştii de la mine, icoană de fată,
Că unduirile intermediare ale tale
Dau ordine în haosul din lumea toată,
Iar caligrafia sânilor şi formelor tale
Dezvăluie oglinzilor lumini orbitoare.
De asemenea, în timp şi în spaţiu,
Duc nonsensurile la lirism frecvent,
Încerc să găsesc îngerul omniprezent,
Să-l ating pe teme de Horaţiu,
Ca prin vers să fiu omnipotent.
Atacat de nemulţumiri vând avioane cu satiri,
Tonice submarine ce cântă afon
Şi vorbe grave şi groase pe o placă de gramofon
Afacerile-mi merg, să nu te miri,
Lumea e nebună şi scoasă din firi.
Vinul roşu îl ţin în cizme de păsări binefecătoare
Să-l beau la banchetul din salonul cel mare
La care, să nu pierdem vremea, eşti invitată,
Elastică felină din Asia depărtată în
languroasă rochie de îngeri inventă.