Ispăşind cu ei trecutul...

Planurile mele pentru Sfârşitul Lumii
erau aproape gata,
Simţeam cum mi se dezintegra Calea Lactee,
deși știam de la o țigancă femeie
Că nu asa se va întâmpla ,
Ci vântul va trece prin hacienda mea,
Oprindu-se în gardul de uluci.
De aceea fac unii mereu bulbuci,
Că ăia de mi-l fură, nu știu
că aleargă spre pieire candriu,
De parcă din lipsă de educaţie,
ar urmări un altfel de decoraţie!
La revedere lapte şi miere,
Nici corn şi nici măcar o mângâiere!
Aşa că eu îl pun mereu la loc,
Fi-mi-ar îngerul străjer -
Poloboc!
Habar nu aveţi  ce gândiţi,
La stânga tăceţi,
La dreapta arvuniţi,
Aşa că aveţi grijă la gard,
Aici sunt cei care nu ard,
Dar mai jos sunt cei ce aşteaptă
 Să urce şi ei cu o treaptă,
Aşa că, dacă tot o să daţi
Dureri de cap celor din Munţii Carpaţi,
Nu vă lăsaţi impresionaţi
De Traistă Goală,
Fiindcă el încearcă mereu să vi se bage în oală!
Chiar dacă noi avem cereale naturale,
Iar ei ne dau din alea cu zahăr pe oloi,
Nu vă lăsaţi amăgiţi de popularii strigoi,
Sunt acum -alandala- la modă,
Scârțâi-rar în Iad ca în sobă,
Că de mult ce ne-au mai strâmtorat,
Acum ne odihnim pe aromitul rahat,
Nu de zahăr, nici de pierdere de dulceaţă,
Ci de împuțită aromă de greaţă,
Pe ei nu îi doare nici în Cotul Donului de noi,
La malul existenței fantazează codoi,
Reciprocă a coloanei fără gaze şi fără incendii,
Bazându-se pe dorinţele prolixe şi  smedii,
Dar apoi, cu siguranță  vor întreba
Unde le este aerul , premisele şi domnia sa!
Veninul meu se va ascuţi greu,
Însă nu voi sta blând ca un zeu,
Ci voi impregna dimineți cu unii în apus,
Fiindcă ştiu, cunosc şi am încă de spus!
Aşa că, dacă peștii pasc prin pășunile terestre,
Îi invit să se întoarcă la neveste,
Iar dacă tablourile fecioarelor răstignesc brazi în apus,
Îi invit să măsoare întunericul încă nesupus!

În murmur de brume pe ferigi roșcate,
Las clocot de zăpezi blonde brodate,
Să scrie cu ferigi brune tăceri,
Fiindcă din cer
Mai curg mângâieri!