Cu flori de mar si corcoduș pe case,
Pe străzi se lasă albul de mister,
Incendiind privirile abstrase.
E atâta alb în aer și-n retină,
Că nu mai crezi că e posibil răul,
Dar oamenii trec prin a lor rutină,
Nemaivăzând nimic, aşa ca boul.
Şi cad din stele albe acum şi ele
Gânduri de dor și dragoste curată,
Fiindcă în primăverile acestea eterne,
Se lasă peste oameni lumea toată.
O simt pe umeri și în suflet am suit,
Pe tălpi și-n braţe o duc tot înainte,
Dar oamenii pentru care as fi murit,
M-au omorât demult în a lor minte.
E jar de alb acuma peste case,
Mă uit la florile astea deschise,
Aerul e pur si inima mi-e caldă,
De Dumnezeu lumea nu e uitată!
Mai sper, gândindu-ma la viitor,
Deși e clar, ne e prezentul sumbru,
Aş defila sub nori de flori de dor,
Dar n-am cu cine și nu mai sunt mândru!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu