Căci marinarul cu un singur ochi şi patru braţe
Se chinuia cu al şaselea braţ, ce îi ieşea din al cincilea
Şi găsea cu greu cârma, ba chiar şi portavocea,
Devreme ce caracatiţimea sa nu era obişnuită cu aşa ceva,
Iar fluturele popândău de lângă radar
Se ardea odată pe zi măcar
La flacăra incandescentă a becului,
Răspândind un miros de aripi arse,
Care se lăsa jegos peste case,
Încât oamenii de la ţărm
Voiau fiecare câte un ponton,
Pe care să evadaze
Sau să înveţe singuri să navigheze,
Numai femeia tânără cu piele de pluş
Îşi fâlfâia pielea de bebeluş
Şi îşi zgâria blugii cu unghiile,
Ca să le întărească şi să le ascută,
Fiindcă aşa corăbii nu se suportă ca absolută
Povară,
Mai ales că urma să apară
Un uragan pentru fiecare căpitan,
Iar ţara ar fi fost înecată, potopită de-a încetul,
Ca să lase să rodească focile, balenele şi sextetul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu