M-am trezit dintr-un vis zgomotos,
Aşezat cu faţa în soare,
Acolo unde stelele nu au culoare
Şi unde dimineţile înfloresc frumos.
Râdea toamna în mine, smintind din coate,
Mi se întindeau fructe de-atâta bunătate,
Cu ducă de dor, de fecioare şi de seamă,
Prin suflet vinuri, mânji să-mi cearnă.
Mă zugrăvea beleaua ca pe-o oaie căzută din prinţ,
Semeaţa uimire tulburând de-a berbeleacul,
Cu buze de rodii, cearcăne de nisip ameninţi,
Când din istorii, fântâni şi-ating veacul.
Şi atunci dau răgaz tainelor cu sensuri,
Să-mi izbească faţa întru noi demersuri,
Ce să-mi logodească umerii de stele,
Cu rostogolirea lumii întregi în ele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu