sâmbătă, aprilie 12, 2014

Ca întotdeauna...

Uneori nicio bucurie nu durează, 
Alteori nicio nefericire nu ține,
Uneori boabe de mazăre albă îmi curg din ochi,
Alteori furnicile se plimbă în paharul de cristal,
Niciodată modestia nu e la fel cu celelalte,
Niciodată o dragoste nu seamănă cu altele,
De cele mai multe ori sfaturile sunt date de neinspirați,
Totdeauna viata are un inevitabil sfârșit,
Totdeauna ne credem nemuritori,
Iar coșul meu de răchită făcut de mâna bunicului
A înverzit în primăvara aceasta, nu de la mucegai,
Ci de la frunzele noi, pe care am fost nevoit
Să le iau de la zero, dincolo de biblioteci sau ghilotine,
Să le pun în pământ,
Acum pământul acela este sfânt, iar mâțișorii lui,
Neimaginativi, ci galben-verzui atrag albine,
Simplitatea aceasta a lui Dumnezeu,
Căci cine ar putea da simplitatea asta atât de pură
In atât de complexitatea ei briliantă?
Lasă cărări prin sălile de bal ale prinților,
Făcând s
ă   inflorească flori de alabastru,
In același timp în care unii strigă, rămas bun, stelelor,
prietenul meu, poetul, trage de clopot când săvârșește un poem!





Un comentariu:

magda spunea...

Αγαπητέ μου φίλε
Εύχομαι ολόψυχα σε σένα και στην οικογένεια σου ένα ευλογημένο και χαρούμενο Πάσχα!
Πολλούς χαιρετισμούς