Lumina ochilor mei,
Pe care o iubesc asemeni florilor, zborului păsărilor,
Curcubeului, zilei de mîine și
Nici despre realitatea din ochii tai,
Caci în ei, deși nu vad infinitul,
Vad a lumii fata, lipsita de sens uneori,
Încît, dacă ochii tai nu ar fi fost frumoși,
Plini de sens și umbriți de romantica așteptare
A realității exacte, eu tot i-as fi iubit,
Fericit sa caut în ei sufletul tău oglindit,
Dar asa, Dumnezeu a făcut lucrurile mai simple,
Bucurîndu-mă dintru început cu excesul tău de frumusețe,
Pe care tu o pui în tot ce atingi,
Asa amintirea ta va fi una a frumoaselor poeme viitoare,
Pe care alții mai talentați le vor scrie despre vlăstare,
Neuitînd niciodată aceasta floare visătoare,
Care înseamnă ceva: fericirea mea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu