duminică, iunie 14, 2015

Giurgiuvean şi Poet in vreme de ploaie: Inimi desenate pe ferestre aburite

Giurgiuvean şi Poet in vreme de ploaie: Inimi desenate pe ferestre aburite: CCând ploaia ropoteşte pe acoperiş,

Atât de vie, limpede, pieziş,

Eu mi-amintesc acea zăpadă

Din primăvara cu paradă.



A fi şi a nu fi în preafiinţa apei,

Ce-mi curge-n trup, secundele-mi secându-mi,

Tu-mi laşi în inimă orânduiala clipei,

Iar eu mă scurg pe jgheaburile firii, ascultându-i.



O parte din tine se prelinge în apă

Şi apa aceea în mine tot sapă,

Lăsând deoparte fire, suflet şi zei,

Tu eşti înflorirea în vremea ruinei.



Căci dragostea noastră sub timp şi sub apă,

E viaţă de oameni ce aşteptarea o crapă

Cu umanitatea penei din inima ce ne hrăneşte

Pe toţi cu nădejdea pârului ce năvalnic creşte.



E vreme de ploaie cu încrâncenări şi cu spaime,

Să tacă zăpezile de azur a promisiunilor goale,

Ce maluri de cald au zidit râu des peste grâne,

Păstrând tăcerea speranţei dureroase de mâine..

Niciun comentariu:

De ai putea

Să ții cu tine sufletul aproape, Să-l bucuri cu pădure și cu ape, Cu flori să îl dezmierzi în orice vis Și-n inimă să-ți faci un paradis....