Pe aici, salcâmul creşte, până când Doamne fereşte!

Frunţile noastre sfărmate de râuri,
Uneori se conjugă străfund  de albastru,
Pe aici mai cresc flori de eresuri,
Pe aici se împuţinează mirările grâuri,
Trec, posedând, aleanuri şi temeri,
Dureri incognito şi vremuri mişto,
Dărâmă încordarea chitării cu lacrimi,
Iar ochelarii ne par încotro,
Sunt liber de ani, sunt liber de patemi,
Deodată întrebarea are răspuns,
Volute de cranii, o lavă de patemi,
Îmi spune un fulger orbit de-un surâs,
Nu ninge speranţa, nu ninge nici gândul,
Păduri ascuţite îmi apasă în timpan,
Mortale rupturi, ghioghârţ, infinituri,
Alunecă, mişcând vreo sută de ani
Şi eu, încă odată domol cu răspunsul,
Îţi surâd la gleznă de o mie de ori:
Bă, eşti român! Aici îţi e plânsul!
Tu'vă muica, veninul şi sori!
Să urli, să zbieri, să te baţi cât Carpaţii,
Să foşneşti cât grânele coapte în zori,
Să spui c' ai un pâns cât Marea cea Neagră,
Ca mierea patimii pe la strâmtori,
Să laşi mai departe chiorii şi poduri,
Să te întorci înapoi imediat,
Cântarea descâlcită de vorbele popii,
Cuţit împlântat în doritul abstract,
Tu ştiii cine eşti, eu ştiu cine sunt,
Când zorii dezleagă pricini curând,
Iar eu junghiat în iubirea pustie,
Putrezesc într-un nufăr ce nu se sfâşie...
Nicicâd!

Comentarii

Saudades de estar aqui com você...
Abraços de paz e luz.

Postări populare de pe acest blog

Poezia ca spectacol, Prefaţa la Poeme din luna îngerului risipitor de Alex. Ştefănescu

Afară

Omul cu ochii mari și inima rotundă (Un fel de prefață care pictează zâmbetul pe față)