joi, noiembrie 12, 2015

Marea, semne pe suflet

Noi ne punem trupurile goale peste cadavrele de scoici
În cimitirul ars atât de fin de arzătorul soare,
Ne întoarcem ca stavrizii pe încinsele grătare
Şi vă trimitem selfieuri. - Ce bine e la mare!

Noi ne dormim tăcerea ascultând valul
Sau o învingem ca pescăruşii tot ţipând,
Ciudate clopote, uscându-ne limanul,
Ne ardem pieile în expiratul timp.

Şi n-avem milă pe umedul nisip,
Unde în noapte s-au iubit prin spume
Atâţia tineri năuciţi, fără de chip,
Care mai pot destinul să-şi răzbune.

Stăm după ceas pe burtă sau pe spate,
Apoi zburăm în vânt în parasailing,
Luându-ne din portofel raţia de libertate,
Ca albatroşi ucişi în ultim zbor, pesemne.

Şi umbra o căutăm în sufletele arse,
Iar ochii ne sunt liberi peste poate,
Ne tot hrănim fantasmele de piele false,
Apoi ne odihnim în cimitirul valurilor sparte.

Un comentariu:

Liviu Bimbea spunea...

Frumos grăit-ai Giurgiuvwan poet pe timp de ploaie.
"Noi ne dorim tăcerea ascultând valul". Valul care vine, valul care pleacă, calul care lasă mult zgomot în urma lui.