luni, noiembrie 21, 2011

Memoria copacului

Să cânt doborârea copacului pe care acum scriu,
Pe care tu acum citeşti foşnet de aspiraţii,
Stări de zig-zag din adâncul sufletului meu,
Din adâncul pădurii , de unde a venit,
Cetăţeneşte copacul, ca o pulsatorie stare a substantivului
Copac , limpezit în acţiunea practică
-Eu scriu pe el, tu citeşti în venele  mele
Tot sângele trecut al pădurii.

Miros a muşchi şi a izvoare până în omuşor,
Mă inundă-n capilare vinovăţia
De a-i fi luat lunii mâinile de pe munte,
Zădărât de umbra fecioarei deloc castă,
Fantastică memorie trebuie să aibă
Pădurea aceasta,
Care a umplut de mii de ani bibliotecile,
Vasele de lut
Şi minţile noastre schimbătoare!

3 comentarii:

Tic ! Tac ! spunea...

Profund:d

INCERTITUDINI spunea...

Să fie o stare generală?


”Stări de zig-zag din adâncul sufletului meu,„..

Frumos, ca un răvaș scris din suflet!

regina ragazzi spunea...

Lindo, sentido, profundo...
Abraços

Zi de poezie cu miros de zaibăr copt

Dimineața era caldă ca cearceaful pe care dormisem. Nici un fior, nici măcar în frunze, nicio șoaptă divină de vânt nu mișca vreun fir de i...