luni, noiembrie 07, 2011

DANSATOAREA DIN BURIC



Femeia şi-a devalorizat trupul,
Pierzându-se-n languroase tandreţuri celeste.
Epopee frecventă în domeniul casnic şi timpuriu
A concentrat consistenţa ei într-o conjugalitate tăcută.
E timpul alb al vizitei năpastei
Spre care se deplasează cu trădarea în vine…
Se însufleţeşte conflictul dintre carne şi spirit,
Se discută intens între sânge şi mediu,
Se minte moralizator, cu mediocritate,
Apoi ea moare, notându-şi stările de spirit.
Acum mai dă pe ea doar o formă de lut!

Un comentariu:

INCERTITUDINI spunea...

Trist..
un poem al florii răului!

De ai putea

Să ții cu tine sufletul aproape, Să-l bucuri cu pădure și cu ape, Cu flori să îl dezmierzi în orice vis Și-n inimă să-ți faci un paradis....