vineri, noiembrie 04, 2011

Sucul Rasului



















Hai să râdem fără motiv, să râdem grena,
Să ni se strepezească dinţii de sucul râsului,
Că ni se zbat buzele şi genunchii atâta,
Încât şi ochii cu ale lor endocrine ale plânsului
Glande se vor închega în izvoare de soare,
Gingiile proliferării cuvintelor să zidească concepte,
Ridichiile nărilor să fornăie frunzărind o mare,
Iar libelulele migratoare- pleoape să taie linii drepte
Pe lacurile precedate de vârstnice riduri
Aiurind râsul cu ugere din piatră de ziduri;
Hai să râdem aşa şi aşa
Din lichidul cefalo-cumva,
Să ne umplem de glorie cinul,
Ca ulceaua umplută cu vinul,
Ca păduchii din blana de urs,
Că nimic nu ne e de ajuns.

Hai să râdem abil, diplomatic, mustăcind a venin,
Să ne repetăm că ne este bine şi astăzi şi mâine,
Esteţi ai trăirii până în detaliu senin
Când pleoapele ne cad în whisky şi-n vin.
Lipsită e de sens bucata cea de pâine,
Când plânge truditorul ce-are nevoie de mâine!

Un comentariu:

MiiutaChan spunea...

Sensul simplu al poeziei e râsul...dar câte se conturează în jurul lui... probleme existenţiale, trăiri sufleteşti, activitatea biologică a corpului nostru...şi uite cum luate separat nu au nici un sens, însă aici se împletesc atât de frumos ca într-o orchestră. Felicitări.

Zi de poezie cu miros de zaibăr copt

Dimineața era caldă ca cearceaful pe care dormisem. Nici un fior, nici măcar în frunze, nicio șoaptă divină de vânt nu mișca vreun fir de i...