sâmbătă, ianuarie 18, 2014

O piatra de cer


Acum chiar pot să vă spun o poveste,
Cum pluteam printre stele odată,
Când dușmanii nu aflaseră încă de veste,
Iar tu erai o icoana de fată,
Nici băiatul meu nu păștea stele pe cer,
Nici norii nu păreau încă înalți,
Ma încălțam cu pingele ce aveau branțuri de fier,
Urcând cel mai sprinten Munții Carpați,
Pot depune mărturie cei pe care i-am învins
Prietenește, în joacă, hrănindu-ne cu lumină,
Când visele aveau gust de flori, iar roua ne înălța din tină.

Treceam lângă vulturi gustând vânt și ploi,
Zăganul îl știam din legende de doi,
Miroseam a tinerețe și a soare de stâncă,
Zăpezile mi se aburcau înspre pulpă,
Nici cabane, nici ursi, nici roua în trifoi,
Nu erau mai importante decât noi amândoi,
Diamante de minte, de tabără focuri
Răspândeau lumini și gelozii pe alocuri,
Lăsau ursii flamanzi în corturi prea goale
Si floarea de colt își închiria încă saloane.

Lângă lumina de sus, de sus de tot,
Ca stea strălucea lângă mine la foc,
Piticii albaștrii cu fetele roz
Se frecau pe mâini și rădeau Molotov,
Ridicând dintre ierburi cețuri de soi,
Altoind pe privire cirede de boi,
Mai jos izvora luna  din țurțuri,
Era verde oarba și aștepta răsărituri,
Nimic nu întrema steaua din mine,
Ma lăsau reci copacii și-mi băteau pe sine
Nervii alchimici cu burțile pline.

Ochelarii de soare ii puneam câte unui Sfinx,
Sa își rupă din coada de leu încă un linx,
Sa îl doară ochii de om dinspre soare,
Fiindcă atât de mult ningea nerăbdare,
Apoi intram în tumulul cu moaște,
Mai vechi decât ințelepciunile dinaste,
Răzuiam tunuri, tranșee și zbor catre cruce,
Fiindcă mereu în Caraiman ma voi duce
Cu gândul la Maica ce sufletul îmi infioara,
Indiferent de izvoare, de oameni, de soare!

Un comentariu:

magda spunea...

Αγαπητέ μου φίλε ποιητή και λογοτέχνη
Τι τρυφερά λόγια και φωτογραφία!!!
Το παιδάκι σας είναι πανέμορφο!!!
Να το χαίρεσαι!
Να έχεις μια υπέροχη χρονιά, γεμάτη υγεία και δημιουργικότητα!!!
Την αγάπη μου από την Ελλάδα