sâmbătă, februarie 01, 2014

Trezire


Aceasta e femeia mea,
Acesta-i patul meu cel strâmt,
Aici e sfântă biserica,
Aici e locul de mormânt,

Acesta e copilul meu,
Aici sunt pașii lui prin veac,
Aceasta este țara lui,
Aici sunt eu, tot mai sărac.

Aici, în vis, e casa mea,
Cu curte mică și cerdac,
Pe prispa asta, încă a mea,
Stă azi, crescând, un pui de dac.

Aceasta este patria,
În piept e focul strămoșesc,
Aceasta-i vatra unde ard,
De dorul încă românesc.

Această brazdă și ăst cer,
Această Dunăre secată,
Acest pământ pe care pier
Îmi strigă: Scoal'te , mă, odată!

Niciun comentariu:

Zi de poezie cu miros de zaibăr copt

Dimineața era caldă ca cearceaful pe care dormisem. Nici un fior, nici măcar în frunze, nicio șoaptă divină de vânt nu mișca vreun fir de i...