Cel mai bun timp

 Ne cheamă marea cu al ei miraj,
Dând zdrenţelor de nori din noi văpaia,
Să  crească-n ceruri îngerilor sălaş
Din dragostea de om şi aleluia.

Ne cheamă ţărmul rupt dintr-o epavă
De vas strivit la stânci de vreo furtună,
Ne pune ancorei de suflet sclavă
O inimă ce-n viaţă dor adună.

Ne cheamă păsări libere şi triste
Când singure străbat al zării cerc,
Căci nimeni nu e vesel  să asiste
La dragostea ce nisipurile întorc.

Ne cheamă depărtarea  abisal,
Lăsându-ne mai singuri fiecare,
Cu cât mai hoinărim fără de mal,
Pe valuri trupuri fără de valoare.

Ne cheamă fruntea inimii ce doare
Aici cu albatroși-n a lor splendoare,
Să încoronăm cu talpa pe nisip
O urmă doar a celui mai bun timp!






Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poezia ca spectacol, Prefaţa la Poeme din luna îngerului risipitor de Alex. Ştefănescu

Afară

Omul cu ochii mari și inima rotundă (Un fel de prefață care pictează zâmbetul pe față)