marți, septembrie 15, 2015

Glas de toamnă


Când moare-un poet, e nuntă în cer,
Nu cade o stea, căci stelele pier,
Se aprinde-o lumină în candela lunii,
Căci arde poetul în sufletul lumii,
Iar de nu-s furtuni, nici ploi, ci doar soare,
E fiindcă poetul în sine nu moare,
El trece în carte, ca-n propria piramidă,
O filă citită, o nouă mare cărămidă ,
Un bloc de bazalt imens şi perfect,
Fiindcă poetul în poeme e drept,
E nuntă în cer şi nimeni nu-l plânge,
Căci bolta pe cer de poeme străluce!
Poetul vrea simplu doar cerul senin
Şi pe Dumnezeu, căruia mă închin!

Niciun comentariu:

Spre marele Nord. Întâlnirea cu Moş Crăciun în alt anotimp.

         - Pe marele vultur care a pârjolit pădurea, vuind cuvintele în gura vajnicului Väinämöinen, faurul veşnic, ce povesteşte des...