miercuri, septembrie 30, 2015

Seară de ploaie

Statornică în ziduri de mătase
Te îngereai în serile ploioase,
Spărgându-mi dimprejur tot vidul,
Ce îmi creştea-n vertebre zidul.
O cărămidă-n casa mângâierii
Îmi picurai cu buzele edenii,
Lăsând să crească iedera din noi
Pe geamurile ude de oloi.
Ciment şi marmură de laudă flămândă
Îmi dăruiai în serile de pândă,
Când bucuria mă acoperea
De lepădata inimă a mea.
Şi-n construirea casei ca statuie,
Tu sufletul mi-ai izbăvit din cuie,
Fără mistrie, daltă sau ciocan,
Cu o privire plină de balsam.

Niciun comentariu:

Zi de poezie cu miros de zaibăr copt

Dimineața era caldă ca cearceaful pe care dormisem. Nici un fior, nici măcar în frunze, nicio șoaptă divină de vânt nu mișca vreun fir de i...