Pastel cu dinţi

Copiii jucau ciorile şi pepenii

Pe o zi sahariană, lângă bunica blândă,

Risipind hectare de praf cenuşiu

În albastrul acvatic al zilei de gustar.

Chiar lebedele işi  plimbau puii cenuşii

Lângă lişiţile sprintene din trestiile verzi,

Pământul dormit-a o clipă  la umbra corcoduşului,

Apoi tăcerea se crăpa ca o lebeniţă

Spartă cu pumnul exact în mama ei de virtute,

Rândunicile scoteau ochii păpuşilor de cucuruz,

Iar slava Domnului ne răcorea amiezile cu iarbă

De pâinea Domnului, rotundă, albă,dulceagă,

Ca o gârlă de caraşi galbeni şi graşi,

La malul căreia cadânele se despuiau

Să se azvârle apei colţuroase cu raci,

Era sâmbătă şi delta ochilor noştrii

De copii mici pandea revărsarea de raze

Ce urma să sângereze din pintenul cocoşului

Care-şi scurgea ultima zbatere sub lama de argint

A baionetei  ce  rânjise-n   patru războaie

Şi se adăpa acum cu zburătoarele ogrăzii,

Aşteptând mereu rata cu navetişti

Şi cu copii-părinţi pierduţi intr-o iluzorie libertate,

Scăpaţi de pe şantiere fără fulgi, fără pene.